Mai mult decît atît...

Din punct de vedere lingvistic, formula mai mult decît atît, folosită la începutul unui enunț și urmată de o scurtă pauză, e un conector discursiv (numit, în diverse descrieri, conector argumentativ, pragmatic, transfrastic etc.). Rolul său principal – ca și al altor conectori: și, de asemenea, în plus – este de a semnala că vorbitorul adaugă unui enunț precedent un altul cu aceeași orientare argumentativă. Din sensul literal al construcției (mai mult...) se înțelege că adaosul de informație ar trebui să reprezinte un argument mai important, mai puțin previzibil, mai relevant decît ceea ce a fost spus pînă atunci. De altfel, mulți conectori discursivi au în alcătuirea lor marca unui comparativ de superioritate (mai ales, mai înainte de toate, mai cu seamă, mai exact, mai bine zis etc.), prin care introduc un element nou în discurs, marcîndu-l ca preferabil.

Se întîmplă adesea ca, prin folosire repetată, expresiile să-și piardă sensul distinctiv inițial; excepționalul se banalizează, surpriza se tocește – și astfel, mai mult decît atît (sau varianta sa scurtă: mai mult) devine un simplu echivalent al lui în plus. Așa se explică impresia supărătoare de clișeu – evocată și de Ana-Maria Iorga, într-una dintre emisiunile ei despre limba actuală – pe care o trezește astăzi formula mai mult decît atît: care anunță mai mult decît transmite, semnalează emfatic un argument puternic, dar oferă doar unul oarecare, neînsemnat. Golită de sensul specific și repetată insistent, formula trezește bănuiala că e o simplă umplutură, o manifestare a vorbirii lungite inutil și pretențios.

Cu funcția de conector argumentativ, mai mult decît atît are o anumită vechime în uz. Îl întîlnim în texte jurnalistice și în discursuri politice încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În general, formula stabilea legături între segmente ample de text, între paragrafe care dezvoltau pe larg o idee. Exemplele vechi indică în general o folosire justificată și moderată a conectorului, care introducea într-adevăr un argument mai puternic, într-un stil marcat retoric. E drept, lucrul e mai greu de urmărit în absența contextului. Iată două exemple, la distanță de cîteva decenii, din transcrieri ale unor dezbateri parlamentare: „Prin urmare am avut dreptate cînd am zis că legea a fost făcută cu scop să lovească comunele rurale. Mai mult decît atît, regulîndu-se personalul juriului, s-a vorbit de sub-prefecți; ei bine, D-lor, prin aceasta însuși se vădește că recuisițiunea nu are să se facă decît numai în comunele rurale” (Românul, 1866); „Este fapt, domnilor, că din toată populația copiilor cari trebuie să frecuenteze școalele rurale, nici pe jumătate nu au nici școală, nici învățători. Mai mult decît atît, nici 5% din jumătatea copiilor cari frecuentează școalele rurale nu absolvă școalele primare” (Monitorul Oficial, 1914). Și mai evidentă e gradația într-un text de presă, în care de altfel conectorul e clar izolat prin punctuație: „În van le-au fost rugămintea să li se permită a-și lăsa lucrurile în locuințele părăsite, pînă cînd vor putea să și le ridice, și să și le transpoarte în alte părți; această voie li s-a refuzat în mod categoric. Mai mult decît atît. Locuințele lor au fost violate, ușile au fost sparte cu forța și lucrurile bieților nenorociți au fost azvîrlite în stradă” (Curierul de Iași, 1876).

Revenind la actualitate, observăm adesea tocirea valorii de intensificare și transformarea formulei într-un automatism nemotivat semantic. Nu totdeauna mai mult decît atît e rău folosit, dar în stilul jurnalistic a ajuns unul dintre prea multele mijloace de a simula surpriza, de a încerca (fără succes) dinamizarea și dramatizarea unui text banal, care acumulează pur și simplu informații: „În primul rînd, autoritățile doresc ca accesul oamenilor pe peroanele Gării de Nord să se facă numai prin porți precum cele pe care le găsim la metrou. Mai mult decît atît, ar urma să apară automate speciale, unde călătorii vor putea să își cumpere bilete” (click.ro); „Prietenii Cătălinei sînt şocaţi de cele întîmplate. Mai mult decît atît, de cînd au aflat despre tragedie au încercat să îi găsească rudele” (bzb.ro). Se ajunge și la absurdități totale, produse fie de filtrul relatării jurnalistice, fie de intrarea clișeului în uzul curent: „Mărturia șocantă a bărbatului care amenința că se aruncă de la etaj, în Chiajna: «Am lovit-o. Mai mult decît atît, o iubesc»” (stirilekanald.ro).