Monografia comunei Drăguțești

„Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi… dar trebuie trăită privind înainte.” Pornind de la acest îndemn al lui Kierkegaard, pe temeiul unei cercetări laborioase, desfășurate într-o perioadă de cinci ani – incluzînd un volum impresionant de documente (descoperite nu numai în biblioteci și în Arhivele Naționale, ci și în arhive bisericești, școlare și muzeale), însemnări ale unor învățători și preoți, precum și numeroase mărturii –, Onisifor Olaru a scris, cu pasiune și rigoare, o carte de peste 1.500 de pagini, intitulată cu modestie Pe urmele trecutului. File din istoria satelor comunei Drăguțești, publicată la Editura Scrisul Românesc, în 2023. Situată în județul Gorj, cu configurație stabilită prin ultima reformă administrativ-teritorială, cea din 1968, comuna Drăguțești cuprinde satele Iași, Zlășteni, Urechești, Drăguțești, Cîrbești, Tîlvești și Dîmbova. Datele geografice, istorice, economice, etnografice, culturale, religioase, sanitare, școlare și administrative sînt însoțite de evocări ale personalităților care au trăit sau își au rădăcinile în cele șapte sate. Cei care perorează astăzi despre „suveranism” și își spun „patrioți” ar trebui să citească această monografie pentru a înțelege că identitatea națională nu este un balon umflat cu vorbe goale. Forța unei națiuni se întemeiază pe istoria proprie, pe structura juridică și instituțională, rod al unei culturi și experiențe îndelungate, precum și pe continuitatea multiseculară, tradițiile, valorile morale, cutumele și creațiile comunităților locale care o compun. Dacă fiecare cetățean ar cunoaște istoria comunității locale în care trăiește, mai mică sau mai mare, patriotismul s-ar hrăni dintr-un filon puternic, autentic, evitîndu-se pericolul demagogiei patriotarde și al discursurilor mesianice înșelătoare.

Monografia comunei Drăguțești nu este o colecție de informații, ci o lucrare coerentă, cuprinzătoare, atractivă prin profunzimea și diversitatea unghiurilor de vedere din care este cercetat fiecare sat în această comună. Coborînd în timp pînă în secolul al XV-lea, urcînd apoi pînă în zilele noastre, autorul identifică elementele geografice, istorice și culturale care alcătuiesc imaginea nuanțată, cu multiple dimensiuni, a fiecărui sat. Sînt și referințe care par simple detalii, dar care dau seama de elemente vitale, care structurează viața comunității. De exemplu, dincolo de pitorescul lor, denumirile și descrierea  izvoarelor, fîntînilor, cișmelelor și troițelor sînt incizii delicate în țesuturile culturale suprapuse, pentru a pune în lumină tradiții, cutume și creații artistice.

În fiecare sat, autorul descoperă mai multe istorii de familie, care pot fi subiecte de roman sau de seriale de televiziune, în care viața idilică și patriarhală, susținută de valori morale și de personalități fondatoare, din perioadele antebelică și interbelică, alternează cu tensiunea dramatică generată de dezlănțuirea celor două războaie mondiale, de tăvălugul devastator al colectivizării și de dezrădăcinarea cauzată de industrializarea forțată în timpul comunismului. Aceste istorii de familie au o semnificație arhetipală; într-un fel sau altul, cu alte personaje, ele au existat în mai toate satele din Vechiul Regat.

Pentru stimularea curiozității cititorilor, sînt de semnalat două dintre aceste istorii de familie, alese nu chiar la întîmplare, care pot fi parcurse cu interes și cu delectare, în vremea sărbătorilor de iarnă, cum se spune, la gura focului.

Romanul familiei Neamțu, de la întemeietorul ei și pînă la urmașii de astăzi, din ramurile Missirliu și Bortnowski, este fascinant. Gheorghe Neamțu, cu rădăcini în Ardeal, inițial un om sărac, a făcut comerț, cumpărînd și vînzînd rogojini, albii de lemn și vite, a luptat în Războiul Crimeei și a devenit apoi cel mai important proprietar de terenuri din satul Iași-Gorj. Dintre cei patru fii ai săi, Constantin Neamțu a fost cel mai cunoscut. Puțini dintre cei care trec prin fața clădirii în care funcționează Primăria Craiovei ar putea spune cine a proiectat și cine a construit acest palat. Și mai puțini știu ceva despre Banca Neamțu, nume sub care era cunoscută Banca Comerțului din Craiova, întemeiată de Constantin Neamțu, cu sucursale în întreaga Oltenie, prin care au fost sprijiniți întreprinzătorii autohtoni în perioada antebelică și în cea interbelică.  Sucursala din Drăgășani, condusă  de Iancu Rîmniceanu, un discipol al lui Constantin Neamțu, a creditat producătorii și negustorii de vin din această podgorie, renumită în țară și în Europa. Proiectat de arhitectul Ion Mincu, Palatul Băncii Comerțului din Craiova, inaugurat în anul 1916, care aparține acum Primăriei Craiovei, a fost construit sub îndrumarea arhitectului Constantin Iotzu, acesta fiind și cel care a proiectat Casa Albă, o clădire care avea magazine la parter, iar la etaj apartamente destinate funcționarilor băncii. Cele două clădiri au încununat opera bancară și financiară a întemeietorului, începută cu studii în Belgia și Franța, continuată cîțiva ani cu activitatea contabilă la BNR și apoi, pînă la naționalizarea din 1948, cu antreprenoriatul bancar de mare succes în Oltenia. Arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 august 1952 (arestările nocturne au fost un procedeu de terorizare frecvent în perioada de instaurare a regimului totalitar), Constantin Neamțu a decedat la 5 decembrie 1952.

Dintre personajele familiei Tătărăscu, originară din satul Drăguțești, Arethia Tătărăscu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Române din Gorj, a fost cea care, cu intuiție și perseverență,  a inițiat și a sprijinit, organizatoric și financiar, realizarea de către Brâncuși a Ansamblului Sculptural Monumental dedicat eroilor care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial, operă care a pus Municipiul Tîrgu Jiu pe harta artistică a lumii.           

Capitolul cel mai tulburător din carte radiografiază procesul de colectivizare a agriculturii în satele comunei Drăguțești și descifrează operațiunea juridică și politică, pusă în lucru prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 308/1953. Cum precizează autorul, acest act normativ „a reprezentat o formă mascată prin care învățătorii și preoții satelor, funcționarii din primării, din Justiție, din armată erau amenințați cu pierderea slujbelor pentru a renunța la pămîntul moștenit din tată în fiu. Amenințările mergeau uneori pînă la eliminarea copiilor din școli și facultăți”. A fost distrusă astfel proprietatea privată asupra terenurilor agricole, cea mai puternică structură de rezistență prin care țăranii își puteau apăra libertatea împotriva agresiunii comuniste.