România nepregătită

Mult spațiu s-a consumat pe Internetul românesc după ce autoritățile au anunțat blocarea temporară unui important drum național pentru a permite efectuarea unor lucrări de infrastructură. După ani de zile în care s-au făcut campanii pentru construcția de autostrăzi, nu e nimeni care să se supere că, în sfîrșit, se fac. Dar toată lumea se poate supăra – și o face – pe lipsa de respect a autorităților centrale care n-au considerat necesar să anunțe restricțiile de circulație cu suficient timp înainte, cît să reducă impactul lor asupra companiilor și persoanelor fizice. 

Mai mult, într-un moment de sfidare perfectă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se miră ingenuu: „Cu ce ajuta dacă anunțam închiderea cu trei luni înainte?”. Chiar așa, cu ce ar fi ajutat? 

Calculele pe care le face dl ministru par să țină mai degrabă de nevoia domniei-sale de a evita scandaluri prelungite. Pare că Sorin Grindeanu s-a gîndit că n-are rost să se expună unor plîngeri care să se întindă pe luni de zile în absența unei soluții rezonabile pentru traficul deviat. Soluții rezonabile existau, însă pentru a putea fi aplicate era nevoie de planificare. Cum așa ceva nu a existat, sîntem în faza mirărilor tîmpe. 

Are rost să amintim că dl ministru a mers cu elicopterul să verifice stadiul lucrărilor? Neah!

În paralel, aflăm că Bulgaria s-a decis să repare podul de la Ruse în plin sezon turistic. Că astfel de reparații nu se întîmplă fără consultarea părții române e un lucru relativ cunoscut. Că partea română nu a simțit necesar să ia în seamă plîngerile agenților economici era previzibil. Aici, istoric vorbind, poate fi amintit și refuzul meschin al românilor de a construi noi poduri peste Dunăre, situație de pe urma căreia suferă evident țara vecină, dar și milioanele de români care o tranzitează anual. N-am văzut nicăieri un calcul de business ca să înțelegem cîte oportunități se pierd de ambele părți ale Dunării, dar e vorba, probabil, de sute de milioane de euro. 

Și pentru că accesul spre și dinspre Valahia e sugrumat dinspre sud și nord, Atotputernicul (nu dl Grindeanu, ci de mai sus) ne-a dăruit zilele trecute și o grevă spontană la TAROM ca să se asigure că placizii valahi nu reușesc să scape nicicum de binefacerile unei guvernări „stabile”. 

În orice altă țară, acesta ar fi fost un prilej foarte bun pentru o discuție despre soarta companiei aeriene naționale. Despre cum e ea administrată, despre motivul pentru care pierde rute într-un moment de boom al călătoriilor, despre banii care se scurg de ani de zile în subvenționarea ei și dacă are rost să continue așa. O întrebare foarte bună ar fi dacă, dincolo de tot felul de orgolii patriotice, România are nevoie de această gaură neagră în condițiile în care e o piață suficient de mare cît să fie atrăgătoare pentru operatorii privați, fie ei locali sau internaționali. 

S-ar putea spune că toate exemplele de mai sus sînt o succesiune nefericită de coincidențe și mici ratări. Poate fi adevărat, dar la fel de adevărat poate fi și faptul că România trece printr-un soi de bizară criză de dezvoltare și se dovedește incapabilă să își administreze propriul succes. Are bani de dezvoltare, are soluții, are cadrul legal și totuși proiectele avansează greu și prost, problemele sînt rezolvate cu toporul sau amînate pînă cînd explodează în crize mai mici sau mai mari. Nota de plată vine inevitabil la contribuabili. Și ea înseamnă deopotrivă bani pierduți, ore pierdute pe aeroport, programe și calendare date peste cap, frustrare și nervi. Toate puteau fi lesne evitate dacă guvernanții României (de toate culorile) nu ar administra țara cu competența unor copii care tocmai au descoperit locul în care sînt ascunse dulciurile. 

Guvernările românești par să defileze sub stindardul „Fiți mulțumiți că se întîmplă totuși ceva”. Asta poate fi un slogan bun dacă comparația se face cu țări din Balcani sau din fostul spațiu sovietic. Sîntem înconjurați de un arhipelag al stagnării și fatalismului geopolitic și istoric din care însă toți politicienii noștri ne spun că am scăpat. Nu sînt așa sigur că am ajuns pe malul celălalt: trecem printr-o perioadă de dezvoltare accelerată ale cărei cauze sînt aproape exclusiv externe – bani europeni și securitate livrată de America. România se dezvoltă împotriva propriei ei administrații și nu ca urmare a unor decizii inteligente și a unei planificări minuțioase. 

Ar trebui ca la nivel politic să pună cineva întrebarea ce vom face dacă izvorul de bani seacă și umbrela (pardon, scutul) se strînge. E România pregătită pentru așa ceva? Cum va arăta o țară în care dl Grindeanu nu va avea bani de autostrăzi pe care să le construiască heirupist, cu un un guvern care nu are bani pentru subvenționarea absurdă a TAROM și va fi nevoie de luarea unor decizii mai complicate decît repararea unui pod peste Dunăre? 

Tradiționalul nostru noroc istoric poate expira oricînd. Și știm din ultima sută de ani că, atunci cînd se întîmplă asta, sîntem mereu luați prin surprindere.