O piață a nevoilor

Andrei este elev în clasa a X-a. Părinții lui sînt bogați, au o afacere care le asigură un trai mult peste medie. Știe că va moșteni firma și că oricum, pînă se va întîmpla asta, nu va duce lipsă de nimic, pentru că va primi de la părinți. Nu-l interesează școala deloc, merge doar ca să bifeze o obligație și ca să se întîlnească cu cîțiva colegi cu care s-a împrietenit și cu care își petrece, în general, timpul. Fumează, uneori mai și bea, a încercat și alte chestii, de-alea despre care nu se poate spune, ilegale. Lumea întreagă e a lui. E obraznic cu profesorii, în limita aceea care e greu de demonstrat, e flegmatic, ipocrit cît cuprinde, îi place și să braveze. Nu are note decît de supraviețuire, uneori mai împușcă și cîte-o notă mai mare, oricum, de regulă apelează la șmecherii pentru a le obține. Mai un copiat, mai o abureală, mai un proiect încropit sau plagiat de pe undeva. Părinții nu par prea afectați nici ei, nu îi interesează școala lui Andrei. Firma merge oricum și fără să aibă Andrei facultate, la o adică. De construit se construiește destul. Andrei și gașca lui au găsit, din plictiseală, un elev dintr-o clasă de-a IX-a, pe care îl hărțuiesc permanent. Îl caută în pauze, îl umilesc pentru statura lui, pentru hainele lui, pentru cum arată în general. Au, desigur, și alte strategii. Uneori îl iau la mișto, încercînd să-i dea și lui să fumeze. În general, elevul încearcă să-i evite. Dar astăzi, exasperat, a ripostat. A sărit cu pumnii la Andrei. Normal că n-a cîștigat: s-a ales însă cu nasul spart și a ieșit un adevărat scandal în școală. Andrei este, însă, destul de relaxat, știe că o să rezolve cumva tatăl lui.

Ștefan este elev în clasa a IX-a. Este mai introvertit, mai retras. Încă din clasele primare a avut probleme cu niște colegi care-l hărțuiau. Părinții lui au încercat să-l ajute, adesea discutau cu învățătoarea, care era atentă să-l protejeze, dar părinții celor care-l hărțuiau nu voiau să recunoască. A fost o perioadă grea pentru el, care-l urmărește încă. În cele din urmă, părinții l-au mutat în altă școală, unde a și terminat gimnaziul. N-a mai avut probleme semnificative acolo, dar nici nu a găsit colegi cu care să lege prietenii. A rămas oarecum izolat. Și-a făcut, cu timpul, și prieteni apoi, cunoscuți în mediul online: îi place să joace jocuri PC, e pasiunea lui, și astfel a întîlnit niște băieți cu aceeași pasiune, cu care se înțelege de minune. Din păcate, aici, unde a intrat la liceu, a dat peste o gașcă de băieți mai mari, care-l hărțuiesc. I-au revenit stările de anxietate și de panică pe care le avea cînd era mai mic. Ieri, cînd s-au luat iar de el, a ripostat. S-au bătut și s-a ales cu nasul spart. Acum nici nu vrea să se gîndească ce greu îi va mai fi în școala aceea, ani de zile.

Mirică  este elev în clasa a VII-a. Merge la școala din satul lui, Stăteni, aflat la distanță destul de mare de cel mai apropiat oraș. Acasă e gospodărie grea. Își ajută părinții cu treburile din ogradă, zi de zi. Părinții lui vor să-l țină în sat și cînd va mai crește. Nu știu să-l sprijine cu școala, altfel decît trimițîndu-l să fie acolo. Dar după ce va termina clasa a VIII-a, i-au spus că îl vor da la o profesională de agricultură. Și el e de acord, de ce să-și mai bată capul cu învățatul, să meargă la un liceu, dacă oricum va rămîne în sat, în gospodăria familiei? Așa că niciodată nu și-a bătut prea tare capul cu învățatul. Abia citește și scrie, în clasa a VII-a.

Mirela este elevă într-a VIII-a. Tot în satul Stăteni. E o fată frumoasă și silitoare. Familia ei nu este înstărită și are gospodărie grea, dar părinții au încurajat-o mereu cu școala, deși n-au avut alte mijloace decît cuvintele. Ar fi vrut să meargă la un liceu din oraș și părinții i-au spus că o lasă, dacă intră. Doar că, acum vreo două săptămîni, a pățit ceva. Într-o seară, cîțiva băieți au încolțit-o. Venea acasă de la prietena ei, Angela, cu care învățase la matematică. Pe o străduță întunecată, au apărut trei băieți, care au vrut să-i facă ceva. Nici ea nu știe exact ce. Au prins-o, i-au pus palma pe gură, au vrut să o trîntească pe jos. A simțit mîinile lor cum îi ating corpul. A avut noroc: s-a auzit un cîine lătrînd, apoi niște glasuri de oameni și au lăsat-o, au fugit. A ajuns acasă fără să fi pățit fizic ceva. Dar se gîndește doar la ce a pățit. Nu îndrăznește să spună nimănui nimic. Iar rezultatele ei la școală au început, parcă brusc, să fie mai slabe. Nu e sigură că va mai intra la liceu.

Dacă ați ajuns cu lectura pînă aici, vă întrebați, poate, ce vreau cu aceste situații. Ei bine, nu sînt simple situații, sînt poate chiar tipologii. Doar cîteva dintre multele care există în mediul școlar. De ce le scot în evidență? Pentru că mi-a sărit în ochi astăzi o știre despre numărul mare de elevi cu CES din școlile din România, respectiv despre numărul insuficient de profesori de sprijin. În fapt, problema eu o văd mai generalizată, cum reiese și din exemplele construite de mine. Nu doar la nivelul elevilor cu CES se rezumă deficitul. Căci alături de copiii cu CES, există și o multitudine de alte nevoi de natură psihologică pe care sistemul nu le poate suficient ameliora, trata, rezolva, pentru că nu există resursă umană. Este o chestiune despre care am mai scris. Nu ne dăm seama, din păcate, cît de mare este nevoia aceasta a îndrumării, consilierii sau chiar tratării psihologice la nivel de învățămînt preuniversitar (nu mai zic la nivel societal, că e altă poveste). Deficitul este mare. Fapt recunoscut și oficial, există documente ce țin de politicile educaționale prin care se afirmă răspicat nevoia multiplicării numărului acestor specialiști angajați în școli. Nu este vorba doar despre numere. Ce cred că mai trebuie rezolvat este și calitatea pregătirii profesionale a acestora. În momentul de față, statutul de consilier școlar poate fi dobîndit și de absolvenți de pedagogie, și de absolvenți de psihopedagogie specială, și de absolvenți de psihologie. A spus-o răspicat, la un moment dat, Daniel David, rectorul UBB: sînt meserii diferite cele pentru care sînt pregătiți acești oameni. În școli este nevoie de psihologi, pe lîngă psihopedagogi, acolo unde este cazul. Și mai mult, este nevoie de psihologi foarte bine pregătiți, specializați, cu acreditări cît mai relevante. Specialiști care să știe să gestioneze elevii, dar și părinții și, dacă e cazul, profesorii. Este o piață a unor nevoi foarte mari. Și dacă ne-am ocupa mai serios de această problemă, sistemic, am face un serios pas în față înspre generații viitoare mai sănătoase.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.