● Lambrini Girls, Who Let the Dogs Out, City Slang, 2025.
„Getting used to saying no is cunty. / Getting out of your comfort zone, / Learning how to let go is cunty. / Having cum on my shirt is cunty. / Setting boundaries is cunty. / Respecting others is cunty too. / Putting yourself first is cunty. / Learning to love yourself is cunty.” Pe „Cuntology 001”, Phoebe Lunny și Lilly Macieira-Boșgelmez, cele două componente ale formației Lambrini Girls, fondată acum patru ani în Brighton, își formulează și enunță, într-o repriză aproape electroclash, propria filosofie – citește, te rog, cuntologie: „E timpul să renunțăm la genul muzical «muzică (făcută) de femei»! (…) Ne-ar plăcea ca oamenii să nu mai folosească asta și, cînd ne compară cu cineva, să o facă pe baza a cum ne sună muzica, iar nu pe baza faptului că sîntem niște femei care cîntă și ele punk”, spuneau într-un interviu recent pentru revista Kerrang!. Această directețe – chiar dacă ea nu e neapărat o noutate în cîmpul acestui gen – e însăși esența primului album al binomului Lunny – Macieira-Boșgelmez, Who Let the Dogs Out, lansat la începutul acestui an de label-ul independent berlinez City Slang, casă la care au mai publicat, printre altele, nume precum Yo La Tengo, Caribou sau Arcade Fire. Rețeta nu este deloc complicată, dar are farmecul ei indiscret: piese cu o durată de, în general, sub trei minute (întregul album are sub o jumătate de oră), texte crocante și fără înflorituri transformate-n asalturi verbale care i-ar putea oferi ceva material didactic suplimentar lui Jean-François Braunstein, bas și chitară distorsionate, plus niște referințe sonore care se pot desfășura lejer între Sleaford Mods și Bikini Kill. Pentru Lambrini Girls, universurile rezonante sînt actualitatea, avatarurile ei sociopolitice, discriminarea și structurile & relațiile de putere. „Bad Apple” vorbește despre răpirea și uciderea lui Sarah Everard: „Hang the pigs that hunt your daughters, / Stop-and-search, lambs to the slaughter, / Reprimands supercharged, / Protect and serve, point and shoot. / Officer, what seems to be the problem? / Or can we only know post-mortem?”. „Filthy Rich Nepo Baby” proiectează imaginea unei industrii muzicale dominate de falsuri: „Hugo wants to be a rockstar / Smashing up 5-grand guitars. / His dad works for Sony. / If you want success to last, fetishise the working class / From your 5-bed house in Surrey. / Hugo sings about minimum wage, scrubbing out oil stains from Burger King. / Wouldn’t know what socialism is if it punched him in the dick”. „Big Dick Energy” bagă bățul prin gardul masculinității toxice: „Big dick energy: / «Oh my god, hi, do you remember me? / You reposted that thing I wrote about womеn in music, Thank you so much for doing your bit» / Big dick energy, big dick enеrgy! / «I’m one of the nice guys / So why won’t you have sex with me?» ’Cause it’s not that big!”. Așa e și albumul – o șarjă impetuoasă care-și găsește constant punchline-ul usturător.
Albumul Who Let the Dogs Out poate fi ascultat gratuit și cumpărat, în formatele CD, disc de vinil și digital, de pe pagina de Bandcamp a formației Lambrini Girls, la adresa lambrinigirlsband.bandcamp.com/album/who-let-the-dogs-out.
Paul Breazu este jurnalist.
.jpg)
.jpeg)
.jpg)
