„Am lucrat foarte mult ca să reuşim să avem o poveste credibilă” – interviu cu regizorii Horia CUCUTĂ și George ve GANÆAARD –

Clasat, în regia lui Horia Cucută și a lui George ve Ganæaard, este genul de thriller care te ține captiv în fața ecranului. Filmul, premiat la cel mai recent TIFF, spune povestea unei corporații din România care încearcă să mușamalizeze incendiul în care un angajat a murit și un jurnalist independent începe o investigație. Construit abil ca un fals documentar despre riscurile pe care le implică Inteligența Artificială, Clasat îi are în distribuție pe actorii Daniel Popa, Dana Marineci, Liviu Pintilesa, Cezar Antal și Emilian Oprea. Despre aventurile unui film realizat fără buget au povestit cei doi regizori și scenariști, Horia Cucută și George ve Ganæaard.

Pînă la lungmetrajul Clasat, ați regizat mai multe scurtmetraje de ficțiune și o animație, de trei minute, Thank You for Your Teeth. Am observat că scenariile la aproape toate filmele voastre au o doză consistentă de suspans și imprevizibil. E thriller-ul genul cu care rezonați cel mai bine? 

George ve Ganæaard: Filmele mele preferate sînt Fight Club și Eternal Sunshine of The Spotless Mind. Mi-au plăcut pentru ce zic, dar și pentru felul în care au fost create, pentru jocul în care te invită ca spectator. Iar cum în România nu am văzut multe filme de acest fel, am început noi să le scriem.

Horia Cucută: Da, thriller-ul e un gen de care sîntem foarte atraşi mai ales ca cinefili, şi probabil din acest motiv, cînd avem ocazia în proiectele noastre să ne apropiem de această stilistică, devine o oportunitate pentru noi să ne jucăm și să ne reinventăm. 

În 1938, într-o adaptare radiofonică a romanului Războiul lumilor difuzată de Halloween, Orson Welles a provocat panică  printre  ascultătorii americani care chiar au crezut că marțienii vor invada Pămîntul. Pe ce elemente ale thriller-ului ați mizat în filmul Clasat?

H.C.: Cînd am scris outline-ul filmului, am lucrat foarte mult ca să reuşim să avem o poveste credibilă care poate fi confundată cu realitatea, iar multe părţi din poveste sînt inspirate din articole de presă din anii 2022 și 2023. Acesta a fost cumva şi pariul nostru: sperăm ca audienţa din cinema să se întrebe pe la mijlocul filmului dacă povestea chiar s-a întîmplat în realitate. Iar acest realism crud, combinat cu cîteva twist-uri importante din scenariu, au fost elemente centrale ale construcției de thriller pe care ne-am bazat.

Ați mai lucrat cu actorul Daniel Popa la scurtmetrajul America. Cum ați lucrat de data aceasta cu el în rolul jurnalistului de investigație?

H. C.: A fost o experienţă mult mai intensă pentru că în primul rînd am lucrat mult, mult mai multe zile împreună la acest proiect, iar Daniel (Popa, nota red.) a fost implicat dincolo de rolul său de actor. El a fost primul om cooptat în echipă, a văzut proiectul nostru de la stadiul de outline. Iar de la prima întîlnire ne-a oferit nişte idei faine pe care le-am încorporat în scenariu. A fost o experienţă faină să vedem cum a reuşit să creeze acest personaj pe care nici noi nu îl aveam atît de bine conturat la începuturile acestui proiect.

G. d. G.: De fapt, primul proiect la care am colaborat cu Daniel a fost un alt scurtmetraj, produs de Domestic Film, Corijent. Și deși acolo Daniel a jucat un rol secundar, am simțit imediat o chimie cu el și am știut că vrem și putem să lucrăm împreună. Clasat este al patrulea proiect la care colaborăm și deja am discutat cu el pentru cel puțin alte două proiecte. La fel cum a punctat și Horia, este foarte important pentru noi că putem discuta sincer cu el, atît despre personajele lui, cît și despre poveste în general.

Faceți echipă de ani buni, scrieți scenarii împreună, regizați filmele împreună. Sînteți la unison întotdeauna?

H. C.: Nu, din contra, petrecem destul de mult timp certîndu-ne pe toate ideile posibile. Dar partea bună a acestor conflicte sau dezbateri este că ştim că, la final, fiecare doar încearcă să îmbunătăţească proiectul la care lucrăm. Nu este o chestie de ego, nu contează cine a reuşit să-şi impună ideea. Pe noi ne interesează ca filmele noastre să crească în urma acestor debate-uri.

G. d. G.: Singurul proiect la care am fost la unison a fost primul, America, unde, avînd în vedere că era un proiect de durată scurtă, am decis ca fiecare să-și facă montajul lui. Am ajuns la final cu două montaje, fiecare cu cîteva zeci de cut-uri, dar care aveau doar două-trei tăieturi diferite. Acum dezbatem destul de puternic fiecare idee, fiecare decizie a personajelor, fiecare decizie regizorală, dar numai pentru că ne dorim să creăm un film cu care să fim împăcați, să spunem o poveste de care să fim mîndri.

Care este povestea scenariului de la filmul dumneavoastră de debut în lungmetraj? V-ați inspirat dintr-un caz real sau e totul doar o ficțiune?

H. C.: Totul a pornit cînd am descoperit o investigație realizată de revista Time despre cum OpenAI a subcontractat o firmă din Kenya, ai cărei angajaţi au trebuit să treacă manual prin zeci de mii de texte cu conţinut toxic ca să ajute la hrănirea viitoarelor modele de AI pe care le dezvoltau cei de la OpenAI. Acesta a fost punctul de plecare al scenariului nostru, dar pe parcursul documentării am mai găsit şi alte poveşti despre industrie pe care le-am încorporat. Cumva, am creat un mix, care a devenit în primul rînd o ficţiune scrisă de noi, dar care are la bază foarte multe elemente și evenimente care au avut loc în ultimii doi-trei ani.

G. d. G.: Cred că ne place, așa cum ziceam mai sus, să ne jucăm. Așa că de fiecare dată Horia și cu mine pornim de la cîte un eveniment pe care îl dezvoltăm prin filtrul ideilor și experiențelor noastre. În acest caz specific, am pigmentat din cînd în cînd cu alte evenimente din realitate și am încercat să creăm o poveste care, deși este spusă doar prin interviuri, ține spectatorul atent, curios, interesat.

În mod evident, scenariul are o structură oarecum inflexibilă, seamănă mult cu un documentar de investigație de pe YouTube. De ce ați optat pentru această formulă de scenariu? 

H. C.: Această abordare a venit din două direcții diferite. Prima este una creativă: ne-am dorit mult să avem o viziune ieșită din tiparul clasic al filmelor despre investigații jurnalistice și care să ajute publicul să fie mai imersat în universul nostru. Iar a doua a fost mai degrabă o constrîngere bugetară. Neavînd o finanțare sau un buget independent consistent, nu puteam să avem look-ul unui film standard, așa că ne-am îndreptat spre o stilistică vizuală pe care puteam să o realizăm noi fără să avem nevoie de o echipă de producție mare. De asemenea, abordarea aceasta ne-a ajutat să ne mișcăm eficient și destul de repede între scene și să filmăm tot proiectul într-un timp record de 15 zile.

În ce măsură credeți că Inteligența Artificială ne va schimba viețile și care vor fi implicațiile AI pe termen scurt și lung?

H. C.: Cred că o să vedem domenii unde probabil o să existe creșteri de productivitate, o să se scurteze timpii de livrare destul de mult. Dar, în același timp, cred că o să fim invadați de extrem de mult spam, fake news sau campanii politice de dezinformare construite cu tool-uri de AI. Iar fiindcă politicul nu prea știe cum să reglementeze acest domeniu, cred că va trebui să trecem prin niște derapaje grave că să știm ce și cum trebuie să facem în acest domeniu.

G. d. G.: Fără dubiu, AI ne-a schimbat deja viața. La Clasat, spre exemplu, subtitrările au fost făcute într-un mix cu AI: zece minute, plus eu două zile, plus Horia două zile. Fără intervenția inițială a AI, probabil că atît eu, cît și Horia am fi lucrat cîte cinci-șase zile fiecare. Și deși mă bucur că ne va ajuta în diferite moduri, sper că nu se va ajunge la ce am atins noi în film, spre final, la un AI care să ne controleze activitatea publică și să oprească orice fel de posibilitate de a ne arăta dezaprobarea față de activitatea persoanelor pe care le mandatăm să administreze societățile noastre.

S-a tot vorbit despre cultura corporațiilor, despre părțile mai puțin oneste din aceste colectivități. Ce vi se pare că ar trebui schimbat aici pentru ca angajații să se simtă în largul lor?

H. C.: Cred că e o problemă mult prea complexă căreia nu prea îi văd vreo rezolvare prea curînd. Un prim pas ar fi o abordare mai human-centric orientată către angajați, pare că toate aceste companii sînt obsedate de productivitate obținută cu orice cost (a se vedea campaniile și presiunea de întoarcere la birouri).

G. d. G.: Exact. Cred că ar trebui ca, în primul rînd, companiile să renunțe la competiția de a obține un profit mai mare, și mai mare, și mai mare. Dar nu știu cum putem face asta, atît timp cît ele sînt conduse de oameni. Pentru că noi, oamenii, sîntem lacomi, egoiști, hapsîni. Poate dacă nu ar mai exista angajați și fiecare persoană care lucrează pentru o companie ar primi un procent din cîștiguri? Dar risc să părăsim realitatea și să alunecăm spre un SF dacă mai continui cu acest răspuns.

Ați filmat cu mulți actori foarte buni, toți foarte credibili, care au lucrat pro bono. I-aș  menționa pe Dana Marineci, Liviu Pintilesa, Cezar Antal și Emilian Oprea. Cum a fost munca cu  ei?

H. C.: Pentru noi a fost o surpriză enormă că așa de mulți actori faini au acceptat să facă parte din acest proiect, chiar dacă nu am avut deloc buget. Credem că a contat destul de mult povestea filmului nostru, care i-a atras pe mulți dintre ei în acest proiect. Totodată, asta a fost una dintre cele mai plăcute experiențe de la filmări, să lucrăm cu aproape douăzeci de actori, fiecare avînd abordări diferite și fiecare aducînd ceva nou la personajul pe care îl juca. Foarte multe scene, deși nu diferă ca text față de scenariu, simți că sînt mult mai pline și au alte accente subtile la care nu ne gîndeam cînd le vezi în montaj, iar totul se datorează cast-ului care a adus acel extra-„flavour” fiecărui personaj.

În Clasat, camera de filmat are o implicare vizibilă, e personaj și parte din acțiune. Ce „rol” i-ați acordat în economia filmului? Dar jurnalistului de investigație, locomotiva întregii povești?

G. d. G.: De fapt, personajul e colegul jurnalistului, care avea rolul de cameraman. Am filmat multe scene în care ei interacționau și verbal, dar nu au rămas la montaj. În schimb, a rămas această relație naturală între personajul principal și cameră. Totodată, avînd în vedere abordarea de care vorbeam mai devreme, cea de reportaj online, trebuia ca personajul nostru să vorbească constant cu camera, pentru că, de fapt, Gabriel este pe canalul lui de  YouTube și vorbește cu publicul lui. Nu este într-un film.

Ce urmează? Care sînt proiectele pe care le aveți în plan?

G. d. G.: Din fericire, avem multe proiecte în plan. Din păcate, filmul este un mediu creativ scump, așa că avem nevoie de mulți oameni care să aibă încredere în noi și să ne ofere bugetele necesare pentru a putea crea.

H. C.: Corect. Iar ca prim plan, am vrea ca de la Clasat să dezvoltăm o trilogie. Deja lucrăm la un prequel, care este despre o angajată a unei companii de advertising care moare la muncă din cauza unui burnout. De data aceasta ne propunem o altă stilistică vizuală. Nu va mai fi un reportaj de pe YouTube, dar în același timp nu ne dorim o abordare clasică de cinema. Iar acest proiect a fost selectat recent în cadrul rezidenței New Draft, organizată de Asociația Culturală Control N, unde sperăm să îl scriem pentru a puteam aplica la următoarea sesiune CNC.

G. d. G.: De fapt, ideea pentru Pauză în publicitate, acest nou proiect, a venit înainte de Clasat. Lucram deja la ea, dar în timp ce o dezvoltam, Horia a venit cu o nouă idee, cea care a stat la baza scenariului de la Clasat. Ne-am dat seama că o putem face noi, fără a mai aștepta aplicații și concursuri. Ne-a aprins destul de repede, ne-a motivat, ne-a făcut să lăsăm totul deoparte și să ne dedicăm ei. Și ne bucurăm că am făcut așa. Este un film realizat doar datorită multor oameni minunați care ne-au oferit din timpul, talentul și energia lor, și de care sîntem mîndri. Sperăm ca și spectatorii să simtă la fel.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU