Problema marelui profesor și lectura analfabetă funcțional

De cîte ori se stîrnește cîte un scandal public în România încerc să mă abțin să public ceva, chiar dacă mă simt provocat. Principalul motiv este acela că fenomenul analfabetismului funcțional este atît de răspîndit, încît mă simt descurajat. Ajung să nu mă mai opresc să explic propriile rînduri unora care au înțeles anapoda ceea ce am exprimat suficient de clar, dovadă că cei mai mulți cititori au înțeles foarte bine. Dar acei „unii” cărora trebuie să le explic și iar să le explic pînă cînd, oricum, nu vor crede în explicațiile mele sînt cei care se manifestă și, cum un autor fără pretenții ca mine are orgoliul de a nu lasă niciodată cititorii să înțeleagă greșit ce a spus, mă pun pe scris și rescris mesaje lămuritoare. Asta înseamnă timp și nervi irosiți cu rezultat, cum spuneam, nul. Dacă eu scriu „strugurii sînt galbeni” și omul acuză că mă leg de girafe că au gîtul lung, degeaba încerc să îi spun că, vorba lui Maiorescu, nu e în chestie. Concluzia mea după atîția ani de scris în presă: omul care citește cu năduf nu poate fi scos din lectura lui.

Și totuși, chiar dacă știu de la început în ce intru, chiar dacă știu ce mă așteptă, uneori nu pot rezista chemării și mă bag. Așa, de pildă, a fost cazul recentului scandal Bulai – SNSPA. Cînd, vorba americanului, the shit hit the fan și s-a proiectat în toate direcțiile posibile, am prins și eu un unghi spre care au fugit schijele mizeriei, mult colateral, dar care mi s-a părut interesant. Cu atît mai mult cu cît evidenția una dintre marile mele îngrijorări.

Am putut citi pe rețelele democrației noastre amintirile multor absolvenți SNSPA care au vrut să povestească experiențele lor cu profesorii, unii incriminați în știutul scandal sexual, dar și cu alții. Am fost frapat că acești absolvenți își amintesc la superlativ calitatea intelectuală și academică a unor profesori mediocri, unii dintre ei fiind chiar cei rușinați de scandal. Îngrijorarea mea mai veche este că societatea românească și-a pierdut într-o asemenea măsură discernămîntul încît, la nivel colectiv, nu mai poate deosebi între excepțional și mediocru, între valoare și nonvaloare, între onestitate și impostură, între competență și incompetență. Am văzut în amintirile acestor absolvenți despre profii lor exact acest lucru. Sigur că nimeni nu se așteaptă să îți denigrezi profesorii – dimpotrivă, cred că ar fi un gest urît. Dar la fel de grav mi se pare și să-i ridici în slăvi cînd nimic nu e, cu adevărat, de ridicat în slăvi. Am formulat acest gînd: nu se poate să perpetuăm la infinit falsul nimb academic, nu se poate să nu avem nici măcar un strop de spirit critic!

Am primit multe reacții pozitive – multă lume este de acord cu punctul meu de vedere și mă bucur. Dar unele reacții adverse m-au tulburat. Nu vorbesc de cele care mă contrazic pe fond, spunînd că nu e adevărat ce spun, că profii respectivi sînt eminenți din punct de vedere universitar și că eu sînt nul și pedelist și conservator, ceea ce înseamnă că nu am nici un fel de îndreptățire să vorbesc despre ei. Acest tip de reacție este absolut firească – oricine zice ceva poate fi contrazis, chiar și cu argumente ad hominem. Încă mai putem face asta în România și e bine. De altfel, nici nu mă socotesc cu adevărat contrazis cu acest gen de argument. Cînd spun că profesorii B sau P sau M sînt mediocri și nu merită slava studenților lor, decît dacă studenții înșiși nu au cu adevărat repere valorice valide, și mi se răspunde că sînt băsist și conservator, socotesc că nu am fost contrazis. Reacțiile care m-au tulburat, însă, sînt altele și nu aș vorbi despre ele dacă nu ar fi atît de multe. Sînt reacții care trădează amploarea fenomenului lecturii analfabete funcțional, adică incapacitatea de a prelua ideea principală a unui text și de a o folosi adecvat contextual în judecăți ulterioare.

Astăzi, lectura analfabetă funcțional este larg răspîndită, mai ales în trei versiuni. Prima se regăsește la oamenii cu un slab nivel de educație intelectuală, care nu au exercițiul lecturii. Dacă buchisești cît de cît cursiv literele, cum e cazul tuturor românilor de azi, nu înseamnă că știi să citești. Înseamnă doar că poți traduce semnul scris în sunet, dar nu mai mult. În general, să știi ceva vine dintr-o îndelungată practică și nu din prima familiarizare cu regulile domeniului. La fel e cu cititul. Știi să citești dacă ai o practică îndelungată a lecturii și o experiență a raportării la text. Cum, în România, apucătura lecturii este exotică și bizară, ne explicăm de ce analfabetismul funcțional datorat lipsei de experiență a lecturii este cel mai întîlnit.

A doua versiune a lecturii ratate este mai puțin răspîndită și are cauze emoționale, din care motiv este și puțin înduioșătoare. E limpede la cine se referă textul – uneori autorul menționează chiar numele celor despre care scrie – și totuși, cîte unii cred că textul îi vizează pe ei, deși e clar că autorul a avut pe altcineva în minte. Ratezi lectura și cînd te simți cu musca pe căciulă, deși nu ai nici un motiv. Trăim, desigur, în epoca oamenilor prejigniți sau, mai prețios spus, jigniți apriori. Ca să fii ofensat nu trebuie să fii ofensat, e de-ajuns să lase cineva fereastra deschisă în încăpere. În plus, e la modă și un fel de exacerbare a sinelui – prea credem că tot ce ne ajunge la urechi sau ne cade sub ochi se referă la noi înșine. Poate că nu sîntem atît de însemnați încît să fim subiectul reflecției altcuiva. Desigur, aceasta este o variantă inocentă a unei lecturi ratate, care se rezolvă, de regulă, cel mai ușor printr-o precizare a autorului: „Nu m-am referit la dumneata”. Dar, pentru ca această precizare să fie utilă și să clarifice lucrurile, omul cu musca pe căciulă trebuie să spună autorului că se simte vizat pe nedrept; de cele mai multe ori, oamenii cu musca pe căciulă nu spun, țin în ei și supărarea se cronicizează în loc să fie vindecată.

A treia versiune de lectură analfabetă funcțional e tot mai răspîndită: lectura cu ochelarii de tablă ai ideologiilor. Este vorba despre lectura făcută de o minte atît de ideologizată, încît ratează sensul textului, răstălmăcindu-l ca să iasă schema ideologică ce a formatat, deja, mintea.  Fenomenul lecturii ideologizate este tipic pentru intelectualii „prinși de-o flamă”. De asemenea, cu tristețe o spun, este tipic și pentru universitarii prinși de fricile carierei. Adică pentru cei care cred că trebuie să joace alba-neagra ideologiei la modă cu cărțile lor „științifice” ca să încaseze burse, postdocuri, promovări, invitații, puncte, citări etc.

Revenind la observația mea de fond, este de spus că mediocritatea profesorilor este firească, naturală cumva. Nu poate exista o comunitate academică alcătuită exclusiv din vîrfuri. Cînd spui despre cineva că e mediocru, știu, sună prost. Dar nu e o jignire. Mediocrii formează majoritatea oricărei comunități. Nu este deloc o nenorocire că cineva nu e un geniu. Ce spun eu este că e important să păstrăm justa măsură. Marii profesori sînt rarisimi. Să întîlnești pe unul este o întîmplare similară cu marele cîștig la loterie. Nu trebuie să fim supărați că nu îl întîlnim, după cum, profesor fiind, nu trebuie să te simți jignit că nu ți se ridică statui și că nu ești socotit un mare profesor. Civilizația lumii a mers înainte dusă pe umeri de zeci de milioane de profi mediocri. Ca profesor, trebuie doar să faci cu temei cîteva treburi de bază. Și una dintre acele treburi este să înveți tinerii să citească „funcțional” textele care le pică sub ochi. Pentru asta nu trebuie să fii un profesor excepțional, trebuie doar să fii profesor adevărat. Iar dacă ies din mîna ta universitară mulți elevi care, iată, nu pot să citească funcțional, atunci nu mai ești nici măcar mediocru, ești de-a dreptul un profesor ratat, chiar dacă absolvenții tăi analfabeți funcțional scriu pe Facebook că ai fost grozav, i-ai marcat, au rămas vrăjiți de vorbăria ta și, vai, visează să fie ca tine.

P.S. Și dacă tot a venit vorba despre profesori universitari, cursuri și studenți, vă spun părerea mea, după ce am ascultat mult și bine vorbăriile profesorului Bulai înregistrate de studenți și difuzate în ancheta de presă. Dacă acesta este un profesor universitar, socotit eminent în știința lui, și ce face el este știința lui livrată la nivel universitar, atunci guru Gregorian Bivolaru trebuie instalat urgent într-o catedră. Toată vorbăria aia libidinoasă este o manipulare cu un singur scop, anume acela de a dezbrăca studenta și de a o face să presteze în visul umed al profesorului. Dacă vorbăria lui Bulai e știință, curs modern și interactiv, experiment academic, practică sociologică sau cum vreți să-i ziceți pe limba birocrației universitare, atunci secta lui Bivolaru a fost de nivel academic. Aștept, evident, să mi se spună cît de multe au învățat studenții lui Bulai de la el, ca să înțeleg mai bine cît de adîncă e confuzia dintre știință și escrocherie în mintea publicului nostru trecut prin licențe, mastere și doctorate.