O schimbare în bine la publicul prezent în săli – interviu cu Tudorița ȘOLDĂNESCU –

Așadar, cronologic, prima întîlnire de neratat este cu expertul finlandez Ari Pokka.

Între 13 și 16 februarie, Bucureștiul va găzdui prima ediție a unui nou festival multidisciplinar care explorează și celebrează cultura țărilor nordice printr-un program de filme premiate, dezbateri cu invitați speciali și evenimente literare în spații culturale consacrate din Capitală. În realitate, pentru prima dată vom avea parte de o experiență nordică completă, concentrată în patru zile. Despre Nordic Festival – Enchanting Aurora, muzica sami, orașe sustenabile, regizoarea islandeză Ninna Pálmadóttir sau autorul suedez Alex Schulman am vorbit, pentru Dilema, cu Tudorița Șoldănescu, director de eveniment.

 

Bucureștiul găzduiește cele mai multe festivaluri din țară și, iată, 2025 începe cu Nordic Festival, prima ediție a unui eveniment multidisciplinar dedicat spațiului cultural nordic. Ce presupune organizarea acestor „manifestări” și ce țări sînt implicate?

Într-adevăr, ce este special la ediția aceasta de festival este caracterul multidisciplinar și accentul dedicat de la bun început unor secțiuni complet diferite: avem dezbateri pe teme esențiale pentru dezvoltarea unei societăți sănătoase, cu specialiști care vin din Suedia, Finlanda, Danemarca, Islanda și Norvegia (nu le-am trecut alfabetic, ci în ordinea programului) și care intră într-un dialog cu experți români interesați sau specializați pe temele abordate: Inteligența Artificială, educația, orașe sustenabile și implicare cetățenească, patrimoniu cultural adus în actualitate, toleranță și responsabilitate socială. Zece filme recente din cele cinci țări partenere (cîte două per țară) și un bonus de două filme pentru copii, o selecție admirabil realizată de selecționerul Ionuț Mareș – titluri pe care și eu sînt nerăbdătoare să le văd în sala de cinema. Și vor mai avea loc șase evenimente literare, care aduc în atenție universul beletristic al autorilor nordici, cu o diversitate de specialiști români invitați să aprofundeze temele dezvoltate de scriitori, dar și cu un autor prezent la București. Concertul de muzică sami într-o interpretare neconvențională și spectacolul de teatru pe teme sociale doar întregesc un tablou complet de medii de expresie artistică pe care le-am programat la prima ediție. Vorbim, pe scurt, de 24 de evenimente (inclusiv proiecții), cu 32 de specialiști invitați în patru zile. Este dens, intens și de neratat. Ca o experiență nordică completă.

Așadar, nu e întîmplător că sloganul festivalului este Enchanting Aurora... Care credeți că sînt așteptările pe piaţa noastră culturală?

Hm, cred că fiecare așteaptă altceva: publicul cred că așteaptă filme de calitate, dezbateri din care poate să învețe lucruri noi și dialoguri incitante în jurul literaturii nordice. Organizatorii festivalului – cred că e momentul să subliniem că Nordic Festival este organizat de ambasadele Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei și Suediei în România și finanțat de Nordic Council în baza unui grant – se așteaptă la un public numeros, implicat și dornic să exploreze ulterior cultura acestor țări.

 

Care este echipa cu care ați ales să lucrați?

Cu cei mai buni! Dar mai ales cu oameni cu care mă înțeleg profesional. Și care au fost disponibili să accepte această provocare. Din experiența de pînă acum în echipe de festival și în general de proiect cultural (care sînt mult mai fluide, cu oameni care se împart pe mai multe proiecte, cu un sistem foarte modern și de multe ori toxic de lucru), am înțeles că nu este suficient să alegi oamenii în funcție de cît de multă experiență sau pasiune au pe sau pentru un anumit proiect, ci este esențial să alegi oameni care lucrează bine împreună, care se completează, care respectă deadline-urile nu doar pentru că sînt niște termene-limită impuse de cineva, ci pentru că nerespectarea lor afectează negativ work flow-ul întregii echipe. Dacă la selecție nu ești gata cu filmele la o anumită dată, ele nu pot fi validate de coordonator, nu pot fi negociate screening fee-urile în timp util, nu se primesc materialele, producția nu le poate da la tradus, comunicarea nu poate face texte de promovare, tot procesul este deraiat și apare o presiune pe toată echipa care finalmente va strica energia, va aduce frustrări și va conduce la un rezultat mai puțin reușit decît am anticipat poate inițial. Și de aici începe dezamăgirea. Este doar un exemplu punctual, dar este reproductibil indiferent de conținutul proiectului cultural dezvoltat.

