Cuvinte și expresii ale biliardului

Biliardul pare să fi fost la un moment dat (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea) un joc destul de răspîndit în spațiul citadin românesc. În ziarele vremii apăreau adesea anunțuri publicitare despre mese de biliard (cuvînt scris uneori ca în franceză, billard) destinate cafenelelor. Atmosfera unei cafenele celebre este evocată de Caragiale: „P-atunci junimea aleasă se strîngea la Fialcowsky. În cafenea era lume multă împrejurul biliardului: se juca o partidă interesantă” („Din carnetul unui vechi sufleur“). Peste cîteva decenii, un reportaj interbelic prezenta ironic dezavantajele localurilor frecventate de pasionați – „Dacă vrei să bei o ceaşcă cu cafea proastă şi rece, singurul mijloc este să te adresezi unei cafenele unde se joacă biliard” – și ilustra prin cîteva exemple jargonul jocului: „Expresiile tehnice sunt şi ele pline de savoare: scroafă, indirectă, subţire, în serie, masé, retro, bandă – toate au specificul lor, fiecare corespunde unei complexe game de lovituri” (Oglinda lumii, 10.11.1930). O parte din terminologia jocului a intrat în uzul mai larg, producînd extensii metaforice și chiar expresii colocviale. Cea mai cunoscută este a da chix, cu sensul „a greși, a eșua”, în care chix, împrumut din germană (Kicks) avea inițial doar înțelesul de lovitură nereușită, de obicei perturbată de mici accidente tehnice. Cuvîntul chix este atestat la mijlocul secolului al XIX-lea în dicționarul german-român al lui Theodor Stamati (Iaşi, 1852), unde forma germană Kicks, prezentată ca termen al jocului, este tradusă prin „chix, greș, lovire nenemerită”. Oricum, termenul s-a răspîndit rapid în româna colocvială cu sensul general „eșec”, de exemplu în pamflete politice, cu referire la activitatea Guvernului: „Chix cu chestia Ghenadie, chix cu Macedonia, chix cu Turcia, chix cu Transilvania, chix cu Conversiunea, chix cu Ionel, chix cu Vintilă, chix cu bancheturile, chix, chix şi iar chix” (Adevărul, 10.04.1898).

Carambol și carambolaj sînt împrumuturi din franceză, din carambole, respectiv carambolage, cuvinte care desemnau un tip de lovire a bilelor: „lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel” (DEX); primul termen denumește și un tip anume de biliard. Sensurile extinse din română apar devreme și este posibil să fi fost preluate din franceză, dar și să se fi dezvoltat independent. Expresia a face carambol apare în mai multe pasaje din romanul Mistere din București (1862) al lui I.M. Bujoreanu, iar sensul său pare a fi în primul rînd cel de a lovi sau de a obține victorii – prin mijloace nu tocmai corecte – asupra cuiva, provocîndu-i aceluia necazuri: „Zău că-mi vine să fac un carambol arendaşului, adăogă el rîzînd”; „Eu unul aşa am făcut cu toate femeile şi mi-a mers binişor; după ce că totdauna eram greşit şi le făceam toate carambolurile din lume, tot ele veneau de-mi cădeau la picere şi-mi cereau iertare”. În alte texte, carambol și carambolaj se refereau pur și simplu la ciocniri, între obiecte, vehicule sau țări: „Cînd o păreche de postelnici se urca în aceeaşi caleaşcă, șlicele lor erau espuse a se turti sub desele caramboluri ce făceau între ele” (Convorbiri literare, 1.04.1972); „Când mecanicul a văzut trenul intrând și că carambolajul era inevitabil, a întors mersul mașinei sale și a sărit jos cu fochistul” (Constituționalul, 2.12.1889); „îndată ce vor păși Cehii pe arenă, se va vedea – după a noastră părere – că un carambol cu Ungurii este chiar neevitabil” (Gazeta Transilvaniei, 14.06.1879). Cele două cuvinte se folosesc și azi pentru accidentele în care se ciocnesc mai multe vehicule: „zece din mașinile implicate în carambolaj au nevoie de reparații serioase” (Libertatea, 8.11.2002); „autovehiculele implicate în carambol au fost îndepărtate” (Libertatea, 12.01.2008). Carambolaj circula pe vremuri și în varianta carambolaș, în care finala cuvîntului era reinterpretată, prin joc ironic-afectiv sau pur și simplu prin confuzia consoanelor asemănătoare (perechea ș/j, surdă/sonoră), ca sufix diminutival. Forma a fost definitiv fixată în memoria culturală prin versurile lui Urmuz: „Rapaport cel drăgălaș / Juca un carambolaș” („Cronicari“).

Nu e clar dacă mantinela din expresia a prinde la mantinelă provine din terminologia biliardului sau din cea a hocheiului. Pentru cuvîntul mantinelă (împrumut din italiană: mantinella), DEX consemnează două accepții: „împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață” și „marginea interioară a unei mese de biliard”. Cele mai vechi atestări se referă la marginile mesei de biliard – „Biliarde cu mantinele duble pentru jocuri de popici și carambolașe” (Românul, 27.12.1880) –, dar în secolul al XX-lea găsim cuvîntul folosit și pentru patinoar: „regulamentul nu interzice unui jucător ca în lupta directă pentru pac să preseze şi chiar să lovească adversarul de mantinelă” (Sportul popular, 23.12.1958). Expresia a prinde la mantinelă are sensul „a bloca; a împiedica să acționeze” – „Este însă «prins la mantinelă» de chiar camarazii din partid (România liberă, 29.08.1996) –, care pare mai apropiată de scenele din hochei.

Alți termeni ai biliardului – mai puțin cunoscuți, dar cu o istorie interesantă – merită o discuție separată.