To Google or Not to Google?

Cînd se confruntă cu alegerea dintre adevăr și putere, Hamlet își pune faimoasa întrebare existențială: „A fi sau a nu fi?”. Căutarea unui răspuns îi va confrunta pe eroi și pe ticăloși deopotrivă cu perspectiva morții sau a disperării.

La fel ca în tragedia lui Shakespeare, luptele pentru infrastructura pe care toată lumea o folosește pentru a căuta pe Internet sînt și ele pline de intrigi și abuzuri de putere. Ticălosul este Google, care nu este doar un motor de căutare, o companie și un brand, ci și un verb. „A căuta înseamnă a căuta pe Google”, a remarcat un martor în recentul proces antitrust intentat de guvernul SUA și de procurorii generali din 38 de state împotriva Google.

La 5 august, un judecător federal a pronunțat verdictul „răspunzător”. S-a constatat că Google a avut un comportament ilegal în calitate de monopol pe două piețe, inclusiv – cel mai important – pe cea a serviciilor de căutare generală. Reparațiile nu au fost încă anunțate, dar comentatorii speculează deja că acest caz va remodela căutarea pe Internet.

Constatarea că Google domină căutările din Internet nu a fost defel surprinzătoare. Majoritatea oamenilor încep căutările de informații sau de produse introducînd termenii în motorul general de căutare (MGC) al Google. Ei sînt conștienți că, atunci cînd folosesc Google pe computere, telefoane sau tablete, fac „googling”. Cu toate acestea, mulți utilizatori nu reușesc să înțeleagă că „googlează” și atunci cînd folosesc browser-ul Safari de la Apple sau browser-ul Firefox de la Mozilla, deoarece aceste companii au transformat MGC-ul Google în motorul lor de căutare implicit – chiar dacă ornat cu cîteva politici de confidențialitate suplimentare.

La rîndul său, Google a argumentat că poziția sa predominantă se datorează unor produse și servicii superioare. Google a comparat Internetul cu o „bibliotecă în continuă creștere, cu miliarde de cărți, dar fără un catalog central”. Aceste comori pot fi accesate numai cu ajutorul unui MGC care cercetează Internetul, indexează site-urile, le clasifică și prezintă utilizatorilor rezultatele aproape instantaneu.

Datele esențiale pentru MGC provin de la utilizatori: subiectele pe care le caută, termenii pe care îi folosesc, link-urile pe care fac click, produsele pe care le cumpără și așa mai departe. Mărimea informației este esențială pentru succesul acestui serviciu. Mai multe informații despre comportamentul utilizatorilor permit rezultate mai bune ale căutării, rezultate mai bune aduc mai multe căutări, iar mai multe căutări aduc mai multe venituri, deoarece agenții de publicitate apelează la Google pentru a-și spori vînzările prin „canalizarea” produselor către utilizatorii finali.

Puțini contestă faptul că MGC-ul Google se află pe primul loc în rîndul motoarelor de căutare, Bing de la Microsoft reprezentînd singura alternativă plauzibilă. Acesta rivalizează cu MGC-ul Google în ceea ce privește calitatea și viteza atunci cînd este accesat de pe un desktop, dar nu și de pe dispozitivele mobile. Cifrele prezentate în cadrul procesului de testare sînt grăitoare. În 2021, peste 89% din interogări au fost efectuate prin Google și doar 6% prin Bing. Ceea ce se traduce prin venituri din publicitate de 146 de miliarde de dolari pentru cel dintîi și mai puțin de 12 miliarde de dolari pentru al doilea.

O societate care obține un monopol deoarece oferă produse sau servicii mai bune nu încalcă nici o lege. Situația se schimbă însă atunci cînd aceasta dobîndește sau menține în mod deliberat o putere de monopol și, potrivit instanței, dovezile au stabilit că Google a încălcat această limită.

