Am cunoscut-o pe Irina Petroviciu la Săcel, în Maramureș, în cadrul proiectului european de rezidențe pentru artiști, Artists for Artists Residency Network (AFAR), coordonat de Asociația Română de Artă Contemporană. Tema taberei a fost sustenabilitatea și artele textile, iar Irina, cercetător chimist în cadrul Muzeului Național de Istorie a României, a avut, împreună cu Florica Zaharia, inițiatoarea Muzeului Textilelor de la Băița, un atelier de vopsit lînă cu substanțe naturale. După ce au fiert plantele și au pregătit substanțele, au obținut niște culori care rimau perfect cu peisajul în care ne aflam, am întrebat-o, așadar, cum se poate traduce natura prin culori și cît de legate și de integrate erau aceste lucruri în viața oamenilor din trecut. (A. M. S.)
Mi s-a părut magie pură ce ați făcut la Săcel. Cum a început povestea dvs. de chimist artist?
Cred că am fost mereu fascinată de culoare, mi-am dorit să devin artist. Urmasem deja, în paralel cu școala generală și liceul, cursuri de pictură și desen, dar părinții, ingineri chimiști, mi-au sugerat ca pentru facultate să aleg ceva mai practic. În 1987 nu existau prea multe variante pentru universitate, cei mai mulți se pregăteau pentru admitere cu matematică și fizică, eu am adăugat chimia, poate pentru a mă diferenția de majoritate, sau a venit ca o alegere naturală, în familia tatălui fiind deja trei generații de chimiști. În paralel cu facultatea am urmat cursuri de arte decorative la Școala Populară de Arte. Anul 1990 m-a prins la mijlocul facultății și primul gînd a fost „acum sînt alte vremuri, pot merge la Arte”, dar părinții m-au sfătuit că pot face acest lucru imediat ce termin ce am început. Doi ani mai tîrziu, absolventă fiind, mă gîndeam din nou la Arte. S-a întîmplat apoi să aflu că îmi pot folosi cunoștințele de chimie în studiul obiectelor de artă, cineva din familie ascultase la Radio un interviu, în care se povestea despre laboratoarele moderne de conservare-restaurare care se construiau la Muzeul Satului din București. M-am prezentat imediat și am fost angajată. Doar că nu la laborator (care nu era gata), ci ca supraveghetor muzeu! Acesta a fost începutul, aveam un mare entuziasm la 23 de ani. Am ajuns să ocup postul de chimist cîțiva ani mai tîrziu, după multe peripeții.
Se poate ghici în culorile textilelor istoria și mersul ei?
Da, tehnicile analitice disponibile în zilele noastre ne permit să înțelegem contextul în care un obiect textil a fost creat, prin analiza coloranților. Dintr-o probă de cîteva miligrame dintr-o piesă textilă putem identifica sursele biologice (plante, insecte sau moluște) utilizate pentru vopsire. Interpretarea rezultatelor se bazează pe faptul că pînă la apariția coloranților sintetici, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, coloranții naturali au reprezentat singura opțiune pentru vopsirea firelor textile. Fiecare civilizație a utilizat inițial coloranții disponibili local, apoi unii dintre ei au devenit obiect al negoțului. Astăzi, drumurile comerciale pe care aceștia circulau sînt documentate, fiind în strînsă legătură cu evenimente istorice sau descoperiri geografice. Prin urmare, identificarea coloranților ne ajută să înțelegem unde, cum și cînd un obiect textil a fost creat. În plus, valoarea coloranților utilizați este în strînsă legătură cu puterea financiară a celui care a realizat sau comandat obiectul. Astfel de studii s-au efectuat și pentru piese textile din patrimoniul țării noastre, începînd din 1997.
Cît de importante sînt tehnicile de vopsire în tot ce înseamnă cultură populară? Și ce se poate recupera/reînvăța?
Cromatica poporului român, o culegere editată de Academia Română în 1914, grupează aproximativ 300 de rețete de vopsire din Moldova și Țara Românească, în marea majoritate cu referire la coloranți naturali. Chiar dacă multe din ele sînt greu de „tradus“ într-un limbaj modern, descrierile sînt relevante pentru înțelegerea experienței populației de la sate. Trebuie precizat că nu toate culorile naturale din textilele tradiționale sînt din surse locale, un exemplu fiind identificarea coșenilei americane (Dactylopius coccus) în decorul cămășilor de secol XIX și XX. Sursa bibliografică menționată anterior, precum și altele, consemnează utilizarea insectei, chiar dacă sursa culorii este oarecum enigmatică. Entuziasmul față de culorile vii, strălucitoare și modalitatea mai simplă de vopsire au contribuit la diminuarea sau dispariția totată a interesului față de vopsitul cu coloranți naturali.
Există în momentul de față o preocupare în continuă creștere față de utilizarea coloranților naturali, atît pentru reconstituirea pieselor textile tradiționale, cît și în arta decorativă, în lucrări de artă textilă contemporană. Aș menționa aici fenomenul șezătorilor și grupul de Facebook intitulat „Meșteșugul vopsitului cu plante“, care numără peste 4.000 de membri. Ilustrativ este și entuziasmul artiștilor participanți la ateliere de vopsire, l-am observat anul acesta la Săcel, anul trecut la Băița (Muzeul Textilelor), l-au remarcat și alți colegi în cadrul proiectelor pe care le-au derulat.
Cum reușeau oamenii să ajungă la culorile atît de spectaculoase care s-au păstrat atît de bine pînă azi, fără să aibă produse chimice?
Există o experiență acumulată în timp, iar experiența s-a transmis de la o generație la alta. Mă refer aici la vopsitul cu coloranți naturali în general, nu numai în țara noastră. Cînd privim piese textile din colecții muzeale – tapiserii, broderii liturgice, brocarturi, textile copte –, observăm culori vii care au rezistat trecerii timpului, sute, chiar mii de ani în cazul textilelor arheologice. Au știut să aleagă coloranții potriviți din multitudinea de surse biologice existente, apoi au experimentat și au descoperit metodele de vopsire potrivite pentru fiecare, ținînd cont și de natura materialului textil, proteic sau celulozic, pe care doreau să îl coloreze. Unii coloranți se fixează direct, alții prin intermediul mordanților – compuși care facilitează legătura dintre colorant și materialul textil, alții (de exemplu, indigoul) sînt insolubili în apă și procedeul de vopsire este mai complicat.
Partea textilă ocupă un segment important din ce înseamnă artă populară, care e partea cea mai spectaculoasă cînd vine vorba de cercetare?
Din punctul meu de vedere, analiza coloranților. Este un domeniu fascinant, sînt mereu recunoscătoare celor două doamne muzeograf de la Muzeul Satului, Daniela Ligor și Mariana Docheru, care în urmă cu vreo 30 de ani mi-au spus: „Dacă tot ești chimist, nu ai putea să te documentezi și să afli cu ce au fost vopsite acestor covoare?“. Și de atunci nu m-am mai oprit, chiar dacă drumul nu a fost tocmai ușor. Identificarea coloranților presupune utilizarea aparaturii de înaltă performanță, mai ales avînd în vedere că trebuie obținut maximum de informație dintr-un minim de probă. Costurile necesare achiziției sînt mari și, în ciuda rezultatelor vizibile obținute în acești 25-30 de ani pentru piese textile din numeroase colecții muzeale din țară, aparatura încă lipsește din laboratoarele din rețeaua muzeală. Norocul a fost că am găsit mereu cercetători pasionați din alte laboratoare, cu care am dezvoltat colaborări.
Pentru a reveni la spectaculozitate, aș oferi exemplul identificării coloranților din șnururile de mătase ale documentelor cu pecete atîrnată, emise de Cancelaria Moldovei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Am analizat aproximativ 40 de documente din colecția Bibliotecii Academiei Române, am identificat coloranți din insecte, considerați dintre cei mai scumpi, aceiași cu cei pe care îi determinasem și în broderii liturgice dăruite de domnitor Mănăstirii Putna. În două dintre documente am identificat un colorant foarte ieftin, puțin stabil la acțiunea factorilor de mediu, interzis de multe ori de bresle; m-a surprins prezența lui într-un document emis de domnitor. Suspiciunea mi-a fost confirmată de conservatorii colecției care mi-au explicat că, și în arhivele lor, cele două documente sînt considerate falsuri de epocă.
Ați făcut echipă la prezentarea/experimentul de la Săcel cu Florica Zaharia, o specialistă și o colecționară de textile. În ce fel vă completați?
Revenirea în țară a Floricăi Zaharia și înființarea Muzeului Textilelor a deschis multe perspective. Florica a venit cu experiența de la MET (Metropolitan Museum of Art, New York) și cu o nouă viziune concretizată în însuși mesajul muzeului, acela de a integra patrimoniul textil românesc în cel european și universal. De-a lungul timpului, atît eu, cît și ceilalți colegi specializați în investigații fizico-chimice pentru obiecte muzeale ne-am luptat pentru a susține necesitatea expertizei noastre în cunoașterea materialelor, a tehnicii și a contextului istoric în care obiectele studiate au fost realizate. Pentru Florica, însă, lucrul în echipă cu „heritage scientists“ este un fapt de la sine înțeles și acesta a fost începutul unei colaborări și prietenii care ne oferă multe satisfacții. Florica a venit și cu o bogată colecție de mostre, fire textile vopsite cu coloranți naturali și cu primii coloranți sintetici care ne ajută să studiem piese textile specifice altor culturi sau să documentăm începutul utilizării coloranților sintetici în România. Anul trecut am organizat împreună workshop-ul „Traditional Textiles from Central and Eastern Europe“, eveniment integrat în proiectul european EuroWeb – Europe Through Textiles.
Ați vorbit puțin despre proiect – o expoziție pe care o pregătiți pentru toamnă. Ce v-ați propus să faceți?
În perioada 2020-2024, țara noastră a făcut parte din proiectul european menționat anterior, o acțiune COST (COoperation in Science and Technology) care și-a propus să rescrie istoria Europei prin intermediul textilelor. Au fost mai mulți specialiști români implicați și am realizat că ne cunoaștem prea puțin între noi, în ciuda faptului că avem interese științifice comune. Pentru a ne cunoaște mai bine, ne-am propus să organizăm în toamna acestui an Luna Textilelor (15 septembrie – 14 octombrie 2024), o serie de evenimente grupate în jurul unei conferințe cu comunicări prezentate cronologic, susținută de două expoziții inspirate de cercetarea patrimoniului textil prin analiza coloranților. Expoziția Red / Roșu va putea fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Romând în perioada 12-29 septembrie 2024, iar Coloranți naturali. De la cercetare științifică muzeală la artă textilă contemporană la Muzeul Național de Istorie a României, între 17 septembrie și 30 octombrie 2024. Pentru cea din urmă am invitat artiști să expună piese textile realizate cu coloranți naturali. Luna Textilelor va grupa evenimentele organizate în toată țara (expoziții, tîrguri, conferințe), astfel încît să oferim o imagine de ansamblu cu privire la bogăția preocupărilor dedicate textilelor.
interviu realizat de Ana Maria SANDU
Foto: Voicu Mureșan
.jpg)
.webp)
.jpg)
.jpg)