Grizonat și grizonant

În textele care prezintă într-un mod accesibil și adesea simplificator corectitudinea sau incorectitudinea unor forme din limba actuală apare de multe ori o recomandare lexicală discutabilă – și care chiar a stîrnit, în anii trecuți, discuții publice. Se spune în asemenea texte că forma grizonat ar fi greșită și ar trebui înlocuită cu singura formă corectă – grizonant. Formulată în asemenea termeni, recomandarea ar părea să se refere la o greșeală de pronunție, la un fel de deformare incultă, de tipul indentitate în loc de identitate sau oprobiu în loc de oprobriu. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. În realitate, grizonat și grizonant sînt două împrumuturi lexicale din franceză, intrate în uz cam în aceeași perioadă (pe la jumătatea secolului XX) și a căror utilizare este la fel de justificată.

În franceză, verbul grisonner („a începe să devină gri”) are participiul prezent grisonnant și participiul trecut grisonné, ambele forme fiind utilizate adjectival. Diferența semantică dintre cele două participii nu este mare, dar există: unul (grisonnant) denumește procesul în curs de desfășurare, celălalt (grisonné) – rezultatul lui. În Trésor de la langue françase informatisé sînt cuprinse ambele forme, cu atestări din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „des cheveux tout grisonnés” („păr complet grizonat”, 1863); „les longs poils grisonnants de ses favoris” („firele lungi și grizonante ale favoriților săi”, 1887). În română au fost preluate sporadic ambele forme, cu adaptare grafică și de pronunție (în cazul lui grisonnant) și cu o adaptare morfologică deloc surprinzătoare (tipică participiului trecut) pentru grisonné. Multe participii adjectivale din franceză au fost adaptate astfel în română, chiar înaintea verbelor de la care proveneau; cuvinte ca alienat, constelat, efeminat etc. sînt reflexul firesc – uneori modelat și după latină – al participiilor aliéné, constellé, efféminé.

În baza de date Arcanum, care conține colecții complete de ziare și reviste românești, grizonat are 945 de atestări, iar grizonant doar 117. Cuvintele apar destul de rar în prima jumătate a secolului XX, de obicei în caracterizarea părului unei persoane: „A venit un domn cu păr grizonat şi mustaţă tăiată englezeşte” (Rampa, 1931); „Are părul grizonant, dar faţa tânără” (Rampa, 1936). Ulterior, atestările se înmulțesc. Contextele sînt asemănătoare, majoritatea neutralizînd diferența dintre proces și rezultat: cum încărunțirea e un proces de transformare parțială, procesul și rezultatul se suprapun. Iată cîteva exemple pentru grizonant: „părul grizonant şi ochii traşi înspre tîmple” (Luceafărul, 1967); „părul tatii, grizonant încă din tinereţe, devenise de un argintiu strălucitor” (Viața Românească, 1987); „frunte largă, impunătoare, păr grizonant, uşor ondulat, rărit în creştet” (România literară, 1995). Am ales pentru ambele forme exemple din presa culturală, care contrazic ideea că franțuzismul grizonat ar fi perceput ca o deformare incultă: „bărbatul grizonat, de o distinsă prezentablitate” (România literară, 1969); „Uneori își acoperea părul grizonat cu o pălărie de fetru” (Flacăra, 1975); „De ce te-ai pocit așa, păr grizonat îți trebuia ție?” (Orizont, 1975). Pentru forma feminină a adjectivului, contextul specific e barba: „E puţin grizonată, puţin încîlcită, dar cîtă strălucire are!” (România literară, 1993); „un Moș Crăciun cu barba grizonată” (revista 22, 1999). Verbul a grizona nu e cu totul absent în paginile de presă, dar are atestări mai tîrzii și mult mai puține decît adjectivele: „Și părul său a început să se grizoneze...“ (Almanah Magazin, 1987); „chiar dacă fire de păr alb îi grizonează tîmplele, este un bărbat în plină putere” (România literară, 2014).

Întîmplarea a făcut ca doar grizonant, deși mai puțin frecvent în uz decît grizonat, să fie înregistrat încă din prima ediție a Dicționarului explicativ al limbii române (DEX, 1975). Absența din dicționar a lui grizonat a fost apoi echivalată de unii comentatori cu imposibilitatea de a-l accepta. În cazul lexicului, o formă neînregistrată în dicționare nu este însă în mod automat una greșită: dicționarele nu cuprind tot lexicul foarte specializat și nici cuvintele încă relativ noi.

Oricum, criteriul absenței din dicționare nu mai funcționează de mult ca argument pentru nedreapta condamnare a formei grizonat: Micul dicționar academic (MDA, 2002) și Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007) au înregistrat, alături de grizonant („care începe să încărunțească”), verbul a grizona („a încărunți”), substantivul grizonare („încărunțire”) și adjectivul grizonat, cu sensurile „cărunt” (despre păr) și „cu părul cărunt” (despre oameni).