Politica externă a SUA în 2025

Alegerile prezidențiale din SUA sînt tot mai aproape și lumea se întreabă ce va însemna asta pentru politica externă americană. Răspunsul este învăluit de incertitudine.

În primul rînd, cine va cîștiga alegerile? În sondajele de la începutul verii, Donald Trump se afla cu mult înaintea președintelui Joe Biden. Dar acum, cînd vicepreședintele Kamala Harris a devenit candidatul Partidului Democrat, sondajele o arată cu un ușor avans. Or, dacă sentimentele alegătorilor se pot schimba atît de rapid, e aproape imposibil să prezicem unde se vor situa acestea pe 5 noiembrie. Chiar dacă Harris a demonstrat abilități politice impresionante, politica democratică este plină de surprize.

În al doilea rînd, liderii și actorii străini au și ei un „vot”, în sensul în care comportamentul lor poate schimba brusc agenda SUA și probabilitățile diferitelor rezultate. Politica externă modestă schițată de George W. Bush în timpul campaniei sale din 2000 nu semăna deloc cu politica pe care a urmat-o după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Cine știe ce surprize ne pregătesc Vladimir Putin sau Xi Jinping...

Declarațiile din campania electorală oferă, desigur, unele indicii cu privire la viitoarele politici. Dacă Harris cîștigă, ne putem aștepta la o continuare a politicii lui Biden, fie și cu unele ajustări. Ea pare să pună în mai mică măsură accentul pe promovarea democrației – una dintre cele mai importante teme ale lui Biden – și discută puțin mai mult despre drepturile palestinienilor. În general, însă, e de crezut că ea va urma aceeași politică de consolidare a alianțelor SUA și de promovare a multilateralismului.

Trump este mai imprevizibil. Chiar dacă toți politicienii distorsionează adevărul, el are o înclinație notorie în această privință. Este greu de știut care dintre declarațiile sale ar putea deveni realmente politici viitoare. Retorica sa privind unilateralismul și retrogradarea alianțelor și a instituțiilor multilaterale ne spune ceva despre tendința politicii sale externe, dar nu răspunde întrebărilor privitoare la probleme specifice.

Observatorii încearcă adesea să își îmbunătățească previziunile studiindu-i pe consilierii candidaților. Principalul consultant al lui Harris în materie de politică externă este Philip Gordon, un centrist pragmatic și foarte respectat, care s-a ocupat de afacerile europene și din Orientul Mijlociu în administrațiile democrate anterioare, înainte de a deveni principalul consilier al vicepreședintelui în materie de politică externă.

În schimb, e dificil să identificăm o figură comparabilă în tabăra Trump – deși presa îl menționează uneori pe Robert O’Brien, ultimul consilier pentru securitate națională al lui Trump. Ceea ce știm este că Trump regretă că a numit republicani tradiționali în funcții-cheie, în timpul mandatului său anterior, deoarece aceștia i-au restrîns pe drept cuvînt libertatea de acțiune și au făcut ca politicile sale să fie mai moderate decît și-ar fi dorit el.

Merită remarcate și unele asemănări între cei doi candidați. Cele mai importante sînt pozițiile lor cu privire la China. În prezent, există un larg consens bipartizan în următoarele privințe: R.P. Chineză nu a jucat corect în ceea ce privește comerțul și chestiunile legate de proprietatea intelectuală, iar comportamentul ei agresiv în Mările Chinei de Est și de Sud amenință aliați americani precum Japonia și Filipine. China a declarat în mai multe rînduri că nu ar exclude utilizarea forței pentru a cuceri Taiwanul, pe care îl consideră o provincie renegată. În multe privințe, Biden a continuat politica lui Trump privind China, iar Harris ar face probabil același lucru, cu unele ajustări.

O a doua asemănare dintre candidați este respingerea politicilor economice neoliberale. În timpul președinției lui Trump, SUA au abandonat abordarea republicană tradițională (din era Reagan) a comerțului, au crescut tarifele vamale și au redus gradul de participare la Organizația Mondială a Comerțului. Toate acestea au fost realizate sub îndrumarea lui Robert Lighthizer, reprezentantului SUA pentru comerț, care rămîne un personaj influent în cercul lui Trump.

În plus, Trump a respins Parteneriatul Trans-Pacific negociat de Barack Obama, iar Biden nu a făcut nimic pentru a se realătura acestui acord sau pentru a elimina tarifele vamale impuse de Trump pentru importurile din China. De fapt, Biden a mers mai departe, introducînd noi controale asupra exporturilor tehnologice în defavoarea Chinei (măsuri descrise ca ridicare a unui „gard înalt în jurul unei curți mici”). Avînd în vedere originea ei californiană și legăturile sale cu industria tehnologică din SUA, este puțin probabil ca Harris să renunțe la acest gard. Cît despre Trump, dacă va face ceva, va extinde curtea.

În plus, atît Trump, cît și Harris s-au angajat să sporească puterea americană – militară și economică – prin investiții în bugetul apărării și în baza industrială de apărare. De asemenea, este de așteptat ca ambii să continue programul actual de modernizare a armelor nucleare și să promoveze dezvoltarea de noi arme care utilizează Inteligența Artificială.

Una dintre cele mai mari diferențe se referă la pozițiile candidaților vizavi de Europa. Trump și colegul său de candidatură J.D. Vance au arătat clar că au un interes redus în sprijinirea Ucrainei și a NATO. Trump susține că ar opri rapid războiul, prin negocieri, și este greu de imaginat cum s-ar putea face acest lucru fără a afecta dramatic Ucraina.

În Orientul Mijlociu, ambii candidați s-au angajat să mențină securitatea Israelului și dreptul acestuia la autoapărare, deși Harris vorbește și despre dreptul palestinian la autodeterminare. Ambii ar îndemna, probabil, Arabia Saudită să contribuie la normalizarea relațiilor cu Israelul și ambii ar adopta o poziție dură față de Iran. Dar, în timp ce Trump acordă o prioritate redusă Africii și Americii Latine, ar fi de așteptat ca Harris să acorde mai multă atenție acestor regiuni.

Cea mai pregnantă diferență se referă la puterea soft americană: capacitatea de a obține rezultatele dorite prin persuasiune, mai degrabă decît prin coerciție sau prin mijloace financiare. În timpul președinției sale, Trump a optat pentru un unilateralism de tip „America First”, care a determinat alte țări să creadă că interesele lor nu erau luate în considerare. De asemenea, el a respins în mod deschis multilateralismul, mai ales prin retragerea din Acordul climatic de la Paris și din Organizația Mondială a Sănătății. Biden a revocat aceste măsuri, dar Trump probabil că ar revoca revocarea, în vreme ce Harris ar menține participarea americană. În plus, Harris e dispusă în mai mare măsură decît Trump să facă declarații de promovare a drepturilor omului și a democrației.

Pe scurt, indiferent de cine va cîștiga alegerile, în politica externă a SUA vor exista zone vaste de continuitate. Dar atitudinile candidaților față de alianțe și multilateralism diferă semnificativ – ceea ce poate duce la schimbări considerabile.

Joseph S. Nye, Jr., co-președinte al Aspen Strategy Group, este fost decan al Harvard Kennedy School, fost secretar adjunct al Apărării al SUA și autor, printre altele, al volumului A Life in the American Century (Polity Press, 2024).

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU