O nedumerire: FCSB e bună sau nu?

FCSB, nume care e o aberație în sine căci nu înseamnă nimic în afară de faptul că înseamnă totul, e o transpunere a „Grădinii plăcerilor lumești” a lui Bosch în fotbal. Această echipă poate migra voios de la un tablou la altul al tripticului, poate fi paradisul diafan din stînga, ca acum, sau tenebra spiritului și a trupului de pe pînza din dreapta, ca și tot ce e la mijloc, tentația, pierderea, speranța. Fiind echipa cea mai populară, preia și cel mai mult din toată psihologia mulțimii. FCSB e un montagne-russe care dă senzații tari, bune sau rele, dar nu te lasă niciodată nepăsător. În acest moment, echipa e un paradox perfect, din acelea pentru care fotbalul e un pămînt fertil. Deși e condusă în răspărul regulilor meseriei – patronul ei se implică în alcătuirea echipei, face schimbările și transferurile după bunul plac fără un studiu profesionist, își laudă și admonestează jucătorii cu o frecvență amețitoare, adesea trecînd de la ridicări în slăvi la coborîri în bolgii pentru același individ în interval de cîteva zile –, ea reușește momentan un excepțional parcurs. De la finalul lui august pînă acum, adică într-o sumă de 15 meciuri, n-a fost bătută decît o dată, la Rangers, dar mai degrabă pentru că (ei, da!) patronul a avut o fantezie apropo de formula de start. În rest, a cîștigat de zece ori, inclusiv trei partide în Liga Europa, a doua competiție a continentului, unde șade pe locul 8 din 36 de cluburi. Asta în condițiile în care FCSB e pe locul 103 în ierarhia coeficienților, bine sub – de exemplu – Sheriff Tirasopol, club condus de pe tancuri rusești. Cum de e posibil? Știți acel calcul al probabilităților care spune că dacă pui o maimuță în fața unui compter și ai destulă răbdare, pînă la urmă va reuși să scrie un sonet al lui Shakespeare? Poate fi o explicație. Cei de acolo, Becali și colectivul tehnic de sub el, au ajuns la o asemenea măiestrie în scărpinatul pe după ureche încît încep să cîștige concursuri de contorsionism. Logica spune că un lucru făcut strîmb nu poate dura la infinit. Doar că fotbalul e fix ceea ce e, un bogătan căruia i se fîlfîie de logică. Și în același timp e cel mai proletar joc, oricine poate bate pe oricine și orice prostie faci s-ar putea să ți se întoarcă bine-mersi cu un premiu în dinți. FCSB nu e însă doar un concurs de împrejurări. Așa cum e el, proprietarul poveștii a investit în mulți fotbaliști de calitate rezonabilă chiar și pe plan european mediu și a avut destui bani de risipit ca să nu se sinchisească de ratările managementului său bazat pe senzații. Cînd ai ce-ți trebuie, îți permiți orice. Cert e că, acum, FCSB e bună. Asta e azi. Mîine poate fi altfel. E o permanentă surpriză. Nu te plictisești. Măcar atît.