Nu, nu avem politicienii pe care îi merităm

Dacă e ceva care îi unește pe pro-europeni, suveraniști și pe toată lumea care ocupă spațiul dintre ei, atunci lucrul acela trebuie să fie nemulțumirea față de selecția de lideri politici care reprezintă populația de la consiliile locale și pînă la Parlament și Administrația Prezidențială. 

S-a încetățenit un fel de resemnare apatică sintetizată în expresii de tip „avem ceea ce merităm”, „politicienii sînt oglinda poporului”, „ăștia sîntem”. 

Nu le putem nega celor aleși calitatea de reprezentanți legitimi ai nației, însă cred că putem să le batem un pic obrazul. Funcțiile pe care le dețin sînt rezultatul unui joc politic foarte strîns controlat ce poate fi fentat doar arareori și cu rezultate limitate. Uitați-vă, spre exemplu, la AUR. Nu comentez aici haiduciile retorice ale liderilor săi, ci doar fac o observație tehnică – un partid care are aproape 19% din opțiunile electorale și, potrivit unor sondaje, prima șansă în cursa pentru prezidențiale nu deține în acest moment primăria nici unui oraș semnificativ al țării. Dacă veți spune că lucrul ăsta e normal, am să vă contrazic. E perfect ilogic și explicația nu stă în incapacitatea partidului de a propune candidați viabili, ci în aranjamentul legal care oferă întotdeauna prima șansă partidelor membre ale oligopolului politic ce strangulează azi România. PSD, PNL și UDMR se opun cu obstinație alegerii primarilor în două tururi pentru că știu bine că populația s-ar putea să ia în serios ocazia de a oferi o șansă și altora decît celor din actualul arc guvernamental. 

USR e singurul partid care a reușit parțial să spargă acest oligopol, însă doar pentru un mandat. În prezent, partidul pare a se retrage de pe toate fronturile cu excepția celui prezidențial, unde arată ca ucrainenii în Kursk. Problemele interne, combinate cu strategia PNL de a sugruma lent userismul perceput ca amenințare, fac din fostul partid antisistem un fel de victimă perpetuă care pare că începe să extragă și ceva plăcere din situația în care se află.

USR și AUR sînt singurele partide care susțin, din ce în ce mai firav, din păcate, alegerea primarilor în două tururi. E resemnare pe front. 

Mai departe, dacă ne uităm la rezultatele parlamentarelor din finalul anului trecut putem să observăm cum o serie de partide mici, dar cu electorat activ și bine delimitat nu au intrat în Parlament pentru simplul motiv că oligopolul ține foarte tare la pragul electoral. Argumentul cel mai des invocat pentru menținerea acestei bariere este acela că se evită astfel fragmentarea politică și crearea unor coaliții instabile. Parțial adevărat, numai că prea multă stabilitate ne-a adus în situația de azi. Refuzul democrației provoacă frustrare și, de după perdeaua de nervi, se ițește chipul Dianei Șoșoacă. Apropo de lidera SOS, al doilea argument este că pragul ne ferește de excentrici. Uitați-vă la Parlamentul actual și spuneți-mi cît de valabil e raționamentul ăsta. 

POT a intrat în mod misterios în Parlament (alt subiect prea puțin discutat), nu însă și SENS, o formațiune al cărei electorat tînăr și a cărei agendă specifică erau foarte clare. Veți spune că nu e nici o diferență, însă eu am să insist că e. SENS a încercat să joace după reguli, în timp ce POT a beneficiat de sprijinul unui candidat la prezidențiale ale cărui misterioase resurse îl plasau în poziția de favorit anul trecut înainte de anularea alegerilor. 

Pentru că am amintit cuvîntul resurse, putem să notăm și avantajul gigantic pe care partidele parlamentare îl au, în fața oricărui challenger, sub forma subvenției de la stat. Menită să înlăture mita electorală, efectul pervers al acestei subvenții (cheltuită adesea netransparent) este că a creat două clase de partide. Una finanțată copios de stat și dispusă să facă orice pentru a păstra statu quo-ul și o categorie de mici submarine politice care arareori se ridică de pe fundul mării. 

Toate aceste detalii se combină pentru a crea un avantaj major pentru PSD, PNL și UDMR. Avantaj care influențează direct și actorii extra-politici – media, administrație și Justiție. Se creează astfel un cerc vicios în care greșelile devin mai grave, iar reforma tot mai improbabilă. 

S-au dat multe explicații legate de fotografia politică curentă a României, însă foarte rar s-a vorbit despre deficitul democratic, încurajat oportunist chiar de partidele care își fac drapel din democrație. A mormăit J.D. Vance ceva, însă motivele sale pot fi puse sub semnul întrebării. Nu excluderea justificată a unui candidat e cea mai mare problemă a democrației românești. 

Zilele astea începe o nouă campanie electorală. Înainte de a lua o decizie de vot e probabil bine să ținem cont că jocul e un pic necinstit și îi favorizează pe membrii oligopolului. A vota, în atari condiții, cu un candidat care va merge la Cotroceni pentru a conserva privilegiile cîtorva mii de fete și băieți bine orientați e complicitate, nu decizie rațională. 

Nu, nu avem politicienii pe care îi merităm, dar cîtă vreme tolerăm situația de fapt, ei au electoratul pe care și-l doresc.