Demonii amiezii

Prefața volumului colectiv caritabil Cartea depresiilor – 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni, volum aflat în curs de apariție la Editura Humanitas, avîndu-i drept coautori pe Dan Byron, Nicolae Comănescu, Suzana Dan, Dana Deac, Mihai Dobre, Aida Economu, Alexandra Furnea, Andrea Gavriliu, Oana Giurgiu, Iulia Lumânare, Răzvan Mazilu, Mela Mihai, Cosmin „Micutzu” Nedelcu, Katia Pascariu, Lia Perjovschi, Andreea Raicu, Iulia Rugină, Ada Solomon, Alexandru N. Stermin, Cătălin Ștefănescu, István Téglás, Ștefan Teișanu, Roman Tolici și Luiza Zan.

„Depresia este punctul nevralgic al iubirii. Pentru a fi făpturi care iubesc, trebuie să fim făpturi care pot cădea pradă disperării din cauza unei pierderi, iar depresia e mecanismul acelei disperări. Cînd se instalează, degradează eul și, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecțiune. E lăuntrica noastră singurătate manifest. Ea distruge nu numai legătura cu ceilalți, ci și capacitatea de a fi împăcat cînd ești doar cu tine însuți. Iubirea, chiar dacă nu are rolul de a ne păzi de depresie, este ceea ce protejează mintea și o apără de sine. Medicamentele și psihoterapia pot să regenereze această protecție, făcînd să fie mai ușor să iubești și să fii iubit, și de aceea dau roade. Cînd sînt în dispoziție bună, unii se iubesc pe ei înșiși, unii îi iubesc pe alții, unii iubesc munca, iar unii îl iubesc pe Dumnezeu: oricare dintre aceste obiecte ale pasiunii poate furniza acel sens vital al scopului, care este opusul depresiei. Iubirea uită din cînd în cînd de noi, iar noi uităm de iubire. În depresie, devine de la sine înțeles lipsa de scop a oricărei inițiative și a fiecărei emoții, lipsa de sens a vieții înseși. Singurul sentiment ce rămîne în această stare lipsită de iubire este lipsa de importanță.”

Așa începe Andrew Solomon „anatomia depresiei” intitulată Demonul amiezii (traducere de Dana Ligia Ilin, Editura Humanitas), monumentala sa lucrare din care eu, personal, știu tot ce știu despre depresie.

Aproape tot. Căci, deși am simțit cu toată ființa mea, de-a lungul ultimilor douăzeci de ani, frica și spaima, durerea și suferința, deznădejdea și tristețea, remușcarea și dezamăgirea, oboseala și indolența, absența încrederii de sine și spectrul ratării, chiar și lipsa de sens a literaturii, a dragostei, a vieții înseși, niciodată nu mi s-a întîmplat, ca în anul 2023, să le simt pe toate odată, și la asemenea intensitate, cufundat într-un doliu care părea că nu se va risipi niciodată.

Pe fondul acelei stări de rău prelungite, întîlnirea din toamna anului trecut, în vederea unei colaborări, cu Raluca Bejenariu și Teodora Popescu, co-fondatoare ale Romanian Mental Health Film Festival de la Iași, mi-a dat ideea unui volum colectiv care să adune confesiunile despre depresie, anxietăți, frici, panici, fobii, adicții ale unor artiști și personalități din artele și showbiz-ul românesc.

Romancierul Graham Greene, citat de același Andrew Solomon, se întreba cum pot cei care nu creează artă „să se ferească de nebunia, melancolia, panica inerente faptului de a fi om”. Întrebarea are noimă de vreme ce arta, explorînd viziunea, imaginația, emoțiile și abilitățile artistului, aduce alinare și consolare, bucurie și satisfacție, chiar și temporar, atunci cînd existența devine, dintr-un motiv sau altul, insuportabilă. Da, arta poate fi o expresie și, prin asta, o supapă a suferinței, adică a „nebuniei, melancoliei, panicii inerente faptului de a fi om”, o poate răzbuna și eleva, însă și artiștii sînt oameni care se regăsesc, la fel de rău, în imposibilitatea de a-și stăpîni corpul, inima și mintea sau în confuzia de a face față vieții exterioare. Avînd la îndemînă mai multe instrumente ale exprimării, artiștii nu sînt deloc imuni la durere, la chipurile și variabilele ei. Ba dimpotrivă.

Experiența mea personală cu depresia este nesemnificativă și nu sînt cîtuși de puțin un cunoscător al universului medical al acestei boli definite, pe scurt, drept suferință psihică disproporționată față de circumstanțe. Dar am văzut, am simțit și știu că depresia și ceilalți demoni ai amiezii, însoțitori sau înrudiți, apar frecvent, într-un fel sau altul, direct sau indirect, în mod evident sau doar intuit, cu durate variabile, afectînd viața tuturor. Nimeni nu e ferit de diminuarea și neînțelegerea de sine, de dispariția bucuriei, a iubirii, a voinței de a trăi.

Sub diferite nume, înfățișări și manifestări, depresia a existat dintotdeauna, amploarea ei temporală și geografică o face, poate contrar impresiei generale, una dintre cele mai vechi, mai statornice și mai evocate afecțiuni ale omenirii: încă de acum două mii de ani Hippocrate îi descria simptomatologia. Depresia nu este nicidecum o boală a secolului modern și, cu atît mai puțin, a unei anume categorii de oameni. „Se pare că depresia a fost pe aproape de cînd omul a fost capabil de gîndire conștientă. Poate că depresia există încă dinaintea acestui moment, poate că maimuțele și cobaii și, poate, caracatițele sufereau de această boală înainte ca primii hominizi să-și fi găsit calea către grotele lor”, mai scrie Andrew Solomon, iar astăzi avem dovezi științifice de netăgăduit că și animalele au momente de depresie, iar unele sînt capabile chiar de sinucidere.

