Winston Churchill: alegerea miresei

La un moment dat al vieții sale, Winston Churchill, încă nu omul politic și de stat pe care îl știe istoria, dar deja cu excelente și foarte clare perspective în acest sens, s-a gîndit să se însoare și, deci, a început să își caute mireasa. La capitolul financiar nu stătea prea bine (nici la capitolul înfățișare, între noi fie vorba), dar în mod cert compensa din plin prin personalitate și intelect. Și întotdeauna prin strategie. Tînărul Churchill și-a făcut un plan detaliat și curajos chiar și pentru următorul scenariu: alegerea soției. Schema era cam așa: dacă femeia în cauză era suficient de frumoasă astfel încît să-l determine să lanseze la apă o mie de nave, clar se califica cu brio; dacă Churchill o găsea frumoasă pe presupusa candidată la rolul de nevastă cît să pună în mișcare două sute de nave, aceasta avea o șansă cît de cît, iar, în fine, dacă aspectul domnișoarei ar fi justificat doar mobilizarea unei canoniere, atunci, în mod cert, aceasta ar fi ieșit din orice discuție.

Dacă schemele de război ale lui Churchill s-au dovedit a fi cel puțin utile de cele mai multe ori, schema de căutare a soției nu prea a funcționat la fel. Nu-i de mirare. În război poate fi mai ușor uneori. Doamnele „de o mie de nave” i-au cam refuzat propunerea de căsătorie, identificînd probabil tot soiul de incompatibilități. Winston Churchill, e drept, avea nevoie nu doar de o parteneră de viață, ci și de o parteneră care să-i înțeleagă și susțină și implicarea în activitățile politice.

Iar aici a intervenit soarta, care adesea rupe în bucățele orice schemă prestabilită mai în glumă sau mai în serios. În primăvara anului 1908, la o cină la care aproape era să nici nu participe, Winston Churchill a cunoscut-o pe Clementine Hozier. Nu știu la cîte nave a încadrat-o Churchill pe domnișoara Hozier, frumoasă, de altfel, dar discuțiile cu aceasta i-au captat întreaga atenție (ceea ce nu era chiar lucru simplu). Și farmecul ei, de asemenea. După doar o lună, Winston Churchill a cerut-o de soție pe Clementine Hozier, iar în septembrie 1908 a avut loc nunta la biserica St. Margaret din Londra. Imediat după ceremonia religioasă, chiar în biserică, Winston Churchill a început să discute chestiuni politice cu Lloyd George și a uitat pur și simplu că trebuie să iasă din biserică împreună cu... mireasa. Nici voiajul de nuntă nu a fost chiar unul clasic, proaspătul soț fiind absorbit în mare parte de treburile de stat, ceea ce a făcut-o pe Clementine să se bucure de întoarcerea acasă, la Londra. Ulterior, s-a bucurat și de căsătoria sa cu Winston care, în ciuda multor neajunsuri, s-a dovedit a fi totuși schema perfectă.