Google a realizat de la bun început că gestionarea informațiilor la scară largă îi va asigura dominația pieței și profituri de monopol. Spre deosebire de Microsoft – care a încercat să obțină o poziție dominantă în anii 1990 prin includerea unui browser în sistemul său de operare (pentru ca în cele din urmă să fie oprit de autoritățile antitrust) –, Google a folosit mai degrabă zăhărelul decît biciul pentru a trata cu potențialii concurenți.

Relația sa cu Apple este un exemplu în acest sens. În 2002, Google i-a propus companiei Apple o înțelegere greu de refuzat: să facă MGC-ul Google implicit în Safari și să primească o recompensă în bani. Ceea ce a început cu o taxă fixă de 10 milioane de dolari plus o cotă de 50% din venituri a devenit, în 2022, o plată anuală către Apple estimată la 20 de miliarde de dolari. Cu timpul, termenii contractului s-au înăsprit, pe măsură ce Google a cerut exclusivitate pentru MGC-ul său, a respins cererile de a oferi mai multă flexibilitate Apple și a făcut imposibilă rezilierea unilaterală a contractului de către Apple.

La fel cum mama lui Hamlet a avut motive întemeiate să se căsătorească cu ucigașul soțului ei, înțelegerea dintre Apple și Google a avut și ea sens, ținînd cont de costurile inițiale ridicate ale lansării unui nou MGC și ale menținerii și gestionării departamentului publicitar. Chiar și trecerea la un alt MGC a devenit imposibilă din punct de vedere economic. După cum a declarat un manager de top de la Apple, „nici un preț pe care Microsoft l-ar putea oferi vreodată nu ar determina compania Apple” să treacă la Bing. Google, desigur, a înțeles acest lucru: un studiu intern din 2020 a arătat că pierderea statutului său exclusiv în Safari ar duce la o reducere a veniturilor cu o sumă între 28,2 și 32,7 de miliarde de dolari.

În plus, Google întreține relații similare cu Mozilla și DuckDuckGo și a încheiat acorduri de partajare a veniturilor cu toți principalii operatori de telefonie mobilă din SUA: Verizon, AT&T și T-Mobile. Operatorii primesc tehnologia Android a Google, dar trebuie să preinstaleze 11 aplicații Google pe telefoanele pe care le vînd. Șase dintre acestea nu pot fi șterse de către utilizatorii finali.

În total, Google plătește anual mai mult de 26 de miliarde de dolari altor companii de tehnologie pentru a se asigura că MGC-ul său rămîne singura alternativă reală. Este păianjenul care supraveghează toate firele unei vaste „pînze” de contracte.

Dar nu trebuie să ne fie milă de aceste alte companii. Adevăratele victime sînt utilizatorii de Internet. Cu cît Google își extinde mai mult controlul asupra Internetului, cu atît mai puține motive are să inoveze, iar grija față de utilizatorii finali e înlocuită de preocuparea pentru agenții de publicitate. Biblioteca Internetului nu este un depozit public, ci mai degrabă o întreprindere privată în căutare de profit, care plătește sume frumușele companiilor de pe orbita Google. Utilizatorii de Internet pot crede că sînt capabili să caute fapte și adevăruri ca nici o altă generație anterioară, dar ei nu au nici un cuvînt de spus în acest joc și nu pot decît să accepte ceea ce primesc sau, în lipsa unei alternative, să renunțe.

A fost nevoie de un proces intentat de Departamentul de Justiție al SUA pentru a contesta monopolul Google – și încă nu știm cum ar putea fi înlocuit. Sperăm într-un final mai bun decît cel pe care Shakespeare îl găsește pentru Hamlet, ale cărui ultime cuvinte sînt: „Restul este tăcere”.

Katharina Pistor, profesor de Drept comparativ la Facultatea de Drept Columbia, este autoarea volumului The Code of Capital: How the Law Creates Wealth and Inequality (Princeton University Press, 2019).

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEŞU