Rusia din noi înșine

Două lucruri vreau să spun, în prealabil, ca să așez limpede opțiunile mele înainte de povestea pe care am să v-o spun numaidecît. Mai întîi, sînt absolut convins că, în furibunda ei pornire anti-occidentală, Rusia putinistă nu se abține de la nimic. Război, sabotaj, asasinat, atac informatic, corupție, propagandă pe față sau mascată în toată gama posibilă, diplomație, șantaj, ipocrizie, ostilitate economică – nimic din ceea ce poate, cît de cît, să destabilizeze Uniunea Europeană și NATO prin șubrezirea atașamentului unuia sau mai multor membri pentru aceste organizații nu va fi precupețit de Puterea de la Kremlin. Prin asta, Rusia este un inamic al României. În al doilea rînd, părerea mea despre rețelele de socializare și, mai ales, despre Facebook rămîne aceeași: sînt instrumente care fac mult mai mult rău decît bine pentru că stimulează cu precădere tot ce e mai rău în oameni. De la vanitate și minciună senină la ură dezlănțuită, de la ipocrizie finuță la linșaj verbal și de la prostioare inofensive la prostii cu efecte dezastruoase, tot ce e mai dăunător, cum zic, înflorește pe aceste rețele. Că sînt imorale (din stimularea răului omenesc proprietarii lor culeg miliarde!) mă interesează mai puțin. Rațional, înțeleg bine de ce industriile viciului au mereu succes. Dar să-mi văd prietenii desfigurați interior de ispitele acestor rețele, asta aproape că mă sufocă de furie, cînd nu mă deprimă. Pentru mine, rețelele sociale – și Facebook mai ales – sînt o otravă planetară. Și acum, după ce am precizat de pe ce poziții scriu, povestea.

Recent, Mark Zuckerberg, faraonul Facebook/Meta, a admis – într-o scrisoare adresată Congresului american care investighează modul în care executivul a făcut presiuni asupra rețelelor de socializare pentru a cenzura conținut ce nu-i convenea – că a cedat acestui gen de presiuni cu cîteva ocazii. Le-a descris și una dintre ele mi-a atras atenția.

În 2020, cu puțin înaintea alegerilor prezidențiale cîștigate, vă reamintesc, de Joe Biden împotriva lui Donald Trump, ziarul The New York Post (exact opusul – e drept, cu mult mai mic – al faimosului The New York Times) a publicat dovezi că Hunter Biden traficase influența tatălui său, pe cînd bătrînul Joe era vicepreședinte al SUA sub Barack Obama, în beneficiul unei mari companii ucrainene, contra unui așa-zis salariu.  Întrebat cu altă ocazie despre această afacere, Joe Biden a negat categoric și a spus că nu a discutat niciodată cu fiul său despre afacerile acestuia. Acum, ieșea la suprafață un e-mail în care ucraineanul numărul 3 din compania care-l „salariza” pe Hunter îi mulțumea fiului pentru timpul petrecut cu el și cu tatăl său. Deci Joe Biden mințise. Nu doar că discutase cu fiul său despre afacerile acestuia ci, iată, livra, fie și doar cu prezența (nu știm dacă și mai mult), pentru „salariul” exorbitant ce-l primea. Nu sîntem copii – e evident că dacă dai 50.000 de dolari pe lună fiului vicepreședintelui SUA și acesta nu face nimic clar pentru acești bani, îi dai pentru că e fiul tatălui său și aștepți avantaje în acest sens. Revenind, The New York Post admitea, de asemenea, că primise dovezile din partea campaniei lui Trump. Cu cîteva zile înainte de apariția materialului în NYP, Zuckerberg a fost atenționat de către FBI că se pregătește o operațiune a serviciilor rusești care țintea  manipularea alegerilor și a fost rugat să fie atent să nu permită rețelei sale să ducă mesajele manipulatoare către electorat. Astfel, la apariția materialului în NYP, Zuckerberg spune că a decis ca povestea să fie „îngropată” pe Facebook, oprind, astfel, accesul multor milioane de oameni la această informație – veți recunoaște, extrem de importantă pentru publicul american. Au trecut anii. Mai multe anchete judiciare au validat, de atunci încoace, autenticitatea informațiilor din NYP.

Faptul că, astăzi, Zuckerberg spune în scrisoarea adresată Congresului că regretă acea decizie, care a oprit în mod real accesul publicului la o informație de maxim interes, mi se pare extrem de important. De ce? Pentru că asemenea regrete ne arată că operează în interiorul democrațiilor noastre un fel Rusie, mai precis o umbră a Rusiei, o fantomă a Rusiei, la fel de periculoasă ca Rusia reală, cea de dincolo de granițele democrațiilor noastre.

Acum, trumpiștii pot continua să se lamenteze că alegerile din 2020 au fost „furate”, cu încă o dovadă în brațe. Antitrumpiștii pot răspunde că nu de-aia a pierdut Trump alegerile. Dar nu pentru trumpiști și antitrumpiști spun eu această poveste. Între trumpiști și antitrumpiști, dilematicii care citesc acest colț de pagină vor merge mai departe cu mine, pe firul îngrijorării mele.

Să reținem două lucruri: FBI nu i-a indicat nici o clipă lui Zuckerberg că va apărea un material fals, manipulat de ruși, la adresa lui Biden, în NYP, ci doar că „rușii pregătesc ceva – fii atent!”. Zuckerbeg singur, înghițind informația FBI în prealabil, a crezut că povestea din NYP e chiar opera rușilor („Aha, asta e! Despre asta mi-au vorbit băieții!”) și a decis să o „îngroape”. Poate și pentru că ținea cu Biden, desigur. Dar și pentru că fusese avertizat că rușii vor interfera informațional în procesul electoral american, iar povestea din NYP mirosea a manevră rusească. Doar Dumnezeu din ceruri știe dacă FBI a acționat astfel știind că apare povestea, provocînd subtil cenzura lui Zuckerberg, manipulîndu-l, sau dacă, dimpotrivă, chiar se așteptau la o operațiune rusească și l-au avertizat pe șeful Facebook de bună-credință, fără nici o legătură cu ceea ce urma să apară în NYP. N-avem de unde să știm. Fapt este că, raportat la adevăr și la misiunea teoretic asumată de Facebook/Meta, acela a fost un rateu masiv.

Ce cred că ne spune povestea, dacă chiar vrem să înțelegem ceva profund din ea, dincolo de trumpism și antitrumpism, este că inamicul se inserează în mintea noastră nu doar prin propagandă, ci și printr-un fel de spectru al fricii pe care îl degajă. Unii dintre noi, fără să fie oamenii Rusiei și fără să fie „idioții ei utili”, beneficiază, cinic, de această frică. Ne manipulează cu ea, ne fac să ne comportăm nedemocratic și ne întorc împotriva propriilor noastre valori folosind frica noastră firească de monstruos. Aceasta mi se pare că este cea mai rea dintre ticăloșiile prezentului. Cum e să fii și mai ticălos decît Putin însuși, mai ticălos decît orice trădător putinist, mai ticălos decît orice coadă de topor putinistă strecurată printre noi? Păi, exact așa: să folosești spaima de Putin pentru beneficiul tău impur, fără să ai nici o legătură cu Putin. Este forma cea mai abjectă de bucurie: să te bucuri că Putin există fără să ai nici o legătură cu el, doar pentru că tragi și tu ceva foloase din asta.