Care e alternativa la PSD?

Nu sînt nuanțe: PSD a cîștigat fără drept de apel alegerile astea. Rămîne cel mai mare partid al României, domină coaliția de guvernare, lucrează cu un președinte docil (docil, nu inutil) și are în față alte două runde de alegeri în care poate obține toate funcțiile pe care încă nu le deține. 

Că urma să avem de-a face cu o victorie a PSD nu era vreo surpriză majoră. Am scris asta în acest spațiu acum două săptămîni. Și tot atunci scriam că PSD suferă de pe urma unor slăbiciuni istorice care țin de incapacitatea partidului de a oferi un candidat viabil pentru președinția țării. E aproape o tradiție crearea de coaliții anti-PSD cînd vine vorba de prezidențiale. 

„Surpriza” alegerilor a fost scorul foarte slab al așa-numitei opoziții democratice care nu a reușit să treacă de limitele unui electorat hardcore, prea mic raportat la întregul corp de alegători.

Alianța Dreapta Unită nu a reușit să convingă, să inspire și să creeze energiile necesare, iar asta se vede cel mai bine nu în numărul de primari (la ora la care scriu două sectoare din București numără și renumără voturi), ci în votul pentru consiliile județene și locale. Slab spre ridicol. ADU are o problemă structurală gravă și ea constă în absența structurilor locale. De altfel, numărul de localități în care nu au propus candidați este atît de mare încît e greu de înțeles așteptarea privind un rezultat decent la aceste alegeri. ADU a trăit un fel de autohipnoză care a fost suficient de puternică cît să fie preluată și de analiștii politici. Surpriza e surpriză doar în lipsa informației. 

Sigur că, în cazul europarlamentarelor, poate fi invocat argumentul alegerilor de acum cinci ani, însă el e valabil doar dacă uităm convenabil că acele alegeri au fost despre Liviu Dragnea și nu despre USR. Tura asta, inamicul a fost suficient de abil cît să înțeleagă că dacă se joacă cu nervii oamenilor va plăti la vot. Nu s-a jucat. A jucat o piesă de teatru abilă, reușind să aplaneze scandalurile majore – amintiți-vă de curajul nespecific de a o retrage pe Gabriela Firea din Guvern în momentul cînd numele ei a fost amintit în scandalul „Azilelor Groazei”. Ulterior, doamna Firea a revenit pe post de candidată la București, dar asta a fost mai mult un fel de glumă cinică a lui Marcel Ciolacu. 

Pe scurt, ADU nu a reușit să explice de ce coaliția PNL-PSD nu e bună pentru România, iar coaliția a avut la dispoziție un aparat de partid disciplinat și convins care a livrat prompt ce s-a așteptat de la el. Dacă ADU ar fi avut reprezentare în toate localitățile țării ar fi fost o luptă cumva mai echilibrată. N-a avut nici în jumătate dintre ele. 

Vin alte două runde de alegeri în care se va decide direcția României pentru următorii minimum patru ani. Există varianta unei victorii totale a PSD sau varianta unei victorii a Opoziției. Care Opoziție? Judecînd după scorurile de duminică, prima opțiune e PNL. Partidul nu a strălucit, dar s-a poziționat ca posibilă variantă de lider al unei coaliții anti-PSD. Deja, cum scriam săptămînile trecute, emite zgomote și pretenții în această direcție. 

A doua variantă, mult mai improbabilă, este AUR. Merită poate să observăm aici că scorul AUR a fost unul relativ decent și o îmbunătățire evidentă față de parlamentarele de acum patru. Îmi scapă total logica celor care zic că AUR a ieșit prost din aceste alegeri. A ieșit foarte bine pentru un partid proaspăt intrat în Parlament. Unde nu s-a descurcat a fost la locale pentru că AUR reușește în mod bizar să repete aproape toate greșelile USR – în cazul de față, ratarea extinderii și a consolidării în local. Însă AUR poate fi luat în serios ca variantă de guvernare doar în eventualitatea unei schimbări majore a climatului politic extern. Europenele de duminică au arătat că nu e cazul. AUR, indiferent de scorul alegerilor, rămîne deocamdată un outsider excentric și nu va fi luat în seamă în mod serios de nimeni. 

A treia variantă, și cea mai complicată, este reconstrucția USR. Nu prea e mult timp pentru așa ceva, însă ea e posibilă cu condiția ca partidul să internalizeze rapid o sumă de lecții din întîmplările ultimilor ani. Prima dintre ele este nevoia de extindere rapidă. Apoi, alianțele vor trebui probabil înlocuite cu invitații oneste de adeziune pentru toți cei care împărtășesc opinii pro stat de drept, drepturi civile extinse și economie liberă. Sînt mulți, influenți și sceptici. Dar nu înseamnă că au renunțat. Invitațiile astea ar trebui să meargă inclusiv către cei care au crezut naiv în fantoma meschină a REPER, un proiect născut din orgoliu și ucis de inadecvare. Pentru ca o astfel de strategie să funcționeze, negocierile astea trebuie să aibă un aspect practic și pragmatic foarte clar. Sigur că e vorba de principii, dar nimeni n-a plecat vreodată la război fără să spere în secret la o medalie. Mai departe, împrumutînd din manualul CDR, dialogul cu societatea civilă dus la nivel de obligație de partid. Societatea civilă e sursă de idei, soluții și energie. Și nu mă refer la cei trei-patru activiști proeminenți din București, ci la sutele de organizații mici care activează pe tot cuprinsul țării. Sigur, aici apare riscul împrumutului culturii de ONG care a provocat de-a lungul timpului atîtea pagube USR, însă plec de la presupunerea că asta e deja o lecție învățată în acești ani. 

Alternativă la PSD poate exista și e esențial să existe. De ce? Despre asta, săptămîna viitoare.