Iluminismul întunecat

„Trebuie să fiu cinstit: nu-mi pasă ce se întîmplă cu Ucraina”, spunea J.D, Vance, acum doi ani, din poziția de candidat pentru un post de senator. Astăzi, senatorul Vance a fost nominalizat candidat la vicepreședinția SUA din partea republicanilor și convingerile sale nu s-au schimbat. Ba din contra, el pare să se fi radicalizat și sînt analiști care cred că selectarea sa are rostul de a-i permite potențialului președinte Trump să adopte uneori poziții mai centrist. 

Fost militar, cu o carieră în finanțe și autor al unui volum autobiografic de succes, Vance este azi fața publică a Partidului Republican într-o prezumtivă eră post-Trump. Are doar 39 de ani și, dacă în noiembrie ajunge vicepreședinte, e de presupus că va fi principalul pretendent pentru postul de la Casa Albă în 2028. 

Potrivit presei americane, Trump a ezitat destul de mult înainte de a-l alege pe Vance. Și e de înțeles. Acum opt ani, Vance îi mărturisea unui fost coleg credința sa că Trump e un fel de Hitler american. Mai tîrziu se declara republican, dar parte din mișcarea „Never Trump” („Niciodată Trump“). Ulterior s-a răzgîndit, explicînd că inițial nu a crezut că actualul său partener de pe buletinul de vot e serios. Asta deși identifica corect problemele.

Vance poate fi crezut cînd spune lucrurile astea. Fie și numai pentru că în cartea sa reușește una dintre puținele explicații coerente pentru decizia multor americani din clasa de jos de a vota în 2016 pentru Trump. Sărăcia alienantă, lipsa de perspective și de speranță au făcut ca un segment important al societății să vireze către dreapta populistă care, spre deosebire de liberali, are meritul că nu neagă problemele. Dacă are sau nu soluții, e discutabil. Însă pentru o familie din America orașelor mici, lista de teme care ocupă atenția Partidului Democrat pare uneori extraterestră. Vance a văzut lucrul ăsta devreme și clar, Hillbilly Elegy devenind bestseller în 2016, înainte de alegerile prezidențiale. Asta nu îl face profet, însă i se poate acorda creditul că înțelege relativ bine poporul. Poate nu pe cel de la New York, dar sigur pe cel din Ohio și din statele vecine. Îl înțelege suficient de bine cît să aibă curajul unor poziții sensibil diferite de ortodoxia republicană – vrea salariu minim mai mare, sprijină sindicatele și are o atitudine reținută în privința drepturilor LGBT+. 

În decizia lui Trump de a-l numi pe Vance în poziția de vicepreședinte a contat foarte mult și sprijinul pe care acesta din urmă îl are din partea unor donatori importanți ai Partidului Republican. Poate cel mai relevant dintre ei este Peter Thiel, devenit cunoscut publicului larg după ce a investit o sumă uriașă pentru a distruge proiectul jurnalistic Gawker care îl deranjase la un moment dat cu o știre privind viața sa privată. Însă Thiel, partener de business al lui Vance, e mult mai important din poziția de investitor în companii specializate în strîngerea și analizarea de date atît pentru clienți comerciali, cît și guvernamentali. Alt suporter al lui Vance este Elon Musk, cu care Thiel a lucrat îndeaproape în vremea în care erau amîndoi implicați în ascensiunea PayPal. 

Thiel și Musk sînt o specie aparte de oameni de afaceri care nu mai au răbdare cu actuala ordine de lucruri și ar prefera ceea ce unii observatori au numit – ironic, probabil – „iluminismul întunecat”, adică transformarea Americii și a lumii într-un fel de distopii tehnologice în care obiectivele nu mai sînt decise neapărat prin consultarea publicului, ci prin adoptarea ideilor cîtorva vizionari. Ideologii neo-reacționari care alimentează teoriile astea explică uneori că libertatea și democrația sînt incompatibile. Credința aceasta pleacă de la convingerea că libertarienii nu pot cîștiga alegeri. Însă după victoria lui Javier Milei în Argentina și posibila victorie a cuplului Trump-Vance e posibil ca gîndurile astea să se mai schimbe. 

Pentru cei care trăiesc în afara Americii, ceea ce reprezintă J.D. Vance e mult mai problematic decît Trump, al cărui histrionism poate fi, în mod paradoxal, un avantaj pentru actualii parteneri ai Americii. Trump crede în puține lucruri și își mai poate schimba opiniile. Vance însă e ideolog înconjurat de ideologi, iar oamenii de felul ăsta își schimbă mai greu opiniile. Așa că atunci cînd spune că nu îi pasă de Ucraina ar trebui să fie luat foarte în serios. Afirmația aceea trebuie luată foarte serios în seamă pentru că, citită în cheia izolaționismului american, ea înseamnă „Nu îmi pasă de Europa”. Or asta ar trebui să ne dea de gîndit. De la București la Lisabona, nimeni nu e pregătit pentru iluminismul întunecat. 

Știm doar că, în Europa, îl numim mai sintetic iliberalism. Și, de vreo zece ani, ne mirăm steril în fața lui. 

Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.