„Muzică cubaneză înseamnă interacțiune, dans, rîs” – interviu cu muzicianul Ariel BENGUEZ –

Pentru mine, Festivalul de jazz de la Gărîna este o experiență fantastică. Am văzut două zile de festival pînă acum [11-12 iulie a.c.], cu mulți muzicieni norvegieni, scandinavi, în general, dar concertul dvs. a fost pentru mine, de departe, numărul unu. Sînt curios, în primul rînd, ce influențe încorporați în stilul dvs. de muzică?

Mulțumesc de apreciere. Acest proiect se numește „Nostalgia Cubana” și intenția noastră este de a crea un amestec între moștenirea afro-cubaneză și jazzul tradițional, adică să reușim o combinație care să nu fie neapărat latin jazz, ci să facem un jazz inspirat din tradiție, din cîntece, din cîntecele Cubei, cîntece cu care noi am crescut.

Eu provin dintr-o familie muzicală. Bunicul meu a fost un mare saxofonist și, prin urmare, discul nostru se referă la muzica cu care m-am născut, cu care am crescut, cu care m-am format în copilărie, și ducem acea muzică într-un context contemporan. Este vorba de un peisaj, de un drum în jurul Cubei. Încercăm să oferim Cuba din diverse dimensiuni, din diverse senzații.

Influența mea la saxofon ar putea fi, în primul rînd, bunicul meu, care se numea Juan José Bringuez Ochoa. Am învățat de la el, a fost primul saxofonist pe care l-am văzut, acasă, cîntînd la saxofon son cubano, son montuno, guarachas, danzones. Deci asta este ca fundal. Apoi, sînt un mare admirator al artei unor Sonny Rollins, John Coltrane și Dexter Gordon.

Pentru mine, la începutul concertului a fost ca și cum aș fi ascultat influența lui John Coltrane, cu spiritualitatea sa.

Da, mă apropii de Coltrane conceptual, nu încerc să imit liniile lui, dar folosesc muzica în chip de instrument de viață pentru a ne uni, pentru a purifica sentimentele, pentru a accesa acel punct ancestral pe care îl avem cu toții, de conexiune de la suflet la suflet, de la inimă la inimă. Cred că John Coltrane este cel mai înalt exemplu de conexiune între divin și pămîntesc. Îl iau ca pe o inspirație și încerc să-l duc la rădăcinile mele, la afro-cultura mea pe care o ofer cu onestitate. Dar este foarte prezent, ca idee, concept, forță spirituală.

Este fantastic să vezi oamenii ridicîndu-se în picioare, dansînd. Pînă acum, după două zile de concert, publicul doar a ascultat, privit și aplaudat o muzică, uneori cu suflet, alteori fără. Nu am ascultat pînă la dvs. o muzică de felul acesta, care să poată fi și dansată...

Așa este muzica cubaneză. În Cuba, cîntatul la un instrument și dansul sînt foarte unite. În familia mea, toată lumea dansează. Bunicii mei, mama mea, unchiul meu, fratele meu. Cultura cubaneză este o cultură unde dansul și mișcarea sînt foarte prezente.

Am văzut asta cu ochii mei pentru că am fost în Cuba de două ori ca turist. Era fantastic să vezi cum oamenii dansează. Un cuplu, un alt cuplu, vîrste diferite, schimbă partenerii, însă este ca și cum ar dansa de zece ani împreună.

Exact, proiectul numindu-se „Nostalgia Cubana”, intenția mea este să adun toate ingredientele acelei tradiții. În acel moment al concertului îmi place punctul de interacțiune unde cîntăm, unde dansăm… Dacă este muzică cubaneză, există interacțiune, există dans, există rîs.

Pentru că, desigur, jazzul de multe ori se duce într-un loc foarte intelectual. Jazzul ne pune direct să gîndim. În multe cazuri, nu? Și este foarte bine așa, dar dacă este muzică cubaneză, dacă este jazz cu rădăcini cubaneze, cred că este natural ca într-un moment determinat să cîntăm, să dansăm, să spargem inerția, să spargem acel cadru unde tu doar asculți un concert de jazz. Deci există tradiție.

Dar nu este ceva forțat, nu este cu intenția de a impresiona. Așa este în Cuba, așa sînt și eu. Deci este natural și, în acel moment, nu mai am nimic de spus. Hai să cîntăm, hai să dansăm, hai să rîdem... Folosim muzica noastră ca medicament, ca terapie cu moștenirea afro-cubaneză. Cuba este o insulă din Caraibe. Soarele, amestecul de diverse regiuni din Africa cu diverse regiuni din Europa... E o cultură extrovertită. În Cuba nu poți fi timid. Deci muzica pe care o facem cred că trebuie să aibă imprimată acea esență, acea energie.

„Din muzică oamenii ies întăriți”

Cînd am văzut numele „Nostalgia Cubana”, pentru mine, poate și pentru alții, prima impresie a fost că este un tip de muzică lejeră. Am văzut cîndva trei muzicieni cîntînd „Oye como va” pe o terasă în Havana, dar era ca și cum aș fi ascultat zece muzicieni. Deci credeam că este o muzică mai simplă, dar este un jazz avansat, foarte sofisticat, cu multă solistică, de nivel foarte înalt. E mult mai mult jazz decît muzică populară. 

Desigur, este nostalgia cubaneză populară. Acest mod de a face jazz a apărut în Cuba în anii 1940-’50, dar lucrurile care s-au întîmplat din cauza comunismului au rupt acea manieră de exprimare. Deci muzica din Cuba a luat o altă întorsătură. La final, nostalgia cubaneză este o nostalgie pentru acea Cubă a intimității și subtilității. Ceea ce are jazzul foarte interesant este că ia în considerare detaliile, căci în jazz contează o notă foarte pianissimo, contează o notă puternică. Moștenirea muzicii cubaneze tradiționale ia în considerare aceste lucruri. Deci nostalgia cubaneză este o nostalgie pentru acel aspect al Cubei…

Pe care îl avem și noi. Și la noi există o nostalgie pentru perioada pre-comunistă. Noi credem că perioada dintre cele două războaie mondiale a fost cea mai bună. Desigur, erau mari diferențe sociale, dar tot este o nostalgie, chiar dacă noi acum sîntem într-o perioadă post-comunistă. Acum însă vorbim despre muzică, nu despre politică…

Dar, în realitate, sînt adevăruri care nu pot fi ascunse. Vreau să spun că, în afară de aspectul politic, există ceva în artă care transcende. Muzica și arta există pentru că transcend diferențele mentale ale ființei umane, pentru că toate aceste invenții care ne distanțează, invenții politice vechi de secole, dreapta și stînga, nu fac decît să separe. Generează diviziune. Or, arta sau muzica vin să șteargă diferențele și să ne spună că sîntem toți oameni și că sîntem toți aici, hai să o facem cît mai bine posibil, hai să încercăm să învățăm unul de la celălalt, să încercăm să evoluăm, să devenim oameni mai buni.

Ceea ce intenționez cu muzica mea, în esență, este asta: să ne conectăm. Iar la Gărîna oamenii au fost dispuși. A fost frumos pentru că oamenii erau dispuși să simtă, să asculte. Am declamat un poem în spaniolă și lumea a reacționat.

Spaniola se înțelege în România...

Dar, dincolo de cuvinte, e vorba de energia cu care faci lucrurile. 90% din persoanele care vin la un concert percep energia pe care o transmite artistul. Deci cred mult în asta: să oferi, să conectezi, din dragoste, din muzică, dintr-un loc unde nu există cuvîntul, unde este senzație, unde te uiți și vezi transparența… Simți dacă este adevăr sau minciună.

Iar arta nu este neapărat mai bună cînd se face în libertate. Noi cunoaștem, din țara noastră și din țările Europei de Est, că romanele din anii ’60-’70 nu sînt depășite.

Deloc. Așa este. Intenția mea este să folosesc muzica pe care o cînt ca pe un instrument de viață, pentru că dintr-un concert noi, muzicienii, ieșim întăriți, iar oamenii, atunci cînd energia funcționează, ies și ei întăriți. Se creează o magie.

Sper să fie asa...

Da, este magic. De aceea, atunci cînd improvizăm se întîmplă ceva și ne conectăm. Și între muzicieni, individual, dar și cu publicul.

Cum se explică numărul mare de muzicieni de calitate înaltă care provin din Cuba? Există acolo o școală deosebită sau e vorba de interesul personal al fiecărui copil cubanez pentru muzică?

Ceea ce se întîmplă în Cuba este că muzica are o conotație foarte importantă. A fi muzician în Cuba este echivalent cu ceva deosebit, oamenii respectă asta. Dacă ești un bun muzician, oamenii sînt uimiți: „Uau, ești muzician!”. Dacă vrei să fii muzician, în general, familia te sprijină. Da, desigur, se studiază, se practică mult. Deci muzica are o conotație foarte-foarte importantă în viața cubanezului.

Tot timpul oamenii ascultă muzică, merg la concerte. Deci, la final, în afară de școală, există o chestiune de tradiție. Tot timpul apar noi muzicieni de un nivel foarte înalt. Și pentru că, în esență, muzica contează mult, oamenii o iau în serios. Practică, repetă, exersează, îmbunătățesc, împărtășesc, învață lucruri noi. Muzica este relevantă, muzica este foarte importantă în Cuba.

interviu realizat de Corneliu CAZACU