Violența verbală al lui Donald Trump și J.D. Vance împotriva președintelui ucrainean Volodimir Zelenski din Biroul Oval va marca ziua de 28 februarie 2025 ca pe un moment infam al istoriei americane și mondiale. Statele Unite își distrug rapid bunul renume și îndepărtează pe toată lumea, mai puțin pe cei mai brutali dictatori din lume. Va dura zeci de ani pentru a fi reparate daunele aduse credibilității și reputației Americii – și ar putea fi ireparabile.
Într-un sens mai larg, odată cu sfîrșitul ordinii internaționale postbelice axate pe SUA, asistăm la prăbușirea oricărei autorități globale. În condițiile în care statele criminale încearcă să profite de haos, Europa trebuie să se implice și să își asume rolul jucat odinioară de SUA. Ceea ce începe cu sprijinirea deplină a Ucrainei în fața agresiunii rusești.
Într-adevăr, Europa nu este la fel de puternică precum SUA din punct de vedere militar, dar asta nu înseamnă că este slabă. De fapt, ea deține toate atuurile de care are nevoie. Forțele sale militare combinate sînt printre cele mai puternice, mai experimentate și mai inovatoare din lume. Cearta din Biroul Oval – pe care Trump și Vance părea că și-au dorit să o provoace – ar trebui să fie un imbold decisiv pentru ca Europa să se dezmeticească, după decenii de confortabilă mulțumire de sine. Ea dispune de tot ceea ce-i trebuie pentru a se descurca singură, pentru a sprijini Ucraina și pentru a descuraja Rusia.
În plus, comportamentul rușinos al lui Trump îl aduce pe cel mai drag aliat al Americii mai aproape de Europa, contribuind la atenuarea diferendelor post-Brexit. Și stimulează forțele democrației, obligînd elitele politice să se trezească. Europa ar putea avea în curînd o coaliție de guvernare bipartită moderată în Germania și o coaliție democratică angajată în Austria. După un an teribil, apar speranțe ca steaua președintelui francez Emmanuel Macron să strălucească din nou.
Europa are o jumătate de miliard de oameni și un PIB comparabil cu cel al SUA. Poate că nu sîntem la fel de inovatori ca americanii, dar decalajul nu este atît de mare pe cît ar vrea experții să vă facă să credeți; dacă formăm o coaliție cu Japonia, Taiwan și Coreea de Sud, l-am putea reduce rapid – mai ales acum, cînd Trump, Vance și Elon Musk distrug pilonii puterii SUA cu propria lor revoluție culturală.
Pe lîngă creșterea pe care noile taxe vamale o aduc costurilor pentru consumatorii americani, administrația Trump poartă un război împotriva imigranților – o veche și importantă resursă a puterii americane. Europa ar trebui să valorifice această oportunitate primindu-i pe cei mai buni și mai inteligenți dintre ei – inclusiv pe cei alungați din agențiile federale americane de talie mondială.
În ceea ce privește capacitățile de apărare, baza industrială a Germaniei este suficientă pentru a înarma întregul continent, în timp ce umbrela nucleară a Franței și a Marii Britanii o poate înlocui pe cea a Americii. Cele mai importante cinci țări europene, și Regatul Unit, au în prezent guverne responsabile și previzibile, care îi fac pe cei aflați acum la putere la Washington să pară ridicoli.
Polonia joacă un rol deosebit de important în ceea ce se va întîmpla în continuare. Tendințele economice sînt de partea noastră. Armata noastră este în creștere. Am achiziționat cu chibzuință arme, atunci cînd încă se mai putea. Nici măcar Trump nu reușește să ne vorbească de rău. Întreaga Europă poate vedea aceste lucruri. Francezii (ușor geloși) vorbesc despre „le moment polonais”. Liderii actuali ai Poloniei sînt printre cei mai experimentați, respectați și hotărîți oameni de stat ai momentului.
La recenta Conferință de securitate de la München, am vorbit cu mulți politicieni americani – inclusiv cu cei care, precum senatorul Lindsey Graham, se pleacă în fața lui Trump – și nu am văzut prea multă încredere în sine. În loc să spună ceea ce gîndesc cu adevărat, ei s-au înjosit și au urmat liniile stabilite de Liderul Iubit. A fost jenant să-i ascult.
Cînd trimisul administrației Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a fost întrebat în culise dacă „mai avem o alianță”, acesta a recunoscut că nici el nu știe. Puterea de la Washington este acum concentrată cu totul în jurul lui Trump. Nu mai există „adulți în cameră”, ci doar papagali lingușitori care se întrec în a repeta cît mai tare spusele stăpînului nesăbuit.
Istoricul Timothy Snyder are dreptate cînd spune că 2025 nu este despre ceea ce crede America, ci despre ceea ce poate face Europa. Politica Trump (un termen generos) poate fi profitabilă doar pe termen scurt; pentru moment, nimeni nu va îndrăzni să se confrunte cu SUA. Pe termen lung, însă, destrămarea statului american, taxele inutile și înstrăinarea prietenilor și a aliaților vor provoca daune de durată.
Acesta este momentul pentru a susține Ucraina. Tratamentul de care a avut parte Zelenski a fost o rușine absolută, aclamată cu voce tare de Rusia. Și nu, nu ar fi obținut un rezultat mai bun dacă s-ar fi lăsat bruscat și cicălit. Acest guvern american a arătat de ce parte se află. Același lucru s-a întîmplat cu acordul privind pămînturile rare pe care consilierii lui Trump l-au impus Ucrainei. Prima versiune reprezenta un șantaj în stil mafiot, iar Zelenski a respins-o pe bună dreptate. A urmat o a doua versiune a acordului care a fost mult mai bună.
Nu voi fi surprins dacă comportamentul infam al lui Trump și Vance va provoca o reacție ostilă din partea publicului american. Dar europenii nu își pot permite să aștepte. Cu Trump reinstalat la Casa Albă, americanii vor avea de furcă cu propriile lor mari probleme. Viitorul europenilor se află de acum în propriile lor mîini.
Slawomir Sierakowski, fondator al mișcării Krytyka Polityczna, este Senior Fellow al Mercator.
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate-org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons