Scribii egipteni şi articulațiile lor

Nu articolele, adică textele, cum probabil ar fi intuitiv, ci articulațiile, adică legătura între două sau mai multe oase prin intermediul ligamentelor.

Să fii scrib reprezenta o activitate importantă în Egiptul antic. Desigur, o carieră în jurul hieroglifelor şi al papirusurilor nu era pentru oricine, ci viza totuși o parte a elitei, chiar dacă vorbim, în esență, despre funcționari, de regulă, de rang inferior. Scribilor le reveneau sarcini administrative esențiale, reprezentau un fel de schelet al aparatului administrativ de stat. Un schelet cu articulații extrem de uzate. La propriu. Riscul meseriei, am putea zice.

Un studiu antropologic recent realizat de Institutul Ceh de Egiptologie, care a analizat scheletele a 69 de bărbați egipteni îngropați în mileniul al III-lea î.e.n. într-un complex de piramide din nordul Egiptului a ajuns la concluzia că 30 dintre scheletele analizate, identificate ca fiind ale unor scribi după diverse indicii, aveau ceva în comun: articulațiile extrem de uzate. Cum ar fi, diagnostic: osteoartrită. Explicațiile nu-s complicate și-s atît de actuale, cumva.

Scribii stăteau în poziții fixe, cu picioarele încrucișate ori în genunchi, gîrboviți peste papirusuri, timp îndelungat, ceea ce punea presiune mare pe umeri, pe gît și chiar pe maxilar. Fapt consemnat și de analiza cercetătorilor: scheletele scribilor aveau „avarii” majore la genunchi, degete, glezne, umeri, gît, coloana vertebrală și maxilar. Daunele cele mai mari au fost identificate pe partea dreaptă, deci putem conchide că scribii erau dreptaci.

Slujba de scrib antic seamănă pe alocuri cu cea de „scrib modern”, în diverse variațiuni de meserii, iar efectele muncii sînt extrem de similare. Nu mai stăm gheboșați peste papirus, ci, în principiu, aplecați în fața computerului.

Asta conduce la niște concluzii (scrise) simple: istoria se repetă, doar contextul diferă și, mai ales, istoria continuă. Să se consemneze. Pe papirus și în format digital.