Este posibilă coeziunea spirituală și culturală a Uniunii Europene?

Continuitatea Lumii Libere depinde de structura de rezistență cu care înfruntă pericolele interne și pericolele externe. Fundația acestei structuri de rezistență este suma elementelor spirituale și culturale care dau coeziune comunității. Religia creștină nu mai este de cîteva secole elementul central al acestei coeziuni. Creștinătatea, înțeleasă ca structură instituțională religioasă, cu dimensiune politică sau cuplată cu structura politică laică, nu mai există în Europa, ca urmare a procesului de secularizare, iar încercările trecute de a o restabili cu forța au eșuat, cum s-a întîmplat în Italia lui Mussolini și în Spania lui Franco. Mai devreme sau mai tîrziu va eșua și planul lui Putin de a reconecta structurile Bisericii Ortodoxe Ruse la structurile statului imperial; mai mult, alianța cu China și Iranul va eroda în timp nu numai instituțiile Bisericii Ruse, ci chiar creștinismul ortodox rus.

Ramurile religiei creștine – catolică, ortodoxă și protestantă – și-au păstrat, mai mult în Răsărit, mai puțin în Vest, structurile instituționale și credincioșii. Diferit de creștinătate, totuși creștinismul rămîne în continuare o resursă spirituală puternică, aptă să contribuie la coeziunea Uniunii Europene. Mișcarea ecumenică este cadrul în care ar putea deveni posibilă resurecția acestei resurse spirituale care oferă o viziune profundă asupra persoanei umane și a rostului ei în lume. Misiunea liturgică, asociată cu misiunea socială, oferă echilibrul sufletesc și forța morală pentru a înfrunta dificultățile tot mai numeroase într-o lume tot mai tulbure.

Credința puternică, împărtășită încă de mulți dintre cetățenii europeni, în resursele spirituale și morale ale creștinismului nu împiedică examinarea lucidă a stării de lucruri actuale, într-o lume secularizată. Pînă la o posibilă și dorită resurecție, creștinismul are astăzi un caracter rezidual pentru tot mai mulți dintre cetățenii Uniunii Europene. Valorile și principiile care întemeiază această construcție instituțională, chiar dacă unele dintre ele sînt de sorginte creștină, sînt laice în forma lor. Aderența la aceste valori și principii nu ar mai trebui să fie împiedicată de apartenențele religioase. Dincolo de aceste apartenențe religioase, sau pe temeiul lor, sînt necesare elemente spirituale și morale, susceptibile de a fi împărtășite de toți cetățenii Uniunii Europene. Chiar dacă nu au o formă religioasă, elementele spirituale și morale pot să genereze convingeri puternice și să alcătuiască noi și ferme legături de apartenență.

Libertatea, demnitatea și siguranța persoanei umane sînt valori care au potențialul de a crea noi legături de apartenență comunitară, deoarece au fost constituite și consolidate într-o îndelungată istorie a ideilor, de două milenii, în care se întrepătrund contribuțiile iudeo-creștine, cele ale antichității greco-romane și cele ale curentelor modernității, de la Renaștere și pînă în prezent. Instituțiile politice edificate pe fundamentul acestor valori au fost și ele testate, ajustate și consolidate timp de mai multe secole. Forța de atracție a valorilor și eficiența practică a instituțiilor democrației constituționale au fost regenerate succesiv prin ideile și proiectele elaborate de mai multe generații de intelectuali și puse în operă de oameni politici cu clarviziune și capacitatea de a solidariza comunitățile.

Această regenerare a fost mereu necesară, pentru că – în istoria de peste două  milenii a valorilor și a principiilor care afirma demnitatea, libertatea și siguranța persoanei – au existat tot timpul variante alternative, susținute cu multă energie intelectuală și cu numeroase forțe politice și militare. Nu de puține ori, soarta acestor valori și principii a atîrnat, în îndelungata lor istorie, de un fir de păr. Nu este vorba despre un exercițiu contrafactual. Dimpotrivă, faptele atestă că  perioada modernă cuprinde un lung șir al momentelor de cumpănă în care bătăliile pentru afirmarea valorilor și a principiilor democrației constituționale au fost pierdute temporar, pentru ca apoi alte bătălii să fie cîștigate. Lupta pentru aceste valori și principii este continuă. Există în prezent idei, teorii, ideologii, mișcări politice și mișcări religioase fundamentaliste, mai puternice decît cele din secolele trecute, care atacă valorile și principiile Lumii Libere, în primul rînd din interior. Aderența la valorile și principiile care fundamentează Uniunea Europeană este din ce în ce mai volatilă.

Imigrația în Uniunea Europeană nu mai are, la prima vedere, înfățișarea năvălirilor barbare, sub tăvălugul cărora s-a prăbușit Imperiul Roman. La o privire mai atentă se poate însă observa un fenomen asemănător celui care a erodat încet, dar definitiv Imperiului Bizantin. Imigranții constituie comunități cu religii și convingeri politice alternative, unele cu caracter fundamentalist. Dacă fenomenul de descreștinare a Europei poate fi înțeles, pentru că a lăsat loc valorilor și principiilor laice pe temeiul cărora se constituie o nouă apartenență comunitară, nu este de înțeles ineficiența reacțiilor de autoritate împotriva celor care vor să înlocuiască aceste principii și valori laice cu religii și convingeri politice alternative, deja instituționalizate, de tip fundamentalist. Există riscul, încă posibil de înfruntat, ca spațiul spiritual, golit prin descreștinarea Europei, să fie umplut de grupuri religioase și de mișcări politice care neagă nu numai creștinismul, ci și valorile și principiile laice pe temeiul cărora a fost edificată construcția europeană. Datoria Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei Europene, constituite după recentele alegeri, este aceea de a elabora politici solide pentru a stăvili acest proces extrem de periculos, care tinde la destrămarea modelului european al democrației constituționale.

Aceste politici trebuie să țină seama de un alt proces, la fel de periculos, care se desfășoară în industria cinematografică, în industria de divertisment și în segmente importante din mass-media  și din sistemul de educație. Valorile, atitudinile și comportamentele care definesc identitatea unor minorități, față de care trebuie să existe toleranța firească în societatea democratică, devin centrale în programele din aceste domenii foarte influente, în timp ce valorile, atitudinile și comportamentele care definesc identitatea majorității sînt evacuate într-o zonă periferică. Minoritățile devin intolerante cu majoritatea.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.