Teoria sclavilor

Mi se întîmplă destul de des, seara, cînd mă întorc spre casă, să cumpăr cîte ceva de la un mic magazin improvizat la parterul unui bloc. Țigări, pîine, poate cîteva dulciuri, ce lipsește de pe o zi pe alta. În urmă cu cîteva zile, în fața ghișeului stătea unul dintre proprietarii micului magazin. Ne cunoaștem din vedere. „Gurile rele” din cartier vorbesc despre anii 2000, cînd tinerii, de atunci, aduceau mașini din Occident și le vindeau în țară. Acum sînt micii proprietari ai unor mici afaceri de cartier.

Pînă să fac cumpărăturile se înfiripă o conversație. Mai mult el decît eu. Începe cu o tatonare. Cum merge? întreabă omul. Și tot el răspunde, pentru că nu apuc să deschid gura și, sincer, nici nu știu ce să spun. Antreprenorul de lîngă mine spune repede: Cum să meargă? Așa și așa, ca peste tot. Dau din cap, aprobator. Dar interlocutorul meu are chef de vorbă și de analize geopolitice. Începe prin a-mi spune „părerea lui” că la alegeri va ieși cine vrea străinătatea (am mai auzit și citit această idee) și adaugă o altă idee mult vehiculată în ultimii ani: sîntem sclavi, dom’le, sîntem sclavi! Încerc să îngaim o negare, dar micul antreprenor nu îmi dă timp: sîntem mai rău ca sclavii, pe vremuri stăpînilor le păsa de sclavi, aveau grijă de ei, să nu se îmbolnăvească, pentru că le era frică să nu intre boala în familiile lor. Acum nu le mai pasă. Încerc să corectez un pic această viziune, dar apuc să spun doar: nu e chiar așa, e doar o interpretare. Ce interpretare, dom’le, citește istoria și o să vezi acolo că este chiar așa. Citește istoria, mă îndeamnă omul. Mda, îi mai spun, îmi apuc băutura răcoritoare și plec spre casă. 

Am auzit și am citit pe rețelele sociale destul de des „teoria sclavilor”. Adică românii sînt sclavi în propria țară. Nu am înțeles: sclavii cui am fi? Pentru că micii antreprenori lucrează pentru ei, așa cum este cazul proprietarului magazinului de cartier. Am vrut să îl întreb al cui sclav este el, care are magazinul, care angajează două-trei vînzătoare și care, bănuiesc, își cîștigă banii din mici afaceri. M-am abținut.

Așadar, sînt românii sclavi? Și dacă da, ai cui? Să aruncăm o privire. Sînt sclavi micii antreprenori români? În nici un caz. De altfel, prin definiție, întreprinzătorii au spirit liber, sînt independenți de banii statului sau, cel mult, depind de consumatori sau de partenerii de afaceri, de mari companii românești sau străine, cărora le livrează produsele fabricate de firma lor. Dar de la a avea o legătură comercială cu o companie străină sau locală pînă la a te considera sclav este un drum infinit, care nu poate fi parcurs. 

Sînt sclavi pensionarii? Nicidecum. În primul rînd, pentru că nu lucrează, deci nu sînt exploatați. În al doilea rînd, pentru că încasează pensia de la stat, mai mică, mai mare, în funcție de decizia politicienilor și de forța economiei, dar, în orice caz, primesc, nu dau. 

Sînt sclavi angajații de la stat? Nici vorbă. Dimpotrivă, chiar, aș spune că sînt mici boieri. Au salarii decente, nu se omoară cu munca, au vacanțe plătite de la buget, zile libere cît cuprinde, nu îi întreabă nimeni dacă sînt productivi, primesc sporuri pe lîngă salariu, nu pot fi dați afară, își păstrează locul de muncă indiferent de situație și nu pot fi deranjați cu nimic pînă la ieșirea la pensie. Seamănă viața bugetarilor cu cea a sclavilor? Să fim serioși. 

Sînt sclavi angajații români din companiile multinaționale? Am auzit punîndu-se această etichetă. Poate că disciplina, know-how-ul și rigorile productivității pot da, în ochii unora, senzația unei exploatări capitaliste. Dar este vorba despre capitalism, nu despre sclavagism. Sîntem în altă orînduire, ba chiar am intrat într-un capitalism impregnat de social. 

Companiile multinaționale sînt tot mai pronunțat sociale, iar în România, piața este a angajatului, nu a angajatorului, drept urmare, cel care își caută un loc de muncă are un avantaj. Totodată, am văzut, de-a lungul timpului, foști angajați ai firmelor multinaționale care au devenit antreprenori sau oameni de afaceri de succes, ceea ce înseamnă că un stagiu într-o companie internațională nu înseamnă nicidecum sclavie, ci oferă instrumentele financiare și abilitățile manageriale pentru a începe o afacere proprie. 

Sînt sclavi cei două milioane de angajați care lucrează cu salariul minim? Unii ar fi tentați să creadă acest lucru, dar faptul că fenomenul salariului minim este atît de extins în România nu este cauzat doar de angajatori, ci și de angajați, pentru că o parte dintre ei au un nivel redus de calificare și se orientează către sectoare economice slab performante. 

Sînt sclavi cei care trăiesc în bună măsură din ajutoare sociale? Nu, pentru că nu oferă nimic societății în materie de impozite și contribuții sociale, ci doar primesc.

În ultimă instanță, românii nu sînt sclavi pentru că nici nu se „înghesuie” prea tare să muncească. Statisticile arată că România este între cele trei state europene cu cea mai redusă rată a ocupării, adică aproape o treime din persoanele cu vîrstă aptă de muncă nu lucrează. Probabil că unii dintre ei sînt în afara țării și muncesc acolo, dar rata ocupării este scăzută. Ceea ce ne arată că, înainte de a fi „sclavi”, mulți români ar trebui să lucreze. De altfel, situațiile în care investitorii, români sau străini, de la stat sau din sectorul privat, caută forță de muncă – fără să găsească – sînt des întîlnite.

Sînt sclavi românii care muncesc în afara țării? N-aș spune, pentru că este opțiunea lor, pot alege condițiile de lucru și zona unde merg să lucreze, ceea ce în epoca sclaviei era imposibil.

Sîntem sclavi pentru că firme străine sau românești exploatează resursele naturale ale statului? Să nu uităm, opțiunea concesionării resurselor a fost a statului român, iar beneficiile obținute de stat (redevențe, taxe, impozite, contribuții) sînt semnificative.

În pofida evidenței, „teoria sclaviei” este extinsă în rîndul unei părți a românilor. România-colonie, sclavia și controlul din afara țării sînt subiecte, prezente în mintea unor români, care țin de conspirație, nu de realitate. 

Constantin Rudnițchi este analist economic.