Portrete Din Mers

Privind în urmă, îmi dau seama că adolescența a fost Evul Mediu al existenței mele.

Pare simplu, însă în realitate e complicat, cînd simți că mori în secunda aia și că un curent electric și o frică inexplicabilă te străbat din creștet pînă în tălpi.

Mi-am dat seama că acea cartelă mă lega pe termen lung și nejustificat de un loc care nu mă reprezenta cu nimic, care mă înregimenta.

Dacă cineva s-ar apuca să scrie un manual al supraviețuirii într-o perioadă de criză ar trebui să se inspire din viața de zi cu zi a românilor în anii comunismului.

Am observat că după o anumită vîrstă apar tot soiul de neputințe care la început te intrigă sau chiar te amuză, apoi încep să devină supărătoare.

Mă surprinde faptul că în așa-zisa epocă a comunicării non-stop, a tehnologiei, oamenii sînt, de fapt, atît de nevorbiți.

Un lucru care mă distrează uneori la viața de copil este felul în care adulții încearcă să-mi programeze viitorul.

Revin la călătoria de unul singur – acolo nu ai cum să te cerți cu nimeni decît cu tine însuți.

Așa că Anul Nou m-a prins cu frigiderul complet gol.

Îţi cere mătură, mop, găleţi, detergent, soluţii de curăţat felurite şi comentează că toate-s proaste.

Dacă mă luam doar după gustul acelor budinci, era clar că și Ungaria, față de România, era un paradis.

Își iau calabalîcul, copiii, pisicile și fug cît mai departe. Ce opțiune au?

Nu poţi face însă comentarii dacă n-ai trăit o experienţă similară cu a lor.

Mă îmbrac, nu mă spăl, pentru că nu e apă, nu mă mai dau cu deodorant, am auzit că sînt periculoase, apoi o trezesc și pe Maria.

Prima oară am auzit de Călin Georgescu sîmbătă, cu o zi înaintea alegerilor, în Piața Obor.

Am avut parte de mai multe alegeri, în viața mea, mai mult sau mai puțin politice. Iată cîteva note despre ele.

Dacă într-a V-a, copiii încă vor să se facă pompieri, detectivi și, de ce nu, astronauți, cei mai mari devin mult mai pragmatici.

Care vrea mici? Ca să știu cîți mici să comand...”

Mi-am zis: mamă, ce bine o să ne distrăm noi două! O să explorăm împreună, o să povestim și o să „ne rîdem”.

De parcul Herăstrău mă leagă multe amintiri.

În celălalt sat, sîntem aşteptaţi la postul local de poliţie.

Deja mă bălăcesc într-un lac, cum e minunatul lac Ohrid din Macedonia, iar undeva, în niște bălți alăturate, se mai bucură un pic de soare și părinții mei.

Am ieșit foarte confuză din cabinetul acelei doamne .

Totuși, părculețul ăsta anonim, anodin e un loc de popas și de relaxare, iar în viața mea totul începe să funcționeze cu înlocuitori

Acolo sau la Copli, un fast-food din centru, unde se înfiripau amoruri și se legau multe prietenii, la un burger și la un milkshake.

În fiecare an, la sfîrșitul verii, trăiesc o stranie melancolie, pe măsură ce observ schimbările subtile ale trecerii de la un anotimp la altul. Iată cîteva gînduri și stări.

Normal, că turistului român îi cade rangul dacă rămîne fără șezlong

Oradea e un oraș prietenos cu pietonii

Duminică dimineaţa, în jur de ora nouă. Autobuzul 135 este plin ochi

La noi e altfel.

La Cluj are loc, în fiecare an, Olimpiada de gimnastică din spatele blocului.

Cineva a adus un cas (a se citi casetofon), cu toții am adus casete cu muzici, am făcut chetă ca să cumpărăm niște fursecuri de la cofetăria Melba

Nu se poate nici una, nici alta, săptămîna viitoare toate căsuțele sînt ocupate, bye-bye.

La Mangalia, mă simt ca și cum nici n-aș fi coborît din tren.

Oricum, mult după 1990, mi-am dat seama că expresia „Ce p... mea!” devenise omniprezentă aproape în toate mediile.

Prima oară am ajuns la Balcic, cu rucsacurile în spate, căci pe vremea aia nu aveam mașină, în urmă cu vreo zece ani.

Într-o noapte, a invitat o domnișoară la el acasă, iar fata aia răgea cînd făceau sex

Dar la fel de adevărat e că speranța moare ultima, în plus mai e și nostalgia după tinerețea în care îți venea bine orice

Mai întîi trebuie să merg la Cocorico să iau pui pentru ostropel.

Telefonul era intim, era o activitate de sufragerie.

În general, sînt un om tolerant, de multe ori prefer să-mi fie mie rău ca să-i fie altuia bine

La Breaza s-a construit masiv și pe alocuri grotesc în anii ’90