Vechi și noi lecții ale războiului din Ucraina

Cu doi ani în urmă, am schițat într-un articol opt lecții ale războiului din Ucraina. Și, chiar dacă am avertizat că e prea devreme pentru a ne încrede în prognoze, aceste lecții s-au dovedit a fi destul de pertinente.

Cînd președintele rus Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei în februarie 2022, el a preconizat capturarea rapidă a capitalei Kiev și o schimbare a Guvernului – asemănător cu ceea ce au făcut sovieticii în Ungaria în 1956 și în Cehoslovacia în 1968. Dar războiul încă vuiește și nimeni nu știe cînd și cum se va termina.

Dacă privim acest conflict ca pe un război de independență al Ucrainei, fără să ne concentrăm prea mult asupra granițelor, ucrainenii au cîștigat deja. Putin i-a refuzat Ucrainei statutul de națiune de sine stătătoare, dar comportamentul său nu a făcut decît să consolideze identitatea națională ucraineană.

Ce altceva am mai învățat? Mai întîi, armele vechi și cele noi se completează reciproc. În pofida succesului inițial pe care l-au avut armele antitanc în apărarea Kievului, eu am avertizat – și nu m-am înșelat – că a proclama sfîrșitul erei tancurilor s-ar putea dovedi a fi prematur, în contextul în care confruntările s-au mutat din suburbiile nordice spre cîmpiile estice ale Ucrainei. Cu toate acestea, nu am anticipat eficacitatea dronelor ca arme antitanc și antinavă, și nici nu m-am așteptat ca Ucraina să poată izgoni marina rusească din jumătatea vestică a Mării Negre. (Artileria și minele au jucat și ele un rol major, pe măsură ce conflictul a evoluat spre un război de tranșee, în stilul Primului Război Mondial.)

În al doilea rînd, descurajarea nucleară funcționează, dar depinde mai mult de mize relative decît de capacități. Occidentul a fost descurajat, dar numai pînă la un punct. Amenințarea nucleară a lui Putin a făcut ca guvernele NATO să nu trimită trupe în Ucraina (chiar dacă au trimis echipamente militare). Dar motivul acestei rețineri nu e superioritatea capacităților nucleare ale Rusiei, ci mai degrabă faptul că Putin a desemnat Ucraina ca fiind de interes național vital pentru Rusia, ceea ce guvernele occidentale nu au făcut. Între timp, zornăitul sabiei nucleare practicat de Putin nu a împiedicat Vestul să-și extindă gama de armament pe care o furnizează Ucrainei; iar Vestul l-a descurajat pe Putin, pînă acum, să atace vreo țară NATO.

În al treilea rînd, interdependența economică nu previne războiul. Unii politicieni germani au presupus că ruperea legăturilor comerciale cu Rusia ar fi atît de costisitoare, încît nici una dintre părți nu va accepta ostilități fățișe. Dar, chiar dacă interdependența economică poate crește costurile războiului, ea nu îl previne în mod necesar. Mai precis, o interdependență economică asimetrică poate fi folosită ca armă de partea mai puțin dependentă.

Patru. Sancțiunile pot crește costurile, dar ele nu influențează rezultatele pe termen scurt. Amintiți-vă că directorul CIA William Burns s-a întîlnit cu Putin în noiembrie 2021 și l-a avertizat, în zadar, cu privire la sancțiunile care vor urma în caz că Rusia ar invada Ucraina. Pesemne că Putin s-a îndoit de capacitatea Vestului de a acționa unitar în privința sancțiunilor – și a avut dreptate. Petrolul e un bun fungibil, și multe țări – nu în ultimul rînd India – sînt mai mult decît fericite să poată importa petrol rusesc la un preț redus, transportat de o flotă de petroliere ilegală.

În orice caz, după cum am anticipat cu doi ani în urmă, îngrijorată că ar putea fi afectată de sancțiuni secundare, China pare să-și fi limitat, într-o anumită măsură, sprijinul pe care îl acordă Rusiei. China i-a furnizat Rusiei „tehnologie cu dublă utilizare” (civilă sau militară), dar nu și armament. Dat fiind acest context tulbure, o să mai dureze pînă cînd vom putea evalua integral efectele pe termen lung ale sancțiunilor împotriva Rusiei.

Cinci. Războiul informatic are efecte considerabile. În războaiele moderne un contează doar care armată învinge, ci și povestea care cîștigă. Comunicarea atentă, de către SUA, a informațiilor care dezvăluiau planurile de invazie ale Rusiei s-a dovedit eficientă: a dus la demascarea narațiunii pe care Putin voia ca europenii să o creadă și a contribuit în mare măsură la solidaritatea Occidentului, atunci cînd invazia a avut loc conform anticipărilor. De asemenea, președintelui ucrainean Volodimir Zelenski i-a reuși pe deplin promovarea în Vest a narațiunii ucrainene.

Șase. Contează atît puterea hard, cît și cea soft. Chiar dacă puterea hard, coercitivă, prevalează pe termen scurt asupra puterii soft (sau „de atracție”), puterea soft rămîne foarte importantă. Putin a picat testul soft power de la bun început. Barbaria totală dovedită de forțele ruse în Ucraina a determinat Germania să anuleze în cele din urmă proiectul conductei de gaze Nord Stream 2 – un rezultat pe care ani întregi de presiuni americane nu au reușit să-l obțină. La celălalt pol, Zelenski s-a bizuit pe puterea soft de la început. Folosindu-și înzestrările actoricești, el a înfățișat un portret atractiv al Ucrainei: a cîștigat nu doar simpatia Vestului, dar a asigurat și livrările de echipamente militare care susțin puterea hard.

Șapte. Capacitățile cibernetice nu sînt un panaceu. Rusia a folosit arme cibernetice pentru a perturba rețeaua de electricitate a Ucrainei încă din 2015 și mulți analiști au prezis că un atac cibernetic masiv asupra infrastructurii și Guvernului Ucrainei va face ca orice invazie să fie un fapt împlinit. Dar, chiar dacă în timpul războiului au fost (raportate) multe atacuri cibernetice, nici unul nu a fost decisiv. Cînd rețeaua Viasat a ucrainenilor fost piratată, ei au început să comunice prin intermediul numeroșilor sateliți de mici dimensiuni ai rețelei Starlink. Antrenamentele și experiența de front nu au făcut decît să îmbunătățească capacitatea cibernetică de apărare și atac ucraineană.

O altă lecție e că, odată un război început, armele cinetice oferă comandanților timpi de reacție, precizie și o capacitate de evaluare a daunelor mai bune decît armele cibernetice. În orice caz, războiul electronic poate încă să perturbe transmisiile de date atît de importante pentru operarea dronelor.

În sfîrșit, războiul este imprevizibil. Cea mai importantă lecție a războiului din Ucraina e una dintre cele mai vechi. Cu doi ani în urmă, mulți se așteptau la o victorie rusească rapidă; și cu doar un an în urmă, ne făceam mari speranțe pentru o ofensivă de vară triumfătoare a Ucrainei. Dar, după cum scria Shakespeare cu mai bine de patru secole în urmă, cînd un conducător „va striga omor […] și slobozi-va cîinii războiului”, lucrurile devin periculoase pentru el.

Promisiunea unui război de scurtă durată e seducătoare. Cu siguranță, Putin nu s-a așteptat deloc ca acest conflict să-i dea de furcă pe termen lung. El a reușit să vîndă poporului rus războiul său de uzură ca pe o „mare luptă patriotică” împotriva Occidentului. Dar cîinii pe care i-a slobozit încă mai pot să se întoarcă și să-l muște.

Joseph S. Nye, Jr., profesor emerit la Harvard Kennedy School şi fost vicesecretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului A Life in the American Century (Polity Press, 2024).

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU