Și politicienii muncesc?

Alegerile locale care tocmai au avut loc au fost prilejul cu care am auzit din nou, din belșug, vorba care spune: „Le mulțumesc colegilor din teritoriu pentru munca depusă”. Adică politicienii de la vîrf, de la București, îi lăudau pe cei din județe, conform principiului politic care spune că voturile de la centru depind de implicarea activului de partid din teritoriu.

De cele mai multe ori, însă, cînd aud mulțumiri adresate politicienilor pentru munca pe care o fac, parcă în mintea mea se aprinde „un beculeț” și mă abțin cu greu să îmi mijească un surîs în colțul gurii. Întrebarea care îmi vine în minte și pe care cred că o au mulți români este: „Dar și politicienii muncesc?”. 

„Munca de partid” este o sintagmă veche, inventată de comuniști, tocmai pentru a da o aparență de onorabilitate propagandei. În anii ’70-’80, activiștii de partid, scoși din cîmpul muncii, făceau totuși o muncă, și anume îi prelucrau pe salariați cu ideologia partidului comunist și a tovarășului conducător. 

Astăzi, politicienii muncesc. În Parlament, în Guvern, la consiliile județene sau la primăriile orașelor sau comunelor. Există cîteva mari prejudecăți care îi fac pe români să se întrebe nu doar dacă politicienii muncesc, ci despre eficiența muncii lor. 

În primul rînd, percepția des întîlnită că intrarea în politică și apoi asumarea unei funcții se fac nu pentru binele cetățenilor, ci din interese personale. O parte dintre politicienii români de după 1989 confirmă mitul, pentru că au venit în politică săraci și pleacă bogați, unii dintre ei făcînd o escală în penitenciar. 

În cele mai multe cazuri, interesele personale și de partid se află pe primele locuri (în această ordine), iar cele ale cetățenilor abia dacă se văd. Dincolo de aspectele penale, este posibil ca această imagine publică să persiste și pentru că mulți dintre politicieni sînt lipsiți de transparență, de comunicare cu cetățenii. Cu excepția parlamentarilor și a membrilor Guvernului, obligați să interacționeze cu mass-media, deci cu publicul, mulți dintre decidenții locali nu apar în fața cetățenilor decît o dată la patru ani, cînd își mai doresc un mandat. În aceste condiții, cetățenii judecă munca politicienilor după ceea ce văd sau nu văd pe strada lor, în orașul lor sau după calitatea serviciilor publice prestate de administrația centrală sau locală.

În al doilea rînd, rezultatele muncii politicienilor sînt, în cele mai multe cazuri, modeste. Construcția infrastructurii rutiere este mult rămasă în urmă, la fel și în ceea ce privește infrastructura feroviară. O parte din școli au fost renovate, dar construcția de spitale noi este doar o promisiune neonorată de ani de zile. În mediul rural, canalizarea și alimentarea cu gaze a gospodăriilor au încă ponderi reduse. Multe drumuri județene sau naționale sînt în continuare într-o stare deplorabilă. Lipsa rezultatelor este vizibilă, iar cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: care este calitatea muncii politicienilor locali și care sînt rezultatele pe care le obțin? 

Culmea este că mult-invocatul motiv al lipsei banilor nu mai este astăzi valabil. România are la dispoziție zeci de miliarde de euro din fonduri europene, dar administrația locală și cea centrală reușesc cu greu să scrie proiecte prin care pot folosi acești bani. În plus, politicienii de la nivel local au inventat programe naționale de investiții prin care, cu gir de la nivel central, se alocă fonduri de la bugetul național pentru investiții în teritoriu. Eficiența utilizării banilor este însă incertă, pentru că nimeni nu a îndrăznit niciodată să facă o analiză a eficienței cheltuirii banilor de la bugetul național. 

În al treilea rînd, politicienii au un mare păcat. Vorbesc mult și fac puțin, promit multe și realizează puține. Evident, toată lumea înțelege, pînă la un punct, că programele de guvernare, că promisiunile de campanie sînt făcute pentru a nu fi respectate. Dar problema este cît de mare devine diferența între ce stă scris pe hîrtie înainte de alegeri și ce se face în realitate în timpul mandatului. Tocmai promisiunile excesive și sărăcia realizărilor îi fac pe cetățeni să îi privească pe politicieni ca pe niște slujbași nepricepuți, leneși și puși pe căpătuială.

În mod surprinzător pentru unii, politicienii chiar muncesc. Ei sînt managerii politici ai societății românești. Și ca în cazul oricărui manager, la care se strîng informațiile, analizele și care ia deciziile, munca lui este una plină de responsabilitate și deloc simplă. Parlamentarii, de exemplu, ar trebui să asculte toți actorii implicați de legea pe care se pregătesc să o voteze. Unii dintre ei chiar o fac, analizează dosare întregi în domeniu și consultă toate părțile asupra cărora legislația își va spune cuvîntul. Este o muncă în adevăratul sens al cuvîntului.

Politicienii ar trebui să ceară analize de impact și să le studieze cu atenție: la nivel central, atunci cînd vine vorba de modificarea legislației, la nivel local cînd se demarează proiecte noi. În pofida faptului că există aparate tehnice tot mai numeroase, în ministere sau în administrația locală, capacitatea de analiză este scăzută. Politicienii fie nu vor, fie nu știu să ceară studii care să le arate efectul deciziilor pe care urmează să le ia. Așadar, fără îndoială, politicienii muncesc. Cu ce ritm, cu ce productivitate, cu ce rezultate și în interesul cui, toate acestea sînt o altă poveste.

Constantin Rudnițchi este analist economic.