„Nouăsprezece optzeci și patru”

Imitarea unor structuri lingvistice din engleză ia uneori forme extreme și iritante, pentru că se manifestă în zone foarte stabile ale limbii, în care schimbările nu sînt tolerate de majoritatea vorbitorilor. O imitație naivă și ridicolă constă în citirea după model englez a cifrelor care indică anii: prin gruparea două cîte două a cifrelor din componența formei scrise a numeralului. Nu foarte demult, un prim-ministru a provocat amuzament și iritare prin folosirea formei „douăzeci-douăzeci” pentru a indica anul 2020, în care s-a ținut precedentul Campionat European de fotbal: „Premierul (...) a vorbit în ședința de Guvern de azi despre Euro «douăzeci-douăzeci»” (digi24.ro, 2018). Față de valul de ironii apărute atunci în presă și în mediul online, persoana respectivă a încercat să se scuze, explicînd că aude de mulți ani, în Parlamentul European, ceva ce i se păruse normal: „La Bruxelles există Orizont douăzeci-douăzeci, Euro douăzeci-douăzeci. Cînd nouă ani ai vorbit aşa, este normal ca acest lucru să încerci să îl duci mai departe” (digi24.ro). Cum se poate vedea din justificarea citată, calcurile sînt produse adesea de neconștientizarea diferențelor sintactice dintre limbi, de lipsa unei imagini clare a faptului că ordinea cuvintelor, indicarea datelor, construcțiile idiomatice sînt foarte adesea diferite și deci a vorbi bine o limbă (străină sau maternă) presupune a nu transfera structuri dintr-o limbă în alta.  

Dacă traducerea formei twenty-twenty poate să apară și ca un fel de joc, pornind de la repetiția într-un număr a unei combinații de cifre, mai gravă mi se pare transpunerea nonșalantă a titlului celebrului roman al lui Orwell, 1984. Mai multe site-uri cu pretenții culturale publică texte care indică doar ignoranța în domeniul limbii române și al traducerilor literare: „Nouăsprezece optzeci și patru de George Orwell este unul dintre cele mai cunoscute și influente romane ale secolului al XX-lea” (coltulcolectionarului.ro); „Orwell este cel mai faimos pentru operele sale distopice de ficțiune, Ferma animalelor și Nouăsprezece optzeci și patru” (latimp.eu). În unele cazuri, eroarea grosolană se explică probabil prin traducerea automată, reprodusă fără o minimă lectură și verificare. Indicii ale unei asemenea traduceri rudimentare sînt păstrarea de cuvinte străine, dezacordurile flagrante și incongruențele semantice, ca în textele de prezentare a cărții: „În 1945, George Orwell a mers și mai departe în a-și acru (sic!) imaginea în ochii infamului dictator cînd am (sic!) scris Nouăsprezece optzeci și patru în 1949” (substantial.ro); „Un nouăsprezece optzeci și patru (1984) se află într-o viitoare Marea Britanie (Airstrip One) care a devenit un stat de poliție și a criminat crimele de gîndire independente” (ro.efferit.com). Ultimul site citat oferă și alte traduceri tulburătoare: romanul lui Hemingway For Whom the Bell Tolls (care a fost tradus în română Pentru cine bat clopotele) devine „Pentru cine sună cămilele” și, în același text, „Pentru cine sună tolna” (ro.efferit.com). Adaptările cinematografice ale unor volume din În căutarea timpului pierdut al lui Proust sînt datate, tot prin preluare din engleză, într-o enumerare aproape de neînțeles: „în anul nouăsprezece optzeci și opt, două mii, nouăsprezece optzeci și trei” (tvblog.ro).

Revenind la romanul lui Orwell, trebuie să amintim că titlul său este Nineteen Eighty-Four; traducerile în diverse limbi au preferat să evite transpunerea greoaie în cuvinte și să atragă în schimb atenția prin simpla folosire a cifrelor. Traducerea românească din 1991 (de Mihnea Gafița, publicată de Editura Univers) a păstrat echivalarea în cuvinte – O mie nouă sute optzeci și patru –, folosind totuși și imaginea cifrelor, pe copertă. O incursiune în presa românească digitalizată din baza de date Arcanum e interesantă, dar ca indiciu nu al tendințelor lingvistice, ci al celor politice și ideologice. Titlul romanului lui Orwell este întotdeauna reprodus în cifre (1984), dar, mai ales în ultimii ani ai regimului comunist, e doar evocat, aluziv. Atestările lui sînt oricum foarte puține, strecurîndu-se printre înfierările din anii ’50 (în traduceri de articole din presa sovietică), ieșind la lumină odată cu deschiderea culturală de la sfîrșitul anilor ’60 și reintrînd în umbră prin cenzura masivă din anii ’80.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).