Sînt unele lucruri pierdute sau, de fapt, doar negăsite încă?

Mozart s-a născut în 1756.

O compoziție de-ale sale descoperită în 2024 spune multe (le cîntă, poate?) despre puterea, farmecul și clipa (mereu) surprinzătoare caracteristice istoriei. Este vorba despre o piesă de douăsprezece minute al cărei manuscris a fost identificat recent într-o librărie din orașul german Leipzig.

Opera se numește, tradus literal, „Serenadă în C” (echivalentul fiind „Serenadă în Do major”) și se pare că ar fi fost scrisă în perioada de adolescență a compozitorului, cîndva spre finalul decadei a șaptea a secolului al XVIII-lea. A fost găsită, așa cum se întîmplă adesea, din pură întîmplare. Cercetătorii de la Biblioteca Muncipală din Leipzig lucrau în liniște la o ediție a unui catalog care cuprinde arhiva operelor lui Wolfgang Amadeus Mozart. Liniștea a fost întreruptă de sunetul frumos al istoriei. Sau, mai exact, de sunetul foșnetului unor file dintr-un manuscris redactat olograf cu cerneală maro. Un manuscris pe care nimeni nu îl mai văzuse pînă la acel moment, atribuit lui Wolfgang Mozart. Scrisul de mînă nu îi aparține artistului, ceea ce conduce la ideea că materialul este o copie a operei originale. Specialiștii în tematică spun că din punct de vedere stilistic, piesa se încadrează în tipologia de lucrări pe care Mozart le-a compus în jurul vîrstei de 10-13 ani, perioadă în care artistul a scris numeroase piese de cameră precum cea descoperită la Leipzig, dar care s-au pierdut. Sau, cel puțin, au rămas, încă, negăsite.

Sursa manuscrisului ajuns și găsit în arhiva bibliotecii ar putea fi chiar sora lui Mozart, care ar fi păstrat opera ca pe o amintire a fratelui său.

Creația muzicală nou descoperită a fost interpretată la lansarea oficială a catalogului Mozart la Salzburg, luna trecută, în septembrie. La trei zile după, a fost cîntată și la Opera din Leipzig pentru o audiență restrînsă. Acolo, muzicienii au reluat interpretarea piesei și afară, în fața clădirii Operei, unde o mulțime stăpînită de entuziasm aștepta. Ce anume? Sunetul istoriei.

Care continuă.

Întotdeauna cu o frumoasă și provocatoare dilemă: sunt unele lucruri pierdute sau, de fapt, doar negăsite încă?