Maimuța liberală în oglinda suveranistă

O marotă pe care o puteți întîlni în măcar jumătate dintre analizele de zilele astea spune că, pentru o carieră de succes în politică, discursul trebuie să alunece către clișeele „suveraniste” pentru a putea intra pe sub pielea acelui tip de electorat care s-a săturat de mainstream-ul politic românesc. 

Raționamentul din spatele acestui sfat care se tot repetă e unul corect. Trebuie captate energii cît mai largi din societate dacă vrei să ai succes. Însă metoda e șchioapă. Nu știu ce îi face pe atît de mulți oameni, altminteri bine conectați la realitate, să creadă că imitarea oportunistă a retoricii naționaliste și anti-occidentale e soluția magică pentru atragerea unui segment semnificativ electoral. Mi-e greu să înțeleg de ce strategii momentului cred că cetățeanul X, purtător al unor nemulțumiri specifice și al unor dorințe clare, ar prefera o imitație oportunistă originalului. 

Mai concret, de ce un Crin Antonescu eurosceptic ar fi de preferat unui George Simion care are un istoric ușor de documentat de critic al integrării europene. Mai departe, de ce un Nicușor Dan ambiguu pe teme liberale e de preferat Anamariei Gavrilă care, cu tot discursul ei tîmp-împiedicat, s-a născut totuși politic ca o adversară a diversității.

Mi-e teamă că imaginea pe care o proiectează echipa de candidați pro-europeni (Antonescu-Dan-Lasconi) e una ale cărei principale trăsături sînt, cel puțin azi, absolut neatrăgătoare: confuzie, nesiguranță și teamă combinate cu strălucirea disperată din ochii cartoforului care speră că la următoarea rotire cîștigă potul cel mare. 

Nu e suficient. 

Reproșul pe care îl fac aici reprezentanților taberei pro-europene este acela că membrii săi își refuză propriile biografii de reprezentanți ai democrației liberale. Ba chiar se simt rușinați un pic de ele zilele astea. Ăsta e un păcat pentru care vor plăti ei, dar și noi, restul. Această atitudine, derivată probabil dintr-un sindrom al impostorului, dă de gol un deșert intelectual pe care pînă azi ne-am ferit, din comoditate, să îl observăm. Mai mult, ea nu face decît să valideze acțiunea politică a taberei adverse. „Păi, dacă și ăștia o iau pe panta asta, atunci or ști ceilalți ceva”, își vor spune mulți oameni pentru care politica e doar un vot o dată la patru-cinci ani. 

Pro-europenii nu mai domină discursul public, ci trebuie să reacționeze și aleg să o facă în cel mai nefericit mod posibil. Joacă pe terenul nefamiliar al izolării și resentimentului și apoi se miră ingenuu privind sondaje. 

Nu sugerez sub nici o formă că subiecte ca UE, globalizarea, toleranța și incluziunea nu pot fi criticate. Sigur că pot fi și e sănătos să fie așa, dar înaintea unei campanii electorale cu mize gigantice abandonarea platformei de pe care ai vorbit atîția ani de zile arată mai degrabă jalnic. Arată doar a luptă banală pentru putere în vremuri deloc banale. Una e moderarea discursului, alta e bîjbîiala confuză prin mlaștinile în care te-a atras adversarul. 

În afară de împrumutul prost gîndit al unor jumătăți de idei și frustrări, ce ne propun zilele astea liberalii? Care este marea propunere, dincolo de evidența că ocupă un spațiu în care ceilalți nu vor să activeze? Ba chiar vor să toarne pămînt peste el și să uităm cu toții că am avut vreodată democrație liberală. 

Ascultați-i pe liberali și o să auziți neantul. Sau niște bîjbîieli retorice generice al căror efect soporific ar trebui să pună în gardă industria Pharma. Și dacă nu mă credeți, încercați să alcătuiți o listă scurtă de idei emise de vreunul dintre candidații liberali pe care merită să le discutați la o bere cu prietenii. Ce propun oamenii ăștia pentru lumea în care trăim, care sînt acțiunile specifice, ce vor spune la Bruxelles, la Washington sau Sofia? Și dacă reușiți să alcătuiți lista de trei idei, vă inspiră vreuna? Vă dă speranță?  Promit să public în acest spațiu orice pledoarie convingătoare în favoarea vreunuia dintre cei trei dacă răspunde la întrebările anterioare. 

Nu e nevoie de sondaje ciudate cum e cel apărut zilele astea ca să înțelegem impasul în care se află tabăra pro-europeană care se teme că avantajele de ieri sînt dezavantaje azi. Nu sînt. Valorile democrației liberale sînt aplicabile oricui și sînt convingătoare. Dar mai trebuie și să crezi în ele și să le comunici ca atare. Cît despre teamă, știm deja că nu candidează Churchill. Măi, dar măcar încercați! 

Altfel, după luna mai, o să rămînem cu imaginea maimuței liberale mirîndu-se tont în oglinda suveranistă. 

Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