„Fiecare proiect pune o cărămidă la capitolul încredere” – interviu cu actorul Alex CĂLIN –

Aproape că nu l-am recunoscut pe actorul Alex Călin după ce l-am văzut pe ecranul uriaș al Pieței Unirii din Cluj în rolul lui Niculae Moromete. Îl știam din filmele Cap și pajură și Cîmp de maci. În Moromeții 3, unde scenariul și regia poartă semnătura lui Stere Gulea, Alex Călin interpretează rolul lui Niculae Moromete, în România anilor ’50. Alături de el, Olimpia Melinte e în rolul Ninei Cassian, iar Mara Bugarin o interpretează pe Aurora Cornu, prima soție a scriitorului Marin Preda.

Ce vă plăcea cel mai mult în liceu: dansul sau corul?

În timpul anilor de liceu am practicat dansul sportiv la un club de dans care, întîmplător sau nu, poartă numele unei celebre piese de teatru de George Bernard Shaw, Pygmalion. Cu cîțiva ani buni înainte fusesem parte din Corul de Copii al Radiodifuziunii. Mi-a plăcut și continuă să-mi placă la fel de mult să dansez și să cînt, poate cu un mic plus pentru dans deoarece l-am practicat ceva mai mult timp. Dacă fac un calcul rapid, am încercat timp de vreo douăzeci de ani, deci ceva mai mult de jumătate din viață, multe forme de dans: sportiv, step, balet, contact improvisation, tango argentinian, dans contemporan. Sînt recunoscător pentru toate aceste experiențe avute în săli de repetiții, concursuri, săli de balet, scene sau în vreun colț al foaierului sălii mari a Teatrului Național unde băteam step pe vreo bucată de lemn rămasă din vreo fostă ușă sau fost fotoliu, pentru că acum am un instrument prețios la care apelez de fiecare dată cînd meseria mi-o cere.

Să înțeleg că ați dat admitere și la Politehnică?

Da, imediat după liceu am devenit student la Politehnica București, la FILS (Facultatea de Inginerie în Limbi Străine), mai precis. Abia cinci ani mai tîrziu, după ce mi-am dat licența, am dat admitere la UNATC și am intrat la Actorie. Drumul acesta surprinzător pentru cei din jurul meu, de la o facultate la alta, a fost presărat cu niște spectacole bune care m-au făcut să-mi doresc să încerc și eu să fac ce vedeam acolo pe scenă, dar în primul rînd cu niște întîlniri foarte importante, cum ar fi cea cu Teatrul InDArt sau cu grupul de la Passe Partout. Însă cea mai importantă întîlnire a fost cu dom’ profesor Virgil Constantin, la care am ajuns cînd aveam deja 23 de ani, care m-a primit timp de un an de zile la Cercul de Arta Actorului de la Palatul Copiilor.

Rigoarea și libertatea mișcărilor impuse de măiestria coregrafică pot influența interpretările actoricești și, dacă da, unde se întîlnesc cele două arte?

Exprimarea prin teatru sau prin dans înseamnă să reușesc să-mi găsesc și redescopăr seară de seară libertatea. Mai mult decît atît, dansul m-a ajutat să învăț cît de importantă este rigoarea unui braț ridicat în aer la un moment precis, la o intensitate precisă, sau cît de importantă poate fi și nemișcarea în scenă, poate chiar mai valoroasă ca mișcarea însăși, la fel cum se întîmplă și cu tăcerea.

Cum ați lucrat în 2016 cu Gigi Căciuleanu?

Parte din lucrurile enunțate mai sus au fost descoperite alături de Gigi Căciuleanu și de toți colegii și colegele din compania de dans din care sînt recunoscător că am făcut parte. Întîi am fost cucerit de universul lui Gigi (Căciuleanu, nota red.) după ce am văzut spectacolul OuiBaDa, iar apoi în cadrul unui atelier susținut la CESI la care am reușit să particip și la care, deși eram doar un student la Politehnică ce îi admira munca, fără nici un fel de experiență pe scenă sau în dans în afară de anii de dans sportiv, am ridicat mîna să lucrez și să probez cu corpul meu conceptele la care se referea. Am știut imediat că vreau să mai fac asta și că, dacă va fi să fac vreodată meseria asta, va fi și pentru a mai lucra alături de Gigi. Și s-a întîmplat, imediat după ce am absolvit UNATC, în 2012, cînd am lucrat împreună la TNB la D’ale noastre, unul dintre cele mai frumoase spectacole în care am jucat vreodată. Apoi au urmat Folia, Shakespeare & Co la Teatrul Metropolis și TNB și Emoji Play la Teatrul Excelsior, la care sînt acum angajat. Ba chiar am ajuns să și fac parte din distribuția spectacolului OuiBaDa, spectacolul de la care a plecat toată curiozitatea legată de arta lui Gigi Căciuleanu. Colaborarea cu Gigi în toți acești ani a fost onorantă și memorabilă pe multe niveluri. Sînt recunoscător pentru toate spectacolele susținute pe multele scene din țară și din Europa și pentru tot ce am învățat de la colectivul alături de care am crescut artistic în jurul unui mare artist, pe care realmente îl ador.

Ați repetat pe scenariul filmului Moromeții timp de trei luni. Unde simțiți că, împreună cu regizorul Stere Gulea, replicile s-au schimbat în puncte esențiale?

Sînt multe secvențe pe care le-am rescris alături de domnul Gulea, de colege și colegi. În special scenele alături de Olimpia și Mara au fost cele mai lucrate, modificate și răsmodificate, pentru că este vorba de relațiile interumane care ocupă cel mai mult din desfășurarea acțiunii filmului. Însă tot acest lucru nu ar fi fost posibil fără deschiderea de care a dat dovadă domnul Gulea față de noi. Știți și știm că sînt regizori/scenariști care vor ca textul lor să nu fie modificat nici cu un singur cuvînt, dar eu prefer genul de proces de lucru colaborativ, unde bineînțeles că regizorul ia deciziile finale, fiind ochiul din afară, dar pînă acolo este totuși vorba de un drum lung cu descoperiri, încercări, modificări naturale, lecturi și discuții, care de fapt reprezintă partea cea mai interesantă și frumoasă a fiecărui proiect. Din fericire, așa a fost cazul și la Moromeții 3. În cele cîteva luni de repetiții am avut ocazia să ne apropiem de universul creat de domnul Gulea pentru personajele noastre punînd întrebări într-un mod foarte liber și încercînd să găsim împreună răspunsuri la ele. Unele scene au fost rescrise pînă aproape sau chiar în ziua filmării, în funcție de cum se schimbau traseele interioare ale personajelor noastre de-a lungul filmării, iar asta mi s-a părut un proces foarte sănătos și viu, care ne-a ajutat să rămînem „în priză”, aproape de personajele noastre și de tensiunea dintre ele.

Apăreți în Moromeții 3 în aproape fiecare cadru... Cum v-ați apropiat de Niculae Moromete și ce lecturi v-au dus către personaj?

Am primit la propriu un raft de cărți de la domnul Gulea, de la romane de-ale lui Marin Preda pînă la scrisori intime dintre el și femeile importante din viața sa. Dar, sincer să fiu, cel mai  mult m-am bazat pe scenariu, care conținea deja suficiente informații pentru a încerca să-l înțeleg cît mai bine pe omul pe care urma să îl interpretez. Restul, cum ar fi cîteva înregistrări audio sau video, au reprezentat un bonus, dar nu am încercat niciodată să îl interpretez pe Marin Preda (nefiind vorba de un biopic), ci pe Niculae Moromete, care are într-adevăr niște puncte în comun cu scriitorul care a dat naștere acestui personaj.

Partenera dumneavoastră din film, Vera, interpretată de Olimpia Melinte, este puțin din poeta Nina Cassian. Marin Preda nu a fost unicul candidat la inima ei... Ce ați vorbit înainte cu Olimpia legat de contextul complicat al acelei relații amoroase?

Din toate informațiile pe care le-am găsit și adunat, pare că a fost o mare iubire între ei, iar asta a contat cel mai mult pentru noi atunci cînd am construit relația ficțională dintre Vera şi Niculae. Într-adevăr, la fel cum s-a întîmplat și în realitate, relația din film este una destul de complicată, în special datorită faptului că Vera este căsătorită, are un statut la care ține, dar și pentru că amîndoi sînt două personalități foarte puternice. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez fiecare scenă în cel mic detaliu, alături de Olimpia și de domnul Gulea. La fel cum s-a întîmplat și cu cealaltă relație importantă a lui Niculae, cu Aurora, inspirată de relația lui Preda cu Aurora Cornu, o altă personalitate remarcabilă, care i-a și fost soție o vreme.

După ce am văzut filmul la TIFF, cînd v-am întîlnit pe stradă, am trăit surpriza să nu vă recunosc... Erați, în film, foarte din acele vremuri. Cine a făcut machiajul și scenografia la Moromeții 3?

Ce frumos! Da, ni s-a mai spus că relațiile par a fi foarte actuale și iau asta ca pe un compliment. Pînă la urmă, indiferent de vremuri, oamenii se iubesc mai mult sau mai puțin la fel și la fel suferă atunci cînd e cazul. Tocmai de aceea au fost atît de importante acele luni de repetiții, ca să înțelegem cît mai bine relațiile dintre personaje, să știm și cum sînt ele și cînd nu sînt în fața camerei poate, pentru ca atunci cînd se dă „Acțiune!” să putem lăsa acei oameni să existe, să-și trăiască poveștile de dragoste, furia, dezamăgirile sau revelațiile. Însă tot ce am lucrat noi a fost potențat de o echipă superprofesionistă din spate, care ne-a susținut la fiecare pas. Scenografia, costumele, machiajul, coafurile, recuzita, ca să nu mai vorbesc de imagine și sunet, sînt toate la fel de importante în realizarea fiecărui cadru din film.

Ați mai lucrat în cinema cu regizorii Nicolae Constantin Tănase, Cristina Iacob și Eugen Jebeleanu, pentru a aminti doar cîteva nume. Cum a fost experiența lucrului cu domnul Gulea?

Da, cu siguranță a contat și contează fiecare experiență acumulată. Fiecare proiect pune acolo o cărămidă la capitolul încredere, la experiență, la a te menține antrenat pentru ca atunci cînd ești în fața camerei să știi cum să ții cont de toate limitările specifice filmului, dar să-ți și poți face treaba cît mai relaxat. A contat că am mai făcut un rol principal înainte de Niculae, chiar foarte greu, în Cap și pajură regizat de Nae Tănase, pentru că am învățat ce înseamnă să construiești traseul unui personaj care este urmărit de cameră un film întreg sau în cadre secvență de 10-15 minute. Cîmp de maci, regizat de Eugen Jebeleanu, mi-a dat ocazia să construiesc un personaj foarte diferit de mine și de ceea ce mai creasem în film pînă atunci, și asta mi-a dat curaj să încerc și să continui să experimentez. Cele două Selfie-uri regizate de Cristina Iacob nu doar că mi-au oferit șansa să fac film și să învăț „cu se mănîncă”, dar și să lucrez cu actori și actrițe mișto cu care zece ani mai tîrziu m-am întîlnit la Moromeții 3. Atunci am lucrat alături de Răzvan Vasilescu, Vlad Logigan și, în primul rînd, Olimpia (Melinte, nota red.), cu care m-am reîntîlnit apoi la casting-ul de la Moromeții 3 și m-a bucurat și ajutat, pentru că știam deja că putem avea încredere unul în altul. Și tot la acel casting l-am cunoscut pentru prima oară pe domnul Gulea care m-a cucerit din start cu curiozitatea și deschiderea dînsului apropo de felul în care văd scena respectivă. Ne-am trezit lucrînd-o ca la o repetiție, iar cînd se întîmplă asta, nici nu mai contează dacă iau acel casting sau nu pentru că sînt mulțumit că am depășit nevoia de a încerca să fac pe plac și că am putut lucra fără presiune sau frică, cu curiozitate și curaj. Iar acesta este marele merit al domnului Gulea, pentru că felul în care ți se adresează, ascultă și lucrează cu tine dovedește nu doar respect și generozitate, ci efectiv drag.

(textul integral pe www.dilema.ro)

La Teatrul Excelsior jucați cu sala plină spectacolele Două ore cu pauză în regia Gianinei Cărbunarii și (R)Evoluție montată de Radu Nica. La ce niveluri credeți că ne afectează  pe noi toți bombardamentul informațional?

Bombardamentul informațional există și nu a fost niciodată mai intens. De asemenea, cred că nu a fost niciodată mai greu ca acum să faci deosebirea între o informație autentică și una falsă. Pe mine nu mă sperie progresul tehnologic, ci mă bucură că AI poate ajuta oamenii să le fie detectate mai devreme boli, îi poate ajuta să meargă din nou sau să lucreze mai eficient.

Pe mine mă sperie mai degrabă cît de ușor sînt de manipulat oamenii în condițiile în care, de cele mai multe ori, chiar poți verifica o informație pentru a vedea dacă este reală sau nu. Doar că, într-adevăr, fiind bombardați din toate părțile de media, de fake news-uri, de reclame peste reclame, cred că oamenii devin cumva apatici, nepăsători, deci foarte ușor de mințit și manipulat.

Din punctul meu de vedere, ambele spectacole pe care le-ați amintit vorbesc într-o oarecare măsură despre importanța educației, fie că este vorba de cea pe care o dobîndim la școală și care ne poate ajuta să ne găsim un sens sau de cea poate mai puțin evidentă care ne poate ajuta să ținem pasul cu evoluția tehnologică din jurul nostru. În ambele cazuri, cred că școala ar trebui să ofere instrumente cît mai bune pentru a putea înțelege cît mai bine lumea în care trăim și pentru a ne putea adapta la schimbările care se petrec cu ea. Iar una dintre cele mai puternice arme pe care ar trebui să ne-o ofere educația împotriva dezinformării și avalanșei de informații cred că este gîndirea critică.

Este memorabilă și scena în care  Niculae și Ilie Moromete (Horațiu Mălăele) merg să-și facă un portret împreună la un atelier foto. În ce loc s-a filmat acea secvență și unde vi se pare că, în lipsa unui buget mai mare, s-ar fi putut face mai mult din punct de vedere al scenografiei?

Acea secvență este și pentru mine una dintre cele mai dragi din cele filmate alături de domnul Mălăele și a fost făcută într-o locație care este ceva între un studio foto foarte aparte și un mic muzeu de antichități, care se numește Micul Paris. Chiar nu mă pricep la bugete de filmare sau scenografie, deci îmi este greu să spun de cîți bani ar fi fost nevoie pentru ca Bucureștiul acelor ani să poată fi poate un pic mai prezent, de exemplu, sau dacă asta chiar ar fi adus un plus filmului. Ce pot să spun este că i-am văzut muncind foarte mult pe cei de la producție, scenografie, costume sau machiaj pentru a putea face cu banii puțini pe care i-au avut la îndemînă pentru genul acesta de producție o treabă cît mai bună. Legat de munca mea, pot spune că m-au ajutat enorm costumele pe care le-am purtat de-a lungul filmării, recuzita cu care am interacționat și spațiile create atît de în detaliu. Chiar sînt recunoscător că la acest proiect am avut șansa să filmez și să calc pe pămîntul vechi din casa deja celebră în care s-a filmat primul Moromeții, dar și să filmez cu green screen în spate pentru părțile în care s-a decis să fim introduși în cadrul unor imagini de arhivă în care ajung să apar alături de o personalitate ca doamna Bulandra, de exemplu.

Ce i-ați spune lui Marin Preda dacă v-ați întîlni?

L-aș întreba ce îl bucură și ce regretă cel mai mult în relația cu tatăl său.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU