Cooperarea sino-americană e încă posibilă

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, a vizitat recent Beijingul în contextul unui efort de a stabiliza relațiile cu China. Multe dintre subiectele pe care le-a discutat cu președintele chinez Xi Jinping erau cît se poate de controversate. Blinken, bunăoară, a avertizat China să nu furnizeze materiale și tehnologii care să ajute Rusia în războiul cu Ucraina și a criticat pretențiile teritoriale chineze în Marea Chinei de Sud și hărțuirea Republicii Filipine (un aliat al SUA). Alte diferende au vizat interpretările politicii americane „o singură Chină” față de Taiwan și restricțiile comerciale și de export ale SUA asupra transferurilor de tehnologie către China.

Am vizitat Beijingul cam în aceeași perioadă, ca președinte al „dialogurilor de diplomație paralelă” (Track II diplomacy), în cadrul cărora cetățeni aflați în legătură cu guvernele țării lor se pot întîlni și discuta în nume propriu. Fiind neoficiale și neimplicînd angajamente, aceste discuții pot fi uneori în mai mare măsură oneste. Ceea ce chiar s-a întîmplat de data aceasta, cînd o delegație din partea Aspen Strategy Group s-a întîlnit la Beijing cu un grup trimis de influenta Școală Centrală de Partid – a șasea astfel de întîlnire dintre cele două instituții din decursul ultimelor două decenii.

După cum era de așteptat, americanii au reafirmat mesajul lui Biden cu privire la subiectele controversate, iar chinezii au reiterat poziția propriului guvern. După cum a avertizat un general chinez în retragere, „Taiwan este centrul problemelor noastre centrale”.

Lucrurile au devenit mai interesante cînd grupul a trecut la explorarea unor domenii posibile de cooperare. Schimbarea politicii SUA – de la implicare și dialog cu China la o strategie de competiție între marile puteri – nu exclude cooperarea în anumite domenii. Pentru a descrie cadrul discuției noastre, am folosit analogia cu un teren de fotbal: două echipe se luptă asiduu, dar ambele lovesc mingea, nu pe ceilalți jucători, și cu toții joacă în limitele liniilor albe ale terenului.

Chinezii au răspuns cu altă metaforă, exprimîndu-și îngrijorarea că accentul pe care americanii îl pun pe stabilirea unor „linii de demarcație” echivalează cu a instala centuri de siguranță într-o mașină care te îndeamnă să conduci cu viteză tot mai mare – cînd, de fapt, cel mai important lucru pentru toată lumea e evitarea accidentelor. În acest scop, am identificat șapte domenii de posibilă cooperare.

Primul și cel mai evident e schimbarea climatică, ce amenință ambele țări. Chiar dacă R.P. Chineză continuă să construiască termocentrale pe cărbune, ea își dezvoltă într-un ritm rapid sursele de energie regenerabilă și susține că va începe scăderea emisiilor de dioxid de carbon începînd cu 2030, obținînd neutralitatea climatică în 2060. Noi am cerut o urgentare a calendarului și am propus schimburi științifice în vederea acestui scop.

Al doilea domeniu ar fi sănătatea publică mondială. Oamenii de știință spun că întrebarea care se pune în legătură cu următoare pandemie nu este „dacă”, ci „cînd” va avea loc. Ambele guverne au gestionat prost pandemia de COVID-19 și milioane de oameni au murit din această cauză. Dar mai util decît să ne învinuim reciproc ar fi să studiem modul în care cooperarea noastră științifică a ajutat la încetinirea răspîndirii virușilor SARS în 2003 și Ebola în 2014, și felul în care vom putea folosi în viitor învățăturile cîștigate din aceste experiențe.

În privința armelor nucleare, chinezii și-au justificat ritmul rapid de înarmare evocînd faptul că rachetele balistice intercontinentale sînt tot mai precise și că vulnerabilitatea submarinelor ar putea pune în pericol, într-o bună zi, capacitatea lor de a răspunde unui atac inițial. Și au repetat obiecția binecunoscută față de adoptarea limitărilor aferente controlului armamentelor mai înainte ca arsenalul lor să atingă nivelul celor american și rusesc. Dar ei s-au arătat dispuși să discute despre doctrina nucleară, concepte, stabilitate strategică, precum și despre neproliferare și cazurile dificile Coreea de Nord și Iran – două regiuni în care America și China au mai colaborat în trecut.

A patra problemă a fost Inteligența Artificială. Toamna trecută, la San Francisco, Xi Jinping și președintele SUA Joe Biden au convenit să demareze discuții despre securitatea IA – chiar dacă guvernele lor nu au făcut pînă în prezent progrese considerabile. Grupul nostru a fost de acord că această problemă necesită și discuții confidențiale în spatele ușilor închise, mai ales în privința aplicațiilor militare ale tehnologiei. După cum a spus un general chinez în retragere, controlul armamentelor e greu fezabil, dar sînt șanse mari să se ajungă la o înțelegere reciprocă a conceptelor și a doctrinei, precum și a importanței menținerii controlului uman.

În domeniul economic, ambele părți au fost de acord că relațiile comerciale bilaterale sînt benefice pentru toți, dar chinezii s-au plîns în legătură cu restricțiile americane de export pentru semiconductorii de ultimă generație. Chiar dacă SUA își justifică această politică prin rațiuni de securitate, chinezii o văd ca pe o măsură menită să limiteze creșterea economică a țării lor. În contextul în care Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, a asemuit abordarea SUA cu a construi „un gard mare în jurul unei curți mici”, am precizat că aceste măsuri afectează doar un mic segment din volumul total al comerțului nostru cu cipuri electronice.

Tema supracapacității de producție industrială a Chinei, alimentată prin subvenții, a fost mai dificil de abordat. Creșterea economică a Chinei a încetinit și, în loc să ia măsuri pentru a consolida consumul intern, țara încearcă să își rezolve problemele curente prin export (cum a făcut și în trecut). Am subliniat că lumea s-a schimbat de la „șocul chinez”, petrecut la începutul secolului actual, încoace.

Dar, decît să lăsăm ca o decuplare dezavantajoasă pentru ambele părți să aibă loc, am convenit să separăm problemele economice în trei categorii. La un capăt, s-ar afla problemele de securitate, unde am convenit să nu fim de acord. La celălalt capăt ar fi comerțul obișnuit de bunuri și servicii, în privința căruia ar urma să respectăm regulile comerciale internaționale. Iar la mijloc, unde survin probleme legate de subvenții și de supracapacitate, vom continua să negociem de la caz la caz.

Ultima temă de pe listă se referea la contactele dintre populațiile celor două țări, care au fost grav afectate de cei trei ani de restricții COVID și de deteriorarea relațiilor politice. În China studiază, în momentul de față, mai puțin de 1.000 de americani, în vreme ce la universitățile din SUA studiază aproximativ 289.000 de chinezi (chiar dacă această cifră a scăzut cu un sfert față de maximul istoric). Jurnaliștii se confruntă cu dificultăți mai mari decît în trecut pentru obținerea vizei chineze, iar universitarii și oamenii de știință din ambele părți se declară în mai mare măsură hărțuiți de funcționarii serviciului de imigrare. Ceea ce nu contribuie la restabilirea unui sentiment de înțelegere reciprocă.

În această perioadă a competiției dintre marile puteri SUA și China, nu ar trebui să ne așteptăm la o revenire la strategia de implicare și dialog care a marcat începutul acestui secol. Dar e în interesul ambelor țări evitarea conflictului și identificarea, atunci cînd se poate, a domeniilor de cooperare.

Joseph S. Nye, Jr., profesor emerit la Harvard Kennedy School şi fost vicesecretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului A Life in the American Century (Polity Press, 2024).

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU