Camping

Anul acesta, am avut o fantezie – să petrec vreo două zile într-un camping la mare, mai „pe rustic”, în mijlocul naturii – sau poate o fi fost vreo nostalgie după tinerețe, cînd eram „femeie de cort”. Cortul însă ieșea din discuție din cauza vîrstei, așa că m-am orientat către niște căsuțe care reprezentau pentru mine un soi de paradis al vieții de corturar, rulotist etc., într-un loc unde un prieten vine în fiecare vară cu familia și stă cîte o lună – chiar îi invidiam cînd îi vedeam pe toți bronzați și fericiți și atît de adaptați traiului din camping, ca niște exploratori într-o sălbăticie blîndă, la marginea mării. E chiar locul acela secret pe care îl știe toată lumea, cică nu am voie să-l numesc, dar vă zic că ăla e! Am intrat pe site-ul campingului respectiv ca să rezerv căsuța, găsești una destul de greu, sînt căutate și puține, am avut noroc, am plătit integral în leva echivalentul a 350 de lei pentru două nopți, nu mi s-a părut deloc ieftin pentru un camping (mai ales că știam din start că budele-s la comun), dar trebuia să-mi îndeplinesc fantezia. Într-o primă fază, aventura noastră s-a oprit undeva la vreo douăzeci de kilometri de București, lîngă un lan de grîu unde am rămas fără ambreiaj, caută service și platformă la 40 de grade, bagă mașina în service, întoarce-te acasă nefericit cărînd toate bagajele după tine, în fine, o zi de coșmar pe care nu vreau să mi-o amintesc. Dar ce să fac cu căsuța pe care o plătisem? Sun la camping, îmi răspunde o bulgăroaică într-o engleză aproximativă, îi explic situația (în locul secret nu se poate ajunge fără mașină), îi cer să facem refund sau măcar, dacă se poate, să change the dates, venim în săptămîna următoare după ce reparăm mașina. Nu se poate nici una, nici alta, săptămîna viitoare toate căsuțele sînt ocupate, bye-bye. Intru pe site din nou și verific – căsuța noastră era acolo, liberă ca pasărea cerului, exact în zilele pe care le propusesem. Mă enervez, sun din nou, aceeași bulgăroaică, îi povestesc ce am văzut pe site și o rog să schimbăm, totuși, zilele, am mai făcut asta de mai multe ori cu succes, așa ar fi civilizat. Nu se poate! De ce nu se poate? L-a întrebat pe boss-ul și a zis nu. Mă rog, mă resemnez, am pierdut și banii, și fantezia. În ziua în care trebuia să ajungem în camping, pe la ora 14, mă sună bulgăroaica să mă întrebe dacă mai vin. Aha – mă prind eu repede, între timp au apărut alți mușterii și vor să închirieze pentru a doua oară o căsuță plătită care ajungea deja la un preț de cameră de hotel, s-a șmecherit și bulgarul sau poate a învățat de la vecinii lui români de care îl despart doar cîțiva kilometri. Mă enervez și mai tare, fac scandal, scriu pe Facebook, rușine fraților bulgari! Mă sună bulgăroaica și îmi zice că se poate change the dates, pe un ton de parcă mi-ar face o mare favoare, nu știu dacă postarea mea chiar a avut efect, dar o șterg și mă calmez. V-am povestit toată astea ca să vedeți cît de greu am obținut căsuța mea mult rîvnită dintr-un amărît de camping de la bulgari.

Ajungem în sfîrșit în camping, e mai departe de plajă decît îmi aminteam (sincer, cred că în fantezia mea mi-l imaginam chiar pe plajă!) și nu e chiar în mijlocul naturii, nimic idilic aici, iarba e cam prăfuită și neîngrijită, te împiedici de tot felul de bețe de cort și de sfori întinse de corturarii care au plecat, niște adevărate capcane, dar totuși există umbră și copaci, am văzut chiar și un cireș sălbatic. Mă întîlnesc cu bulgăroaica cu care am vorbit la telefon, prespun, pentru că e singurul om cu ceva responsabilități de acolo, în rest, doar niște paznici toropiți de căldură, cînd îi dau buletinul exclamă: Aha! – m-a recunoscut, dar nu zice nimic, îmi dă cheia căsuței și mă obligă să port o brățară galbenă de parcă am fi la nu știu ce all-inclusive. Bîjbîim un pic după căsuță, iar cînd ajungem la ea, descoperim că tot pridvorul nostru e plin de jucării, casorele, sticle cu apă, prosoape întinse la uscat, plus un tip care se leagănă într-un hamac. Îmi dau seama că o căsuță e împărțită, de fapt, în două, sînt două camere identice care împart și mica terasă din față, constat cu neplăcere lipsa totală de orice fel de intimitate, dacă nu vii aici cu familia ca să stăpînești întreaga căsuță și mai nimerești și cu niște maneliști alături, ai încurcat-o. Dar oamenii ăștia – o familie cu copil mic (români) – sînt de bun-simț, își strîng repede catrafusele cînd ne văd venind și oricum vor pleca în după-amiaza aceea spre București (sincer, răsuflu ușurată). Copilul e foarte simpatic, ne povestește toate aventurile pe care le-a trăit în ultimele zile și zice că „el e din altă țară”, tatăl ne spune că e a treia oară în campingul ăsta de la începutul verii, în escapade de week-end, iar în august va sta două săptămîni, eu încep să mă întreb ce o fi aici atît de minunat. Camera e minusculă și etufantă, nu se va putea dormi decît cu geamul deschis și nu se va putea face nici o siestă la ora prînzului. Doar două paturi, cearceafuri și nimic altceva. Aduc un bax de apă din mașină și îl pun în micul frigider de la intrare (funcțional), după vreo două ore nu mai găsesc acolo nici o o apă, mă necăjesc – cineva ne-a furat apa, cine naiba o fi avut bucurii la apa noastră? –, apoi mă prind că am pus baxul în frigiderul de la căsuța din spate, mă rog, toate sînt identice și cumva e explicabil. Familia pleacă, bye-bye, e liniște (copilul cel simpatic a turuit non-stop), stau în hamac și mă uit vreo oră la unii care montează ditamai cortul la vreo douăzeci de metri de noi, își scot din mașină și cară la cort zeci de boccele și de bocceluțe, apoi se apucă să despacheteze. Mă gîndesc: tată, asta nu mai e vacanță, e muncă în toată regula! Ce plăcere or fi avînd unii oamenii să-și petreacă vacanța la cort? Vine seara și-mi dau seama ce nu luasem în calcul – țînțarii. Sînt mii, zeci de mii, roiuri, din ăia agresivi care te pișcă prin haine, prin pantaloni lungi, prin tot, trebuie să ne abțiguim un pic ca să le facem față, trecem de pe vin direct pe mastică, e abia ora 9 și nu putem dormi în camera aia etufantă în care n-ai loc să arunci un ac. Însă dacă te abțiguiești, apare o altă problemă, toată noaptea vei merge la toaletă, iar budele nu sînt chiar aproape și nici chiar foarte curate, adică nu e un loc în care să te duci cu plăcere și fluierînd (pipi ca pipi, dar cealaltă chestie e exclusă într-un astfel de loc). Și nu poți face pipi nici la colț de căsuță, că te văd ăia cu cortul. Îmi dau seama pentru prima dată cît de mult contează o budă a ta, după o anumită vîrstă chiar nu mai ține. Mă trezesc pe la o jumătate de noapte cu vezica plină, las’ că mai rezist, îmi zic, dar mă tot foiesc și chiar nu mai rezist, ies din căsuță cu o jumătate de ochi deschis ca să nu-mi sară somnul, mă îndrept ca teleghidată spre budă, mă împiedic de o rădăcină sau de vreun băț uitat de la cort, înjur și chiar îmi sare somnul, nu mai pot să dorm pînă spre dimineață, lasă că a fost mai bine, căci am mai vizitat buda aia de vreo două ori, îmi promit să nu mai beau mastică și să suport țînțarii trează, cu stoicism, dimineață sînt chiaună și mahmură, iar cei din cortul de alături ciripesc voioși, își fac cafea la butelie și se pregătesc de plajă. Mă gîndesc cu groază că mai am o noapte.

În jurul meu, viața din camping, populat în mare parte de români, se desfășoară în ritmul ei, netulburată. O tipă cam de vîrsta mea, genul corporate, participă la o videoconferință, din fața cortului, e luni și probabil că lucrează remote. Alt tip scrie ceva, într-o poziție cortorsionată, cu laptop-ul așezat pe un scăunel pliant de pescar. Unii gătesc, alții dorm prin hamace sforăind în toată regula. Spre seară, un grup de părinți proiectează un film pentru copiii lor pe o rulotă. Se ocupă și căsuța din spatele nostru – două cupluri, împodobesc terasa cu o instalație de brad de Crăciun. Îmi dau seama că pînă la urmă nu ține de vîrstă, unora chiar le place jazz-ul, bravo lor! Deși mie mi se pare o formă de masochism estival, așadar ne mutăm la hotel pentru încă două nopți – camera e mare, răcoroasă, are birou, televizor cu posturi bulgărești (ăsta e un alt prost obicei de-al meu – nu pot adormi dacă nu-mi pîlpîie ceva pe un ecran), de pe balcon se vede marea. Și, mai ales, are baie.