 

Dacă știi din start cum iese, mai bine nu te mai apuci

Cum este experiența ca director de festival? E greu să păstrezi echilibrul?

Cred că nu m-am gîndit niciodată așa la experiența aceasta. Pentru mine, pregătirea și derularea lui sînt o experiență de creștere și un demers care capătă sens. Sînt proiecte care au finanțare, au conținut, au echipă, dar, în absența unui sens, nu sînt viabile – nu pentru mine. În plus, mie îmi plac mult proiectele mici sau la început de drum, care au șansa să crească. Și au nevoie să crească, pentru că publicul are nevoie de acest tip de demersuri. Nu îmi place să lucrez în formate fixe, pe rețete asigurate de succes. Îmi place să greșesc și să învăț din greșeli, să analizez și să pot îmbunătăți procesele de lucru, îmi place să ascult, să găsesc soluții și astfel să cresc pe un fundament sănătos, al meu, nu al altcuiva (fie ea instituție, companie sau demers cultural consacrat).

Îmi trece acum prin minte colecția de literatură polițistă nordică apărută la Editura Trei, ca să dau doar un exemplu. Cine sînt invitații cu care ne dați întîlnire în februarie?

Ca un exercițiu, am să evidențiez cîteva nume. Așadar, cronologic, prima întîlnire de neratat este cu expertul finlandez Ari Pokka, la o dezbatere despre educație care are loc la POINT Hub joi, 13 februarie, de la ora 14. Vineri, 14 februarie, de la ora 11, activistul danez Jakob Hartmann va reinventa interacțiunea în mod sustenabil a omului cu orașul în Copenhaga (și de la care ar fi tare bine să învățăm și noi, în București). La secțiunea filme, sîmbătă, 15 februarie, de la ora 18,30, vă invităm la o discuție cu regizoarea islandeză a filmului Singurătate / Solitude (2023), Ninna Pálmadóttir. Tot sîmbătă, de la ora 17, are loc o întîlnire cu autorul suedez Alex Schulman, prezent la o discuție cu Marius Chivu și cu publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Iar de la ora 21 vă așteptăm la Green Hours, la concertul susținut de artista sami Elin Kåven, care vine din Norvegia special pentru experiența Nordic Festival. Avem și cîteva surprize, așa că răsfoiți din vreme programul pe site-ul https://nordicfest.ro.

Cum ne pot influența filmele sau lecturile percepția asupra spațiului nordic?

Și eu sînt curioasă să aflu, chem cît mai multă lume să vină la Cinema „Elvire Popesco“, la POINT Hub pentru întîlnirile cu experții internaționali invitați, la librăriile Cărturești Verona și Humanitas Cișmigiu pentru discuțiile cu și despre autorii reprezentativi pentru literatura nordică, la Teatrul Odeon și la Green Hours pentru o piesă de teatru și un concert de muzică sami – toate integrate astfel încît să declanșeze o vibrație și o schimbare în bine la publicul prezent în săli.

E artă sau e matematică să lucrezi în România la un asemenea proiect?

Este nevoie de foarte multă răbdare, de fapt. De capacitatea de a prioritiza, de a lua decizii, de a fi flexibil și totodată ferm. Și este nevoie de capacitatea de a vedea the bigger picture – imaginea de ansamblu – a unui proiect care aduce împreună diversele perspective culturale din cinci țări, din domenii foarte diferite. Sper ca mesajul livrat să fie perceput la fel de unitar precum l-am dezvoltat și noi la nivel de echipă. Pentru că și de asta mai este nevoie: de curiozitatea de a vedea rezultatul. Dacă știi din start cum iese, mai bine nu te mai apuci.

 

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

Foto 1: Tudorița Șoldănescu/ credit foto Daria Virbănescu

Foto 2: Lilja Ingolfsdottir, Loveable 

 

Share