Ce se întîmplă, doctore Dark?

Mark și Anastasia Dark ajung să se întîlnească într-o scenă în care primul se întreabă dacă sinuciderea nu e o alegere mai bună decît viața cu un chip neuman.

 The Residents, Doctor Dark, Cherry Red Records, 2025.

„Porniți într-o călătorie prin lumea sordidă a eutanasiei, a abuzului de droguri și a unei obsesii nesănătoase pentru heavy metal, văzută prin ochii legendarului colectiv multimedia anonim din San Francisco! (…) Faceți cunoștință cu Maggot, cu Mark și cu doctorița Anastasia Dark și priviți îngroziți cum lumile lor gonesc către o inevitabilă și total armonizată apocalipsă!” Clipocitul ăsta al unei ape și sunetele cam delabrate ale Orchestrei Conservatorului din San Francisco, precedînd o clișeică repriză heavy metal – inutil s-o mai spun, deteriorată intenționat și ea – sînt preludiul plauzibil pentru o operă anunțată de frazele dinainte. „Faceți cunoștință cu The Residents!”, ca să citez titlul albumului de debut din 1974 al colectivului fondat acum vreo 50 (!!!) de ani în Louisiana. Pretextul acestui nou LP, primul din 2020 încoace, ar putea fi moartea, în 2018, prin sinucidere asistată, a lui Hardy Fox, fost președinte al Corporației Criptice, cofondator și, pînă prin 2015, principal compozitor al grupului, dar și un celebru caz care i-a avut în prim-plan pe Judas Priest și tinerii James Vance (nici o legătură cu vicepreședintele actual al Statelor Unite) și Raymond Belknap. Scurt pe doi, în 1990, părinții acestora din urmă au deschis o acțiune civilă împotriva membrilor formației de heavy metal engleze, acuzîndu-i că muzica lor – concret, mesajele subliminale ascunse în piesa „Better By You, Better Than Me” (1978) – a fost motorul încercării de sinucidere a fiilor lor. Aceste două povești, una dintre ele filtrată prin povestea unui alt proces celebru, cel al doctorului Jack Kevorkian, devin trama unei opere pe care The Residents uzează de mijloacele lor artistice atîr de particulare: teatralitate, absurd, suprapunerile astea între tragedie, comedie și spectrele actualității socio-politice, Ce avem aici? O operă în trei acte jucată de doi metaliști, amintiții Maggot și Mark, și de Anastasia Dark. Ca în realitate, Mark/James supraviețuiește – în timp ce Maggot/Raymond, nu –, dar rămîne desfigurat de explozia în față a glonțului care trebuia să-l ucidă. Ca în realitate, Dr Dark, personaj care îl personifică pe Jack „Dr Death” Kevorkian, patologul condamnat în 1999 pentru eutanasierea consimțită a unui cetățean american aflat într-o condiție vitală precară, este trimisă în închisoare pentru crimă. Ca în irealitatea fabricată dintotdeauna de The Residents, Mark și Anastasia Dark ajung să se întîlnească într-o scenă în care primul se întreabă dacă sinuciderea nu e o alegere mai bună decît viața cu un chip neuman. Devine imposibil să privești acest album în afara narațiunii pe care o spune – în fapt, în afara tensiunii cu care The Residents împletesc deopotrivă firul narativ și firul muzical ca balans perpetuu între reprizele rock și cele orchestrale, care (i)luminează, ca niște spoturi teatrale, un personaj sau altul, o scenă sau alta, fiind, cum spunea într-un interviu recent Homer Flynn, cofondator și art director al grupului american și Captain Doc pentru Corporația Criptice, „o reflectare sau un răspuns distorsionat” la felul în care The Residents vede lumea.

 

Paul Breazu este jurnalist.

Share