Cînd am văzut prima tapiserie făcută de Megan Dominescu mi s-a părut că ce face ea are un aer foarte particular și recognoscibil. E măiestrie, multă ironie și un contrast între discursul/mesajul și forma artei sale. În interviul de acum, folosește ea însăși termenul „extraterestru”, care mi se pare că exprimă cel mai bine subtextul demersului său artistic. E vorba despre un melanj de lumi și de culturi, care devine și o capsulă a timpului, extrem de prețioasă. Pînă pe 30 martie, puteți vedea mai multe lucrări de-ale lui Megan în expoziția O călătorie spre centrul Pămîntului de la Galeria Anca Poterașu din București. Printre ele și un aisberg, o lucrare de mari dimensiuni, confecționată de ea prin împîslire. Acest obiect poartă în el solitudinea și măreția lumii nordice. Are o dimensiune impunătoare, iar jocul de culori și punerea în scenă îi dau un aer ludic.
Cum a început povestea dvs,? De unde vine dorința de a „croșeta” lumea?
Povestea mea începe cu un interes pentru artă pe care îl am de cînd mă știu. Întotdeauna mi-a plăcut să desenez și să pictez, iar activitățile artistice au fost mereu încurajate și celebrate în familia mea. Mama și bunica m-au învățat să tricotez, să croșetez și să cos cînd eram copil, iar aceste tehnici au devenit pentru mine atît o modalitate de exprimare creativă, cît și o activitate relaxantă. Pe la 12 ani aveam deja o mică afacere cu păpuși tricotate de mînă, iar de atunci am fost mereu obsedată de textile. Îmi place senzația tactilă a artei textile și faptul că, prin utilizarea diferitelor texturi, poți adăuga o dimensiune cu totul nouă unei imagini bidimensionale. Există ceva profund satisfăcător în a-mi transforma ideile în lucrări textile – croșetarea lumii înseamnă, pentru mine, transpunerea ideilor într-o formă moale, pufoasă și primitoare.
Ați studiat pictura. Arta textilă a venit ca o continuare sau ca un limbaj cu totul nou?
Am studiat pictura la UNARTE, în București, și pentru mult timp am crezut că aceasta este adevărata mea chemare artistică. Totuși, după o vreme, am început să simt că lucrările mele erau incomplete. Oricît de mult pictam, aveam impresia că lipsește ceva. Abia după ce am terminat facultatea mi-am dat seama că pot îmbina cunoștințele mele despre textile cu pregătirea academică în pictură, pentru a crea lucrări cu care să fiu pe deplin mulțumită. Sînt, de asemenea, pasionată de benzi desenate, iar acest lucru influențează mult munca mea. Cele mai multe dintre lucrările mele au o componentă narativă, îmi place să folosesc mult text. Aș spune că lucrările mele textile sînt o combinație între pictură și benzi desenate, transformate în tapiserii.
Mi se pare că ceea ce faceți aduce împreună două viziuni: una actuală, ironică, contemporană (ca fond) și una arhaică (ca formă). Transcrieți o epocă, folosindu-vă de croșetă. E ca o limbă nouă, pe care v-ați creat-o. Cum ați descrie mai exact ceea ce faceți?
Aș descrie ceea ce fac ca reprezentarea unor subiecte contemporane prin tehnici tradiționale. Procesul în sine este unul de durată, meticulos și uneori chiar epuizant din punct de vedere fizic. Deși există metode mai rapide de a crea tapiserii, prefer să folosesc exclusiv mîinile mele și să lucrez lent. Este mult mai satisfăcător pentru mine să creez în acest mod, iar lucrările capătă un farmec aparte atunci cînd sînt realizate complet manual. Subiectele pe care le abordez sînt, în mare parte, teme sociale actuale, pe care le redau prin personaje ciudate și un umor negru, dezarmant. Este ca și cum aș realiza o radiografie a societății, dar printr-o lentilă absurdă și ludică.
Ce vă atrage atenția? Cum alegeți subiectul pentru o lucrare? Cum vă gîndiți lucrările?
În general, sînt atrasă de subiecte unice sau care au un contrast puternic, ceva ce îmi captează atenția imediat. Sînt destul de impulsivă atunci cînd iau decizii legate de lucrările mele – dacă un subiect „se simte” potrivit, îl folosesc fără să stau prea mult pe gînduri. Îmi place să explorez Internetul în căutare de inspirație și adesea îmi găsesc temele acolo. De asemenea, mă inspir din mediul în care mă aflu, iar lucrările mele pot varia mult în funcție de locul unde mă aflu în acel moment. Cand îmi vine o idee, de obicei o notez pe hîrtie pentru a-mi organiza gîndurile, apoi o schițez și, în final, o transform într-o lucrare textilă.
Există limite cînd vine vorba de a pune în imagini ceea ce simțiți, ceea ce trăiți?
Aș spune că nu. Nu m-am gîndit prea mult la acest lucru pînă acum. Sînt o persoană destul de deschisă, iar în ceea ce privește arta mea, cred că sînt destul de transparentă cu ceea ce vreau să transmit. Desigur, există aspecte din viața mea pe care poate nu doresc să le împărtășesc lumii prin artă, dar, în general, nu îmi impun limite în ceea ce vreau să comunic vizual.
Background-ul dvs. identitar a contat în felul în care ați ajuns să vă exprimați? Credeți că ați fi fost un alt tip de artistă dacă ați fi trăit în altă parte?
Cred că faptul că am o dublă cetățenie – jumătate americană, jumătate română – a avut o influență puternică asupra intereselor și practicii mele. Am crescut în America pînă la vîrsta de 17 ani, iar în acei ani formativi mi-am dezvoltat gusturile artistice într-un mod care ar fi fost diferit dacă aș fi trăit doar în România sau altundeva. Mulți mi-au spus că lucrările mele, cu culorile vibrante și elementele narative, au ceva profund american în ele. Cred că estetica mea este o combinație de pop art, benzi desenate și o influență stranie, aproape extraterestră, care reflectă multiplele mele influențe culturale.
Ce ați învățat în toți acești ani, călătorind între țări și continente?
Am învățat să fiu flexibilă și recunoscătoare pentru toate lucrurile pe care am avut ocazia să le fac și locurile pe care am avut șansa să le văd datorită artei mele. Oriunde călătoresc, încerc să explorez locuri mai puțin convenționale și mereu găsesc inspirație în noi culturi și spații. Am avut expoziții în întreaga lume, în special în Europa și America, dar și în Mexic și Hong Kong. Sînt curioasă să văd unde mă va duce în continuare arta mea.
Cît de importantă a fost piața artistică românească în această formare?
Piața de artă din România este mult mai mică decît altele la nivel global, dar cred că are o importanță considerabilă. Există mulți artiști români extraordinari și mă bucur că am oportunitatea să fac parte din această scenă. Chiar dacă este un mediu mai restrîns, am avut experiențe pozitive și sînt încîntată să spun că lucrările mele fac parte din colecții publice și private importante, cum ar fi Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), Muzeul de Artă Recentă (MARe), ING și Colecția Grecu.
În expoziția actuală aveți o lucrare de mari dimensiuni. Ați mai realizat astfel de lucrări înainte?
Aceasta este prima mea sculptură textilă de mari dimensiuni. Folosesc o tehnică relativ nouă pentru mine – împîslirea. De ceva vreme îmi doream să explorez și alte medii, iar această tehnică mi se pare fascinantă. Lucrarea reprezintă un munte imens, acoperit cu roci, copaci și diverse creaturi și structuri ciudate. A fost realizată complet manual, cu un ac mic, prin care am împîslit fiecare bucățică de lînă. Deși a fost un proces laborios, abia aștept să creez mai multe sculpturi în acest stil. Anul acesta voi avea o expoziție personală la Galeria Anca Poterașu și plănuiesc să creez multe lucrări noi.
(traducere de Gabriel Leașcu)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
