Cum se poate preveni un război pentru Taiwan

Ar putea încerca China să atace Taiwanul în 2027? Philip Davidson, fostul șef al Comandamentului indo-pacific, credea asta în 2021 și, recent, și-a reafirmat acest punct de vedere. Dacă însă SUA și China sînt sortite să poarte un război pentru insulă e o altă întrebare. Chiar dacă pericolul e real, o astfel de escaladare nu e inevitabilă.

Pentru China, Taiwanul e o provincie renegată și o rămășiță a războiului civil chinez din 1940. Chiar dacă relațiile sino-americane s-au normalizat în anii 1970, Taiwanul a rămas un subiect de dispută. Cu toate acestea, s-a găsit o formulă diplomatică pentru a cosmetiza acest dezacord: chinezii de pe ambele maluri ale strîmtorii Taiwan au căzut de acord că există doar „o singură Chină”. Cît despre americani, refuzul de a recunoaște orice declarație de jure a independenței Taiwanului urma să asigure o relație reglementată prin negociere, și nu prin forță, între insulă și continent. Cu toate acestea, China nu a exclus niciodată utilizarea forței.

Vreme îndelungată, politica SUA față de Taiwan era definită ca „ambiguitate strategică”, deși o definiție mai bună ar fi fost „dublă descurajare”. SUA urmăreau să descurajeze China să recurgă la forță, dar și să descurajeze Taiwanul să provoace Beijingul prin declararea independenței formale. Ceea ce însemna că SUA furnizau Taiwanului armament pentru autoapărare, fără însă a formula o garanție de securitate oficială care ar fi putut tenta Taipeiul să-și declare independența.

Astfel, cînd am vizitat în 1995 Beijingul, ca oficial al administrației Clinton, și am fost întrebat dacă SUA ar risca realmente un război pentru a apăra Taiwanul, am răspuns că e posibil, dar că nimeni nu poate fi sigur. Am amintit faptul că, în 1950, ministrul de Externe al SUA Dean Acheson a declarat despre Coreea că „se află în afara perimetrului nostru defensiv”, iar după mai puțin de un an, chinezii și americanii se războiau pe teritoriul peninsulei coreene. China trebuia să învețe din această lecție de istorie că nu ar fi indicat să riște.

Cu un an mai tîrziu, după ce am părăsit guvernul, am fost invitat să mă alătur unui grup bipartizan al foștilor înalți funcționari, pentru a vizita Taiwanul. L-am întîlnit pe președintele Chen Shui-bian, a cărui recentă vizită „neoficială” în SUA a provocat o criză în care China a lansat rachete în mare și SUA a desfășurat portavioane de-a lungul coastelor taiwaneze. L-am avertizat pe Chen că, dacă ar declara independența, nu se va putea bizui pe sprijinul american. Ceea ce a fost o „ambiguitate strategică”.

Pentru o jumătate de secol, în pofida diferențelor de interpretare, formula „o singură Chină” și doctrina americană a ambiguității strategice au menținut pacea. ,Acum, însă, unii analiști pledează pentru o claritate strategică sporită în privința apărării Taiwanului. Ei observă că R.P. Chineză a devenit cu mult mai puternică decît era în 1971 și în 1995, și că protestează mult mai vehement în fața unor episoade precum vizita din 2022 în Taiwan a lui Nancy Pelosi, președintele de pe atunci al Camerei Reprezentanților SUA. Iar faptul că ultimii doi președinți ai Taiwanului sînt membri ai Partidului Democrat Progresist, care susține oficial independența, și că sondajele arată că majoritatea taiwanezilor nu se consideră chinezi contribuie la potențialul de instabilitate. În aceste condiții, mai poate funcționa dubla descurajare?

În această privință, președintele SUA Joe Biden a făcut patru declarații care sugerează că ar apăra Taiwanul, în cazul în care China ar recurge la forță. Dar, de fiecare dată, Casa Albă a oferit „clarificări” suplimentare, afirmînd că America nu și-a schimbat politica. Administrația a încercat în felul acesta să-și consolideze strategia de descurajare militară a unui atac chinez, fără însă a provoca un comportament riscant al Chinei prin punerea la îndoială a politicii „o singură Chină”. Scopul e prelungirea pe termen nedefinit a statu quo-ului.

Va funcționa oare asta? Henry Kissinger, care a intermediat normalizarea relațiilor sino-americane în 1970, povestea că Mao Zedong i-a spus lui Richard Nixon că R.P. Chineză ar putea aștepta chiar și un secol întoarcerea Taiwanului „acasă”. Dar Xi Jinping, actualul lider al Chinei, pare cu mult mai nerăbdător. Principala sa preocupare e controlul asupra Partidului Comunist Chinez (PCC) și menținerea controlului PCC asupra Chinei. Chiar dacă o invazie eșuată a Taiwanului ar pune în pericol aceste obiective, o declarație de independență a Taiwanului l-ar face să se simtă amenințat în propria țară și l-ar determina să își asume riscuri considerabile.

Declarațiile publice ale oficialilor pot afecta acest echilibru fragil. Dar în diplomație faptele vorbesc cel mai clar, iar SUA pot acționa în mai multe direcții pentru a spori efectul de descurajare. Întrucît o insulă cu 24 de milioane de locuitori nu va putea învinge militar niciodată o țară cu o populație de peste un miliard, Taiwanul trebuie să fie capabil să opună o rezistență suficient de puternică pentru a-l face pe Xi să-și schimbe calculele. El trebuie determinat să înțeleagă că o manevră rapidă de „punere în fața faptului împlinit” nu-i poate reuși. În acest scop, Taiwanul are nevoie nu numai de avioane și de submarine performante, dar și de rachete sol-mare antinavă care să poată fi ascunse în grotele de pe coastă, pentru a supraviețui unui prim val de atac chinez. Insula trebuie să devină un porc spinos pe care nici o putere să nu-l poată înfuleca dintr-o singură înghițitură.

Fiind o insulă aflată la 100 de mile de coasta chineză, Taiwanul beneficiază de un amplu șanț inundabil care îngreuiază o invazie. Dar marea oferă totodată Chinei posibilitatea de a impune o blocadă navală care ar forța Taiwanul să cedeze. De aceea, Taiwanul trebuie să-și sporească rezervele de hrană și de combustibil, iar SUA și aliații lor trebuie să dea de înțeles  Beijingului că nu vor respecta o blocadă chineză. Asta presupune amplasarea în Japonia, Australia și Filipine a unor sisteme militare americane care pot ajunge în Taiwan în decursul unei săptămîni. Ceea ce ar reduce gradul de ambiguitate al politicii de descurajare a SUA.

În același timp, SUA nu ar trebui să renunțe la elementele de bază ale dublei descurajări. Pentru a evita un război, SUA și aliații lor trebuie să arate Chinei că au capacitatea de a apăra Taiwanul și să reamintească conducătorilor insulei că o declarație de independență de jure ar fi provocatoare și inacceptabilă. S-au schimbat multe lucruri de cînd Nixon și Mao au inventat formula „o singură Chină”. Dar, combinată cu demersurile expuse mai sus, această formulă poate încă să ajute la evitarea unui război pentru Taiwan.

Joseph S. Nye, Jr., profesor emerit al Harvard Kennedy School şi fost vicesecretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului de memorii A Life in the American Century (Polity Press, 2024).

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU