„Cum de nu i-a legat nimeni?” – interviu cu Liviu TOFAN și Irina-Margareta NISTOR –

Am citit cartea A fost ca-n filme: cea mai mare afacere a Securității ca pe un roman polițist. Autorii, Liviu Tofan și Stejărel Olaru, dezvăluie dimensiunile unei afaceri clandestine derulată pe teritoriul României în timpul regimului comunist – copierea ilegală de filme pe casete video. Amintirile împărtășite de Irina-Margareta Nistor și Dorin Tudoran completează  tabloul unei țări pentru care filmele, văzute acasă sau la videoteci, erau o formă de evadare. Despre comerțul video al anilor 1980 au răspuns pentru Dilema Irina-Margareta Nistor și Liviu Tofan.

Ați spus că fără Irina-Margareta Nistor cartea A fost ca-n filme nu ar fi fost posibilă. În ce a constat aportul ei?

Liviu Tofan: Mai întîi, aportul Irinei-Margareta Nistor a fost indirect, prin documentarul Chuck Norris vs. Communism (2015), dedicat mai curînd ei decît afacerii cu casete video, dar din care am aflat de existența „domnului inginer” Teodor Zamfir, patronul afacerii, necunoscut mie pînă în acel moment. În măsura în care se eluda răspunsul la întrebarea „Cum de nu i-a legat nimeni?”, pusă chiar în film de cineva, documentarul m-a provocat și mai mult să găsesc explicația pentru bizara toleranță manifestată de regim față de acel fenomen clandestin și subversiv ideologic. Cîțiva ani mai tîrziu, după ce găsisem la CNSAS dosarul de la Securitate al lui Teodor Zamfir – și am constatat că el era informatorul „Zaharia” care îl spionase pe scriitorul Dorin Tudoran (element important al poveștii) –, am vrut să-l cunosc pe titularul dosarului. Aportul decisiv al Irinei a fost tocmai acesta, căci ea ne-a făcut introducerea, lui Stejărel Olaru și mie, la Zamfir. Nu cred că el, care nu s-a confesat niciodată nimănui și a evitat permanent contactul cu presa, ar fi acceptat să ne primească fără recomandarea Irinei. Motiv pentru care îi datorăm efectiv realizarea acestei cărți.

Teodor Zamfir e unul din cei mai înfricoșători interlopi ai României de dinainte de 1989. Traficant de țigări, băutură, cafea sau aur, el a devenit apoi autorul afacerii casetelor video care circulau clandestin. Care latură a biografiei lui vi s-a părut mai interesantă?

L. T.: Zamfir acorda o importanță foarte mare relației sale cu cei din Miliție și Securitate, care pentru el erau „lumea bună” din care voia și el să facă parte și pe care o mai numea „lumea puterii”. Era fascinat de asta. Apoi, el scotea în evidență „valoarea socială” pe care o dobîndise, chipurile, prin casetele video. În același timp, Zamfir s-a descris în repetate rînduri drept „un golan”, „un bișnițar”. Cred că a tînjit permanent să-și depășească condiția, să fie apreciat și respectat. „Toată viața mi-am dorit să fiu și eu în rînd cu lumea”, spunea el. Îl deranja cînd noi numeam activitatea lui clandestină o afacere și ne sugera să-i spunem „fenomen social”. Voia să pară mai curînd inițiatorul unui fenomen social decît patronul unei afaceri mafiote.

La CNSAS, Teodor Zamfir figurează cu numele conspirativ „Zamora” și, ulterior, „Zaharia”. Are legătură dosarul lui de Securitate cu scurta lui carieră de informator sau cu faptul că era și cumnat cu fiul generalului Emil Bodnăraș?

L. T.: Relația lui de familie cu Emil Bodnăraș, prim-viceprim-ministru la momentul respectiv, nu joacă practic nici un rol. Dar trebuie precizat că documentele de care dispunem pe acest subiect sînt incomplete. De pildă, la CNSAS nu se găsește un dosar al surorii lui Zamfir, Maria, deși un asemenea dosar de Securitate trebuie să fi existat avînd în vedere relația ei cu familia unui înalt demnitar și mai ales episodul primei ei deplasări în SUA, de unde a fost readusă în țară cu forța. De altfel, toate persoanele care au avut de-a face cu Zamfir au fost urmărite informativ și au avut dosar, dar toate aceste dosare lipsesc. Adică s-a făcut curățenie.

În ce fel a fost implicată Securitatea în afacerea casetelor video care a înlocuit videotecile prin circulara emisă de Suzana Gâdea?

L. T.: Mai întîi, Securitatea i-a facilitat lui Zamfir călătoriile în Europa Occidentală, de unde și-a adus primele aparate video și filme. Apoi a vegheat constant ca el să nu ducă lipsă de nimic în activitatea sa – tot mai multe aparate, casete virgine în flux continuu, instalație electrică specială, antene parabolice – și mai ales să nu fie deranjat de un milițian prea curios sau de concurență. Securitatea nu a făcut toate acestea dezinteresat.

Cum apare Zamfir în relație cu fostul lui coleg de liceu, Dorin Tudoran, și ce anume v-a spus cînd ați abordat cu el acest subiect?

L. T.: A avut tupeul să afirme că nu el l-a spionat pe Dorin Tudoran, ci acesta l-a spionat pe el, că Tudoran era omul Securității, nu el. Și spunea asta apăsat, cu răutate (așa am simțit eu). Am luat-o ca pe un fel de încercare disperată a lui Zamfir de a se sustrage imaginii abjecte de delator, de om care și-a înșelat și trădat sistematic prietenul. Pentru că el se vedea ca un erou pozitiv.

V-ați confruntat cu dificultăți cînd ați făcut documentarea împreună cu Stejărel Olaru?

L. T.: Singura (mare) dificultate a fost să-l suport pe Zamfir. Mi-a fost teribil de nesuferit. L-am digerat atît de greu încît am abandonat proiectul imediat după ultima discuție cu el și nu am vrut să-l mai văd vreodată. De fapt, cartea A fost ca-n filme nici n-ar fi trebuit să existe. Doar că, în vara anului trecut, s-a întîmplat ceva, subiectul a revenit asupra mea, nu știu cum s-o spun altfel, și am început să scriu. Am avut nevoie de trei ani pentru a procesa întîlnirea cu el și a-mi găsi poziția corectă în raport cu personajul Zamfir-„Zaharia” și emanațiile sale.

Cum apare Teodor Zamfir în documentarul Chuck Norris vs. Communism?

Irina-Margareta Nistor: Nu așa cum și-ar fi dorit, adică un erou. E vocea lui din off, apare cîteva secunde, dar nu e totul centrat în jurul sau, și e de înțeles să vrea să aibă le beau rôle, cum zic francezii. Fără el cred că nu mai vedeam noi filmele. Avea și un curaj nebun, chiar dacă mă veți contrazice că avea spate.

Ați notat atunci toate titlurile filmelor pe care le-ați dublat în vila din Primăverii. Mai păstrați acea agendă?

I.-M. N.: Agendele există în continuare, din 1985 pîna în 1992, și, pentru cele pînă în Revoluție Liviu Tofan a avut răbdarea să scoată titlurile și să le publice în carte, mai puțin anul ’87, pentru că agenda e expusă la Muzeul de Istorie din Brașov, ca să se vadă ce traduceam în pline mișcări ale revoltelor de la Uzina „Tractorul“, cu Doi ani prea devreme, ca să citez titlul remarcabilului documentar. Ei bine, era Nașul și un Chuck Norris, între altele, căci eu voice-oveream (ca să folosesc un barbarism, fiindcă se auzea originalul, deci nu era dublaj ca la animațiile din ziua de azi) între șase și opt pe zi, după ora 15, cînd ieșeam de la Televiziune, unde eram redactor de film.

În volumul A fost ca-n filme apare lista filmelor din 1988. Sînt titluri care nu ne mai spun nimic azi, dar și Benny Hill, Rambo III, Poltergeist II sau The Graduate. Cine făcea „selecția” lor?

I.-M. N.: Absolut nimeni. Erau și Doctor Jivago, și Mefisto. Lua ce i se aducea de către piloți sau vaporeni, mai ales. Sau oricum ce se mai nimerea sau primea din America, de la sora lui, chiar și pe videodisc.

Cum se făcea atunci dublajul, tehnic vorbind?

I.-M. N.: La prima vedere, două filme care erau deja pe casetă, de patru sau trei ore, și nu mă puteam opri, pentru că se decala cînd punea pe „matriță” gata mixate limbile, ca să nu piardă la calitatea imaginii.  

Numărul casetelor video multiplicate zilnic ajungea la 1.000. Ce se întîmpla apoi cu ele și cine era implicat în distribuirea filmelor pirat?

I.-M. N.: Asta numai el știa, nu-mi împărtășea detalii, iar eu încercam să nu-l contrariez, că voiam să văd filmele! Îl uram (glumesc) pe traducătorul de germană, că aș fi vrut să văd și eu filmele făcute de el, dar n-aveam video acasă și nici nu cred că mi le-ar fi dat, de frică să nu fac cópii.

În anii ’80, traduceați pentru televiziune și pentru Cinematecă. Pentru cei care aveau șansa să vadă producții străine de acasă sau la videotecă ați dublat peste 3.000 de titluri. Ce sentimente aveți cînd vă amintiți de acea perioadă?

I.-M. N.: E o perioadă tulburătoare, cu o dublă existență, în care socoteam o mare victorie să călătoresc cu filmele, de vreme ce nu puteam altfel și asta mă durea cel mai tare. Și îmi pierdusem speranța să scăpăm de Nea Nicu. Avea părinți care trăiseră spre 100 de ani. Deci era cîte e o mică victorie zilnică.

interviu realizat de  de Roxana CĂLINESCU