Statul Suveran al Ordinului Bektashi și mirajul toleranței religioase

Anunțul făcut de prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, pe 22 septembrie în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York a reușit să pună Albania într-o lumină foarte bună în media internaționale. În discursul său, Edi Rama a anunțat de la tribuna ONU înființarea unui nou microstat, Statul Ordinului Suveran al Ordinului Bektashi, conceput ca „un nou centru de moderație, toleranță și coexistență pașnică”. Precedat de un editorial triumfător în The New York Times, care trîmbița „Albania plans a Muslim state“, proiectul noului stat ridică cîteva întrebări. În primul rînd, cine sînt Bektashi și cum de se discută crearea unui stat al lor în Europa? Mai apoi, cui îi folosește o asemenea entitate statală și e oare nevoie de un stat pentru a garanta toleranța religioasă?

Bektashi și Balcanii

Bektashi sînt sufi șiiți, care își revendică numele de la un derviș, Haji Bektash Veli, care a trăit în secolul al XIII-lea în Anatolia. Ca și celelalte forme de sufism, membrii confraternităților Bektashi au predicat o formă relaxată de islam, în care alcoolul este tolerat și dragostea de aproape (chiar dacă se întîmplă să aparțină unei alte religii) este exaltată. Nu degeaba Rumi, cel mai celebru sufi din toate timpurile, a fost în anii ’90 cel mai vîndut poet în Statele Unite. Dervișii Bektashi au ajuns în Balcani chiar înaintea armatelor otomane, iar islamul lor sincretic a găsit mulți simpatizanți printre localnici. Peisajul Balcanilor e punctat de türbék (türbe la singular), mausolee ale sfinților derviși Bektashi care au predicat și răposat pe aceste meleaguri. Astfel de locuri sînt visul antropologului. Sînt exemple ideale de conviețuire și toleranță religioasă, unde populația locală, musulmani și creștini, vine să caute intermedierea sfîntului. Puținii turiști care ajung în Brod, un orășel din nordul Macedoniei, pot vizita biserica Sfîntul Nicolae care este în același timp și tekke (un fel de mănăstire) a comunității Bektashi. Cei mai puțini obișnuiți cu un asemenea nivel de toleranță creștino-musulmană au șansa să vadă pe pereți icoane cu sfîntul Nicolae lîngă portrete ale imamului Ali, ginerele profetului Muhammad, venerat de șiiți. Nici măcar desele războaie din Balcani nu au reușit să pună capăt acestei forme de coexistență religioasă. Supraviețuirea lor se datorează probabil nu unei alegeri informate a localnicilor, ci faptului că dervișul înmormîntat acolo (la Brod, numele lui este H’d’r Baba) e considerat sfînt atît de musulmani, cît și de creștini. Ajută că astfel de locuri sînt și departe de centrele ortodoxiei oficiale. Nu au trecut prea des pe acolo episcopi sau imami care să le pună la indexul ereticilor.

Așadar, predicatorii itineranți sufi din confraternitatea Bektashi și-au lăsat urmele peste tot prin Balcani. Probabil cel mai celebru exemplu este cel al lui Sari Saltuk, figură marcantă a istoriei ordinului Bektashi, care a trăit în secolul al XIII-lea și a contribuit la răspîndirea învățăturilor sufi din Anatolia pînă în Bosnia, Albania și Dobrogea, unde a și murit. Figură legendară, mai multe localități din Balcani îi revendică türbe-ul, printre care și Babadagul. La redeschiderea mausoleului de la Babadag, după renovarea din 2007, a participat însuși Recep Tayyip Erdogan, la vremea aceea doar prim-ministru al Turciei, dar aflat de pe atunci în căutarea fostelor glorii otomane. Cam ca în scena cu numărarea relicvelor din Ghepardul lui Lampedusa, cel puțin alte două localități au morminte ale lui Sari Saltuk: Blagaj în Bosnia și Kruje în Albania. Așadar, cam pe unde a ajuns imperiul turcilor, au ajuns și Bektashi, de multe ori cu armata, ca ideologi ai ienicerilor, dar mai ales ca derviși itineranți, misionari în slujba sufismului.

E nevoie de un stat pentru a garanta toleranța religioasă?

Primii derviși Bektashi au ajuns în Albania încă din secolul al XIII-lea, dar ordinul Bektashi în forma de astăzi este rezultatul direct al șocurilor modernității. Albania este unul din teritoriile în care dervișii Bektashi au căutat refugiu la fiecare val de persecuție dezlănțuit împotriva lor de sunniți, autodeclarați apărători ai ortodoxiei în islam. Însă ultimul val de imigrare a membrilor confreriei Bektashi în Albania nu s-a datorat statutului lor ambiguu pe spectrul sunit al ereziei, ci reformelor de modernizare și secularizare ale fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. În 1925, Atatürk a scos în afara legii diversele confrerii sufiste, tekke-urile lor fiind închise sau transformate în muzee, unde dervișii au fost reduși la rolul de dansatori în spectacole folclorice pentru turiști. După 1925, membrii ordinului Bektashi au găsit încă o dată refugiu în Albania, unde au cumpărat un domeniu extins la marginea Tiranei, care, dacă propunerea este adoptată de Parlamentul albanez, va deveni un stat de sine stătător.

În articolul din The New York Times, Edi Rama vorbește despre noul stat Bektashi ca despre un fel de Vatican, o enclavă creată cu scopul de „a promova toleranța religioasă”. Comparația cu crearea statului Vatican nu este tocmai fericită date fiind circumstanțele în care s-a semnat Concordatul cu Italia lui Mussolini. Dar, dincolo de această comparație neinspirată, este crearea unui stat garanția toleranței religioase? Nicidecum. Exemplele contrare sînt prea numeroase ca să citez doar unul. Catolicismul are un stat suveran, Vaticanul, creștinii ortodocși au un teritoriu autonom, Muntele Athos, deci trebuie musai să aibă și musulmanii o enclavă în care să se practice un islam pe gustul comunității internaționale, cu femei fără batic pe cap și băuturi alcoolice. Un fel de parc tematic pentru toleranța religioasă. Oricît de bine ar da în media anunțul creării acestei utopii, un astfel de stat ar fi împotriva naturii sufismului însuși, care este o doctrină cu aspirații universale. Sufismul poate doar să aibă oroare de particularul național.

Pentru sute de ani, tekke-urile sufiștilor Bektashi au fost centre de toleranță, după cum o dovedesc numeroase exemple din Balcani. Formarea unui stat Bektashi contrazice universalismul sufismului. Povestea lui Sari Saltuk, dervișul născut în Buhara care avut atît de mult succes în Balcani încît cîteva localități îi revendică mormîntul, arată că spiritul Bektashi este misionar. Cu greu se poate reconcilia imaginea lui Sari Saltuk cu un stat de la periferia Tiranei. 

Valentina Covaci este specialistă în istoria bisericii și liturgist.