Femei și mopuri

În articolul precedent vorbeam despre sarcinile casnice ale femeilor din perioada comunistă. Da, erau multe și grele, de neconceput, din fericire, pentru multe din reprezentantele „sexului slab” de azi.

Am scris despre spălatul rufelor. Aceasta nu era decît una din operațiunile domestice complicate și istovitoare care-ți ocupau cam tot timpul liber. Spălatul vaselor nu era deloc mai ușor. Evident că nu exista picior de mașină de spălat vase. Dar nici oale din inox nu erau, iar mîncarea se mai prindea zdravăn pe fundul lor din email. Și nu, nu le puteai spăla cu vreun super-detergent lichid superb mirositor și ecologic care dizolvă grăsimea cît ai bate din palme. Din simplul motiv că nici așa ceva nu se pomenise. Cum nu exista nici deja clasicul „inamic al grăsimii”, Axion. Din cîte-mi amintesc, oalele se spălau cu Tix. Dacă erau prea prinse, n-aveai decît ori să le lași cu apă și Tix în ele un timp, ori să le dai în clocot. Ca apoi să freci și iar să freci, cu zel și cu sîrmă, pînă cînd coaja neagră începea să se desprindă și să devină tot mai estompată.

Nu existau nici bureți pentru teflon, din simplul motiv că nici măcar ideea de teflon nu se întrezărea la vreun orizont. Curățenia casei se făcea cu mătura, fărașul și diversele cîrpe. Spun „diverse” nu pentru că ți le cumpărai, ca acum, într-un pachet multicolor și de unică folosință, alegîndu-ți textura, ba chiar și culorile. Nu. Ci deoarece respectivele cîrpe aveau diverse utilizări. Unele erau, desigur, pentru ștersul prafului. Acestea puteau fi ceva mai fine, dintr-un cearșaf vechi, o bluză sau o cămașă mai de vară, ba chiar din piese de lenjerie. Căci nu, nu se găseau cîrpe gata făcute prin magazine. Dacă ai fi întrebat așa ceva pe undeva ai fi fost luat probabil în rîs.

Cîrpele, precum multe alte cele, se făceau în casă. „Se făceau”, vorba vine. Le aveai, mai curînd, în casă, printre lucrurile tale, dacă dispuneai de o privire ageră. Dacă erai cu ochii-n patru și știai să te orientezi. Căci hainele, pe care le posedai mulți ani, precum și cearșafurile ori fețele de masă, se deteriorau. Pentru că erau purtate, nu ca acum, un sezon, ci timp îndelungat, ani buni. Uneori, cam cît trăiai. Lucrurile erau însoțitorii tăi fideli și pașnici pe parcursul vieții, martori fără reacții explicite la evenimentele din ciclul acesteia. Unele dintre ele, însă, oricît de loiale ți-ar fi fost, cădeau, în cele din urmă, victime trecerii timpului. Se scămoșau, se subțiau și chiar se destrămau. Azi, le-ai fi aruncat. Atunci, le mutai doar în sertarul de redistribuiri. Nu le tăiai imediat, ți-era milă de ele și de sfîrtecarea lor. Era un fel de bătrînețe ori pensie a lucrurilor. Stăteau acolo pînă le sosea vremea să devină cîrpe. Unele aveau chiar noroc: nu le venea rîndul mai niciodată, zăceau pur și simplu uitate, pe la fundul vreunei grămezi. Astăzi le-am numi nemuritoare. Altele, însă, intrau, reglementar, în următoarea etapă: erau tăiate în bucăți, dreptunghiulare. Cele mai subțiri deveneau cîrpe de praf. Cele mai groase, precum cămășile de finet ori pantalonii de bumbac, ori prosoapele se transformau în cîrpe de spălat pe jos.

Căci da, nici mopuri nu existau. Sau erau, totuși, mai ales la femeile de serviciu profesioniste, un fel de strămoașe primitive ale mopurilor de azi: un soi de bețe cu care manevrai cîrpele, ca să nu te apleci. În special cînd aveai de făcut curat în vreo instituție, la o școală ori fabrică, sau chiar în bloc. Le țin minte destul de bine pentru că doamnele care le manipulau strigau, de obicei, după noi, copiii de atunci, să nu călcăm pe unde au spălat. Nu fiindcă le-ar fi fost frică pentru siguranța noastră, să nu alunecăm, așa cum sînt acum semnalate podelele umede prin fast food-uri. Nu. Ci pentru că era o muncă grea, sisifică, dacă pășeai pe acolo lăsai urme care rămîneau și ar fi trebuit ca ele s-o fi luat de la început.

Dar mopurile avant la lettre existau doar în instituții. Acasă, femeile se așezau în general în genunchi și frecau podelele cu perii și cîrpe. Spun atît de hotărît „femeile” pentru că, în majoritatea cazurilor, ele o făceau.

Va urma.