De aceea, scopul acestui mănunchi de confesiuni, care ar fi putut deveni mult mai voluminos, este acela de a conștientiza amploarea și diversitatea suferințelor lăuntrice și, totodată, să înlăture sau măcar să slăbească în jurul nostru povara stigmatului bolii mintale, o boală neînțeleasă, privită deseori cu suspiciune și prejudecăți.       

„Să scrii despre depresie”

În general, se crede că scrisul e cathartic, dar istoria literaturii, inclusiv cea românească, e plină de suferinzi și sinucigași. Cu toate acestea nu am invitat să contribuie la acest volum scriitori: pe de o parte, pentru că ei au deja la îndemînă instrumentele (și obișnuința) scrisului; pe de altă parte, pentru că mi s-au părut mai interesante imaginarul bolii și limbajul celor care îndeobște nu se exprimă pe sine, în artele lor, neapărat cu ajutorul cuvintelor (precum scriitorii de meserie). Există, ca de obicei, și cîteva excepții în acest volum, întrucît cîțiva invitați nu sînt chiar străini scrisului, dar ale căror povești am considerat că nu puteau fi evitate. (Așa cum există în această carte și o excepție luminoasă: confesiunea lui Răzvan Mazilu fiind un contrapunct final fericit.)

Cît despre dimensiunea terapeutică a scrisului, a rămas la latitudinea fiecăruia să evalueze în ce măsură aceasta este sau nu un mit. Cum a remarcat și Andrew Solomon: să scrii despre depresie e un lucru dureros, trist, solitar și stresant.

Lucrînd la acest volum, adunînd confesiuni despre depresie & co., am descoperit deopotrivă că este mai ușor decît m-aș fi așteptat, dar mai greu decît mi-aș fi imaginat. Foarte puțini dintre cei pe care i-am căutat, întrebîndu-i dacă ar putea contribui la un asemenea volum, m-au refuzat din prima. Mai mult decît atît, am simțit imediat interesul și chiar o anume ușurare în vocea lor că, în sfîrșit, au ocazia să vorbească despre ceea ce cu greu se poate vorbi. Însă nu toți cei care s-au angajat să scrie au și reușit să ducă efortul la capăt. Pe drumul confesiunii, care urma să le expună public coșmarurile, unii s-au răzgîndit ori au descoperit că întîmpină dificultăți în a găsi limbajul propriei suferințe. „Please excuse my depression, it has a mind of its own”, după cum am citit scris pe un zid londonez chiar în timp ce lucram la acest volum. Iar mintea propriei depresii s-a dovedit, pentru unii, un teritoriu închis, neprimitor, imposibil de explorat și de descris.

Le mulțumesc și aici tuturor celor care au avut încredere în mine și în demersul meu, dovedind multă generozitate, un mare curaj în a se expune fără reținere și totodată pricepere în a pune în cuvinte ceva atît de personal și de complex. Așa cum le mulțumesc și celor care au vrut, dar nu au putut. Îi înțeleg pe deplin, dar vreau să știe că nimic nu e (încă) pierdut.

Veți descoperi în acest volum, dincolo de satisfacția și surpriza (poate chiar revelația) de a citi texte extrem de emoționante, profunde și, mai ales, expresive literar, o mare varietate de înfățișări și manifestări ale suferinței, de cauze și efecte, de dificultăți de acceptare, diagnosticare și vindecare a bolii, de situații, escaladări și rezolvări ale tulburărilor. Există în această suită de exerciții de umilință, onestitate și îndîrjire cel puțin cîte o experiență pe măsura, înțelegerea și consolarea fiecărui cititor în parte. E greu de crezut că cititorii, acești „nos semblables, nos frères”, nu vor găsi aici confesiuni cu care să nu (poată să) se identifice, cu care să nu rezoneze, pe care să nu le citească cu empatie, această abilitate care ne preocupă pe toți în acest moment.

„Diagnosticarea este la fel de complicată ca boala. Pacienții îi întreabă tot timpul pe doctori: «Am depresie?», de parcă rezultatul s-ar afla într-o analiză de sînge concludentă. Singura modalitate de a afla dacă ai sau nu depresie este să te asculți și să te observe pe tine însuți, să-ți percepi sentimentele și apoi să te gîndești la ele. Dacă în cea mai mare parte a timpului te simți rău fără vreun motiv, ai depresie. Dacă în cea mai mare parte a timpului te simți rău cu motiv, ai tot depresie, dar să acționezi asupra motivelor poate fi o cale de progres mai bună decît să nu te atingi de împrejurări și să combați depresia. Dacă depresia te face inapt, atunci e majoră. Dacă este doar moderat perturbantă, nu este majoră”, mai scrie Andrew Solomon.

Poate că, datorită acest volum, mai mulți oameni se vor asculta și se vor observa pe sine, își vor percepe mai bine sentimentele și se vor gîndi mai temeinic la ele. Poate vor găsi în aceste confesiuni inspirație pentru voință, curaj și speranță. Poate că vor simți că nu sînt singuri. Pentru că nimeni, dar nimeni nu este o insulă.

P.S. Gîndită ca un act artistic însoțitor al Romanian Mental Health Film Festival desfășurat la Iași în perioada 9-12 mai (www.rmhffest.ro), unde se va și lansa, pe data de 11 mai, de la 16,30, la Casa de Cultură a Studenților, Cartea depresiilor are și un scop caritabil: veniturile realizate din vînzări vor fi donate Asociației Addictless din Suceava (https://addictlessong.ro) care oferă, prin ședințe de psihoterapie gratuite, susținere și sprijin copiilor ai căror părinți se luptă cu o dependență.