A servi și a deservi

Cazul verbului a deservi a provocat, în urmă cu mai mult de jumătate de secol, o serie de discuții publice și de nemulțumiri, din cauza polarizării semantice pe care părea să o ilustreze. Forma verbală era folosită atît cu sensul pozitiv „a servi, a fi consacrat unei anumite destinații”, cît și cu sensul negativ „a aduce prejudicii, a face deservicii”. De fapt, soluția corectă lingvistic este de a considera – așa cum o fac, de altfel, dicționarele noastre (Dicționarul explicativ – DEX, Dicționarul limbii române – DLR, Micul dicționar academic – MDA) că nu este vorba de același cuvînt, ci de două verbe omonime. Chiar și așa, e totuși rar ca omonimele să aibă sensuri aproape opuse, cu riscul de a produce mari confuzii atunci cînd o anumită situație poate fi prezentată în aceleași cuvinte fie ca utilă, fie ca nocivă. Reacția vorbitorilor a fost să considere că unul dintre aceste sensuri (de obicei, cel favorabil) e greșit; chiar un dicționar (Dicționarul limbii române moderne, 1958) a făcut eroarea de a prefața sensul pozitiv cu eticheta „impropriu”. Într-un articol din 1960 („Note de cultivare a limbii”), lingvistul Al. Graur arăta că neliniștea vorbitorilor e nejustificată, ambele verbe fiind „corecte” din punct de vedere semantic; dintre ele, cel cu sens favorabil era cel mai răspîndit, celălalt rămînînd „un franțuzism neîntrebuințat și necunoscut de oamenii muncii”. Acum un deceniu, încă descopeream în Internet discuții aprinse pe această temă; se pare că disputa nu mai e de actualitate, probabil și pentru că al doilea a deservi, cu sensul „a provoca cuiva un prejudiciu, a acționa în dauna cuiva, a nu servi cum trebuie” (DEX), e tot mai puțin cunoscut și mai rar folosit.

Diferențierea celor două verbe este explicabilă etimologic: omonimele provin în română din franceză, fiind împrumutate în secolul al XIX-lea; în sprijinul lor au putut însă acționa și latina (pentru sensul pozitiv), și italiana (pentru cel negativ). În franceză sînt chiar trei omonime desservir: unul moștenit din latină (din deservire, cu prefixul intensiv des-), cu sensul „a asigura un serviciu”, și două formate ulterior, de la verbul servir, cu prefixul negativ dé-: „a  strînge masa, a debarasa” și „a dăuna”. Dicționarul limbii române al lui Laurian și Massim (1871) încerca să diferențieze printr-un artificiu ortografic verbele împrumutate, distingînd între deservi și desservi. Primul verb era definit „a servi cu zel”; la al doilea apăreau cele două sensuri diferite: „a face cuiva un rău serviciu”, „a rădica masa, a rădica de pre masă lucrurile cu cari s-au servit la mâncare”. Oricum, în presa din a doua jumătate a secolului al XIX-lea cel mai frecvent era a deservi cu sens pozitiv, folosit chiar în situații în care ulterior avea să intre doar a servi: a deservi ca exemplu – „cu drept dară vom numi asemene festivitate prea însemnată în privința scopului, fiind și demnă la noi a deservi de exemplu” (Gazeta Transilvaniei, 1852); „astfel de pasiune, ce ar putea deservi de exemplu și altora” (Gazeta Transilvaniei, 1854) și a deservi de… – „apoi în acest mod a deservi de un factor al naintării culturii naționale române” (Telegraful român, 1869). Construcția care avea să se impună e cea tranzitivă (a deservi ceva), care apare, de exemplu, într-o polemică despre inutilitatea căii ferate spre Predeal: „România n-are asemene nici un interes a cheltui zecimi de milioane pe linia cea mai costătoare, spre a deservi râpele Bucegilor” (Românul, 1874). Uzul fundamental – rămas pînă azi – aparținea stilul administrativ, cu referire la rețele de transport și de aprovizionare, destinate unor instituții sau unor persoane: „plata personalului după buget, care va deservi oficiile telegrafo-poștale” (Curierul de Iași, 1878), „a șasea cantină școlară în București, înființată la școala de băeți No. 5 (Tabaci) și care va deservi și școalele de fete” (Timpul, 1899) etc.

Verbul cu sens negativ era deja în uz, dar apărea mult mai rar: „Dumnezeu să ferească pe oricine de amici ca o asemene administrațiune, căci, în loc d-a servi, deservesc pe cei care îi înconjoară” (Românul, 1870). În deceniile următoare, a deservi („a asigura un serviciu”) e dominant: în perioada comunistă era foarte des folosit, împreună cu familia sa lexicală (atunci se înființează și Cooperativa Deservirea). A deservi cu sensul „a aduce deservicii” era specific presei culturale: „în asemenea cazuri, biografia nu ajută, ci deserveşte opera” (Revista Fundațiilor Regale, 1943). Pînă la urmă, omonimia supărătoare pare să se fi rezolvat prin intrarea în uitare a verbului cu sens negativ.