România, anul 2035

Jurnalul unei tinere mame

M-am trezit în zori și am început să mă pregătesc pentru activitățile zilnice. Azi iar nu curge apă pură la robinet, probabil că există ceva probleme cu captarea din Munții Carpați, așa că a trebuit să apelez la rezerve – noroc că mai am un bidon de cinci litri de apă îmbuteliată, nu se mai găsește pe nicăieri, am stat patru ore la coadă pentru două bidoane. Pe bidon scrie: „În curînd, acest produs își va lua rămas-bun!”, așa că dacă nu se rezolvă cît mai repede cu rețeaua de apă pură, nu știu de unde vom mai lua apă. Prima Doamnă ne-a transmis, la un moment dat, pe vlog-ul ei, că putem folosi liniștiți și apă de ploaie pentru nevoile de zi cu zi, e încărcată cu suficientă energie benefică, însă din păcate n-a mai plouat de două săptămîni. Așadar, îmi torn un pahar de informație din bidon, o asimilez rapid, după care pregătesc micul dejun și pachetul Mariei pentru școală. Mă uit în oglindă – arăt cam obosită, ieri eram de-a dreptul bolnavă, dar între timp m-am vindecat singură peste noapte. Îmi întind pe față o cremă cu extract de melc, e intens promovată pe TikTok de o apropiată a Primei Doamne din Ministerul Sănătății, produse cosmetice occidentale nu se mai găsesc de ceva vreme, iar cele rusești sau nord-coreene sînt chiar mai proaste decît ale noastre. Îmi aleg o fustă largă și vaporoasă, ca să vină energia din plin pe unde trebuie. Mă îmbrac, nu mă spăl, pentru că nu e apă, nu mă mai dau cu deodorant, am auzit că sînt periculoase, apoi o trezesc și pe Maria. O întreb dacă și-a făcut temele pentru școală, îmi spune că n-a avut teme. Face parte dintr-un modul educațional experimental care a renunțat la predarea științelor exacte, oricum totul e relativ – americanii nu au ajuns pe Lună, Pămîntul ba e lung, ba e lat, la o adică ar putea să fie chiar și plat, dar în fond de ce ne-ar interesa pe noi cum e Pămîntul, pe noi nu ne interesează decît starea de bine a națiunii și să fie pace în lume, așa cum ne spune deseori domnul Președinte. „Ce aveți azi la școală?”, o mai întreb pe Maria, doar ca să facem conversație. „Păi... prima oră meditație, a doua oră religie, a treia oră cred că tot religie, apoi română și protoromână, limba aia veche din care s-a născut latina.” Aha! Nu mai insist, în fond nu e treaba mea ce învață ei pe la școală, atîta timp cît Maria nu e stresată, iar educația nu-i mai deformează, așa cum era pe vremea mea, e foarte bine. Maria își ia papuceii și costumul de meditație și se pregătește de plecare. „Nu aveți azi și judo, după școală?” „Nu, judo e mîine...”, mă lămurește ea.

Maria are șapte ani, ar fi trebuit să o nasc prin cezariană, însă mi s-a aprobat prea tîrziu cererea, cînd a venit răspunsul eu născusem deja prematur, pe cale normală. Au fost ceva complicații la naștere, nu mai pot avea alți copii, dar slavă Domnului, măcar nu s-a rupt firul divin. E un copil sănătos, nevaccinat, desigur, dacă mai ia vreo răceală, vreun oreion de pe la școală, se vindecă repede singurică.

În drum spre serviciu, îmi iau o băutură ecologică pe bază de cicoare, de la chioșc, la cafea am renunțat de cîteva luni, cică s-au băgat cipuri și în aia și chiar n-aș risca să mă cipez aiurea. Se pare că berea a rămas singura băutură necipată, zic cercetătorii români, din păcate nu beau bere. Aștept vreo trei sferturi de oră autobuzul – în primul nu pot să mă urc pentru că e prea aglomerat, dar vine imediat și al doilea unde chiar găsesc un loc. Intru pe Internet, pe telefon, ca să citesc știrile zilei, mai întîi vlog-ul Președintelui, nu am cum să-l ocolesc, algoritmul mi-l scoate mereu în față. Președintele tocmai s-a întors dintr-o vizită de lucru la Moscova unde au avut loc discuții fructuoase cu liderul de la Kremlin, la aeroport a fost întîmpinat de un grup de copii și de tineri îmbrăcați în ii și costume populare, care i-au urat bun-venit cu „cîntec, joc și voie bună”. Președintele a făcut scurte declarații, a afirmat că programul „Apă, hrană, energie” se desfășoară conform planului, ba chiar s-ar putea să depășim planul, și că trăim o epocă de realizări fără precedent în istoria recentă a României. Și că Președintele Rusiei transmite calde urări de bine poporului român. Apoi intru și pe vlog-ul Primei Doamne care între timp a mai inaugurat un centru de terapie holistică, de data asta e vorba de terapia cu îngeri, hm, mă gîndesc că parcă acolo aș încerca și eu pentru durerile mele de spate, oare poate să meargă oricine sau e doar pe pile? Știri externe: Albania și Macedonia au aderat în sfîrșit la Uniunea Europeană, bucurie mare pe străzile din Tirana și Skopje, vai de capul lor, dacă nu au avut un Președinte ca al nostru ca să-i ferească de un asemenea necaz. Ce bine că la noi e liniște și pace!

