Mulțumesc, mersi, mulțam

Principalele formule de politețe prin care se exprimă recunoștința – într-un mod aproape automatizat, ca răspuns la alte expresii sau acțiuni politicoase – nu sînt foarte numeroase, dar permit o variație stilistică, reglată în funcție de situație, de raporturile dintre interlocutori, de dorința de a conferi actului verbal mai multă greutate și participare afectivă. Verbul a mulțumi, atestat încă din secolul al XVI-lea (inițial în forme ca a mulțemi și a mulțămi), este folosit, de multă vreme, în două ipostaze, la persoana I singular și plural, în forme cu statut apropiat de cel de interjecție (mulțumesc, mulțumim) și cu adaosuri de intensificare. Adecvarea la situații mai formale se obține și prin implicarea în construcție a destinatarului (îți sau vă mulțumesc). Cele mai frecvente întăriri sînt adverbele mult și frumos, care pot fi la rîndul lor amplificate (mulțumesc foarte mult, mult de tot etc.). O construcție veche, reluată din cînd în cînd pentru farmecul ei arhaic – foarte mulțumesc –, folosește valoarea de adverb negramaticalizat a lui foarte. Construcția mulțumesc frumos, privită azi cu oarecare neîncredere de cei care analizează semantic raportul dintre cuvintele care o compun, este foarte probabil un calc după formula germană danke schön; îi găsim mai multe atestări în secolul al XIX-lea în presa din Ardeal (Familia, Tribuna Sibiului, Telegraful romîn etc.).

În secolul al XIX-lea și-a făcut apariția împrumutul lexical mersi (scris mai ales la începuturi ca în franceză, merci), căruia i se pot asocia aceleași amplificări adverbiale (de exemplu, mersi mult – echivalent pentru merci beaucoup). Mersi s-a răspîndit rapid, dar a fost criticat adesea ca fapt de simplă modă, ca împrumut inutil și mimetic, rămînînd astfel marcat, pentru mulți vorbitori, de anumite conotații negative. La acestea a contribuit probabil și suspiciunea de excesivă comoditate: a fost simțit ca un cuvînt prea scurt și lipsit de posibilitatea gramaticală de a marca persoana locutorului sau a destinatarului. Într-un articol din revista Cutezătorii, din 1969, se pornea de la afirmația (desigur, nebazată pe cercetări statistice) că „peste 80% dintre copii (la oraş mai ales) folosesc «mersi» în loc de «mulţumesc»” și se  culegeau opinii ale vorbitorilor de diferite vîrste: „pentru «lucruri mici» de pildă, zic «mersi». Cînd e ceva mai serios zic «mulţumesc», deşi e cam lung”; mersi „e zis «să scapi», fiindcă e scurt”; „s-o spunem deschis — mulţumesc e mai respectuos, mai... politicos”. Modificările glumețe mersîm sau mersim (mai vechi) și mersic nu s-au răspîndit prea mult.

În acest inventar își are un loc marginal, dar care pare în curs de modificare, cuvîntul mulțam (de obicei explicat în dicționare ca derivat regresiv de la a mulțămi): o formă populară, folosită în Banat, Transilvania și Moldova, păstrată în texte folclorice și literare. În revista Transilvania din 1890, mulțam apărea într-o listă de „cuvinte (...) a căror întrebuințare este de evitat într-un op literar”. Mi se pare că mulțam e astăzi în ascensiune în registrul colocvial, în concurență cu mersi (și cu încă sporadicul thanks, folosit mai ales în abrevieri din Internet și simțit ca schimbare de cod). Mulțam are avantajul de a fi la fel de scurt ca mersi (bisilabic), dar e mai puțin uzat și complet lipsit de vechile acuzații aduse franțuzismului ca împrumut inutil. Dovezile utilizării sale crescute se găsesc în presă („Mulțam de publicare”, Dilema, 2000), dar mai ales în mesaje din Internet, unde apare în asociere cu diverși termeni de adresare, dintre care unii sînt specifici limbajului juvenil de azi: „mulțam, bro, mi-ai salvat viața” (brainly.ro); „Mulțam, man! O parte din idei le știam, unele sînt intuitive” (reddit.com); „Mulţam, boss, hai pe la Bucureşti” (utopiabalcanica.ro); „Mulțam, fată! Sînt acolo nește rețete apetisante rău” (forum.desprecopii.ro); „mulțam, bre, ești cel mai tare” (rstforums.com). Marcată regional, dar cu șanse reale de răspîndire datorită expresivității, e și formula mulțam fain („Mulțam fain, frați din Ardeal!“, specialarad.ro).

Politețea e și o chestiune de efort: un cuvînt mai lung sau mai rar, ori o formulă mai complicată indică în mai mare măsură grija pentru interlocutor. Toate formulele pot căpăta valori suplimentare prin intonație și mimică (în oralitate) sau prin adaosurile sintactice (în oralitate și în scris). Mulțumesc este reperul, formula standard; mersi și mulțam sînt colocviale, iar ultimul pare să cîștige teren din nevoia de expresivitate.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).