Mircea Crișan

Pe 8 august s-a împlinit centenarul unui artist care ne-a ajutat să supraviețuim prin rîs. Un geniu al subînțelesului, al ironiei subtile, al sarcasmului filigranat. Cred că doar Toma Caragiu reușea să mențină umorul pe linia de plutire fără a renunța cumva la tăioasa zeflemisire a imposturii, a insolenței, a imbecilității și a obezității potentaților epocii. Țara era tristă, însă umorul era ubicuu și de nestins. Mircea Crișan a fost un Arkadi Raikin (cel mai faimos comediant sovietic) al „RPR“. Era atît de popular încît dictatura nu îndrăznea să-l aresteze. O istorie politică a acelor vremuri nu poate ignora, cred, fenomenul Mircea Crișan.

Regimul impunea standardele seriozității, Mircea Crișan le persifla prin reducere la absurd. Raikin și Crișan au apărut împreună la Sala Palatului într-un spectacol intrat în istorie. Cum Mircea Crișan nu vorbea rusește și nici Raikin românește, fiecare își rostea replica în limba sa. Se puseseră de acord, umbla vorba, în idiș. S-a rîs în hohote cîteva ore în șir.

Mircea Crişan (1924-2013) a fost cel mai faimos „stand-up comedian” al României dintre 1947 și 1966, cînd a rămas la Paris. Avea un formidabil dar al aluziei, știința a ceea ce se cheamă „double entendre”. Umorul său era înrudit cu al comicilor originari din Odessa, modelele (inspirațiile) artistice ale lui Volodimir Zelenski. Avea o acuitate a intuițiilor cu totul specială. Vedea ceea ce extrem de puțini vedeau. Era un metafizician înzestrat cu un umor nebun. Iată, de pildă, cum a privit el momentul înmormîntării lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965. Întrebat, în 2002, în ce împrejurări a început să se gîndească la părăsirea definitivă a României, Mircea Crişan a răspuns memorabil: „A fost o evoluţie... Ceea ce trăiam, ceea ce vedeam în România, sistemul politic, frica... Un ansamblu de elemente. Am şi acum o scenă sub ochi, la înmormîntarea lui Dej. La televizor s-a văzut ceea ce, dacă te-ai fi aflat acolo, n-ai fi remarcat. Ceauşescu era în cortegiu. Împingea cît putea pe cei care cărau sicriul lui Dej. Să meargă mai repede! Să-l bage dracului mai repede în cavou! Mi-am zis: Ce urmează?...“ (Manola Romalo, un interviu cu Mircea Crișan)

Fin de partie: Aveam 13 ani. Am rîs cu lacrimi. Am revăzut monologul de cîteva ori în ultimii ani. Am rîs ca atunci. Umor apocaliptic la intrarea în Noul An. Dej murea în martie 1965, Ceaușescu îi succeda. „Plecați!“, spunea Mircea Crișan. A plecat.

Foto: Mircea Crișan/ You Tube