Ajung, în sfîrșit, și la serviciu, e ora opt fix, semnez condica, nu am întîrziat deloc. De mai bine de un an lucrez la Centrul pentru Combaterea Homosexualității din sectorul 2. E mult de muncă, în general multă hîrțogăraie, căci în subordinea noastră se află și două centre de reeducare sexuală unde merg adolescenți care manifestă ceva tendințe, precum și cluburile familiilor tradiționale din sector unde organizăm lunar strîngere de fonduri pentru combaterea homosexualității, dar și petreceri tematice cu mămăligă, sarmale, varză, viezure, mînz. Îmi salut zîmbitoare colegii, o colegă meditează, așa că n-o întrerup, îmi mai fac o băutură ecologică din cicoare și aștept să mă cheme șefu’ și să-mi dea ceva de făcut. Avem patru șefi și șase adjuncți, toți sînt bărbați, desigur, pentru că femeile n-au ce căuta în funcții de conducere, sînt băieți buni și familiști, ne mai admonestează uneori, dar fără răutate, ne mai ciupesc cîteodată de fund pe noi, angajatele, dar numai așa, în glumă, fără urmări și fără complicații. Bărbatu-miu își îndeplinește de vreo trei ani stagiul militar, nu știu de ce durează atît, face antrenamente undeva în nord, prin județul Suceava, se pregătește pentru apărarea patriei, deși eu asta nu înțeleg: la ce ne mai trebuie apărarea patriei din moment ce e pace peste tot? Treaba lor, chiar să nu uit să-l sun, poate ne trimite și nouă niște ouă, o găină, ceva, că pe aici prin Capitală nu prea se mai găsește nimic cu proteine, în schimb s-au băgat muguri de bambus și urechi de lemn, merg bine schimburile comerciale cu China.

Șefu’ nu mă mai cheamă azi, o fi prins cu organizarea vreunei petreceri tematice, aștept să se facă ora patru ca să se termine programul de lucru și să plec acasă. O sun pe Maria, e în pauză la școală, tocmai a ieșit de la ora de religie, îmi recită din niște psalmi. Încerc să prind pe TikTok și niște clipuri bulgărești, dar nu reușesc, algoritmul nu-mi permite, o las baltă, în fond de ce m-ar interesa pe mine bulgarii? Înainte să ies din birou, o colegă îmi amintește de „acțiunea” de la ora 18 – ah, era cît pe-aci să uit, acțiunea nu e obligatorie, dar îi promit că voi merge. Mai pierd vreo oră prin oraș, Bucureștiul s-a schimbat în bine, e verde, oamenii meditează peste tot, nu mai e trafic pentru că nu mai sînt mașini, nu se mai găsește benzină. Intru prin cîteva magazine să văd dacă s-a băgat marfă nouă, dar e tot marfa rusească de săptămîna trecută – ceasuri, căciuli de blană cu urechi, cvas, icre de Manciuria exorbitant de scumpe. Mă îndrept spre Piața Constituției unde s-au adunat deja vreo sută de mii de oameni care vor să ia parte la prima întîlnire de gradul III dintre români și extratereștri care ne-a fost promisă încă de la începutul ultimului mandat prezidențial. Oamenii sînt entuziaști, agită pancarte, eșarfe tricolore, țin în mîini buchete de flori. Un sobor de preoți a venit să sfințească întîlnirea și, eventual, nava extraterestră cu care vor ateriza extratereștrii. După vreo două ore de așteptare, ni se comunică de la o tribună că, din păcate, nu vor reuși să ajungă nici de data asta, dar ne transmit calde urări de bine.