Sfatul orășenesc

Regulamentele Organice, pe lîngă rolul important, fie și la nivel simbolic, pe care l-au avut în evoluția Principatelor Române, au avut și cîteva... anexe. Importante și acestea, ca aproape orice anexe în istorie. Documentul aferent Țării Românești (1830), mai exact, conținea și o anexă care prevedea înființarea Sfatului orășenesc în București, organ administrativ ce avea competențe economice, politice și de intervenție asupra arhitecturii și structurii orașului. Pe scurt, obiectivul general al Regulamentului Organic în acest sens era crearea unui „oraș european” (și, iată, nimic nu-i nou sub soare, păstrînd parametrii, desigur). Sfatul orășenesc – adică precursorul Primăriei de astăzi – era limitat în acțiune de lipsa resurselor, pe de o parte, dar și de lipsa normelor, pe de altă parte. Din nou, sună cunoscut, doar că pentru anul 1830 sună și legitim. Un alt neajuns care limita acțiunea autorităților administrative era, precizează Emanuela Constantini în lucrarea Capitala imaginată, lipsa unui plan cadastral care să ofere o imagine de ansamblu asupra orașului și care să permită intervenții planificate și în cunoștință de cauză. Sau, mai bine zis, de teritoriu. Dacă nu am ști deja că istoria se repetă (chiar dacă contextul îi dă alte nuanțe), ne-am putea mira de asemănare. Dar nu ne mirăm.

Continuăm mai bine cu o comisie care a început să funcționeze din martie 1830, Comisia pentru înfrumusețarea și îndreptarea politiei, un instrument al Sfatului orășenesc stabilit tot prin Regulamentul Organic. Primul document al acestei comisii a fost un regulament pentru asigurarea salubrizării, pentru înfrumusețarea și păstrarea ordinii în București. În acest sens au fost create funcția de arhitect al orașului și obligația particularilor de a obține autorizație pentru construirea de noi edificii sau pentru modificarea celor existente. Primii arhitecți care au ocupat funcția de arhitect al orașului veneau din Franța sau din Imperiul Habsburgic, întrucît în Principate nu existau încă școli pentru arhitecți.

Apoi, între 1844 și 1846 a fost realizat planul cadastral al orașului la comanda Departamentului Treburilor din Lăuntru, cu aprobarea principelui Gheorghe Bibescu: planul Borroczyn, numit astfel după autorul său, Rudolf Artur Borroczyn, inginer topograf rus de origine austriacă.

Dar primarul? Cînd a apărut primarul în București?

La Revoluția din 1848. Guvernul provizoriu de atunci a transformat Sfatul orășenesc în Sfatul administrativ sau Consiliul orășenesc și a numit în fruntea instituției un primar.

Istoria nu i-a fost deloc simplă acestuia. Dar nici cetățenilor.

Și istoria continuă.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.