Felicitări pentru absolvirea grădiniței!

În clasa a opta, diriga noastră – care era de Tehnologie, așa că mai toți chiuleam de la ora ei pentru că ni se părea o materie prea insignifiantă și inutilă, din moment ce ne pregăteam cu toții pentru examenul de admitere la liceu – ne-a propus să facem banchetul, pur și simplu, în sala noastră de clasă. Ne-am revoltat un pic, cei de la a VIII-a A mergeau în excursie la Sinaia. Însă diriga – care era, totuși, o tipă tînără și destupată la minte, cred că erau primii ei ani în învățămînt – ne-a explicat că n-avea rost ca părinții noștri să cheltuiască bani cu banchetul ăsta, mai ales atunci, în prag de examen. Iar părinții o duceau greu, ce-i drept – mulți erau ingineri disponibilizați pentru că fabricile la care lucrau dăduseră faliment. Așadar, am dat toate băncile la o parte, am împodobit clasa cu ghirlande din hîrtie creponată și am scris caligrafic pe tablă „Rămas bun, clasa a opta!”. Cineva a adus un cas (a se citi casetofon), cu toții am adus casete cu muzici, am făcut chetă ca să cumpărăm niște fursecuri de la cofetăria Melba, cea mai bună din cartier, am luat și niște sucuri din alea chimice și fosforescente, mă mir că le-am supraviețuit și nu ne-au crescut vreo cocoașă sau niște țepi pe spinare după ce le beam, dar alea erau la modă. Și cam asta a fost. Să înceapă banchetul! Fetele au venit îmbrăcate decent, în niște rochițe și taiorașe descoperite prin dulapurile mamelor noastre, băieții au venit în blugi și în tricouri cu Metallica sau cu Slayer, unii, mai săraci, au venit chiar în treningurile pentru ora de sport. Mi-amintesc că eu eram îmbrăcată într-un compleu oribil cu buline, dar altceva mai fancy nu găsisem la magazinul Bucur Obor. Nu am nici o fotografie de atunci. La început, s-a dansat decent, în cerc, pe muzică disco, ceva Michael Jackson etc., fetele într-o parte, băieții în cealaltă, adică băieții nu prea dansau, mai mult se holbau la noi, în compleurile și taiorașele noastre, și se hlizeau. Cel mai dihai dansa diriga. Apoi lucrurile au degenerat. Băieții au cerut voie la cas și au pus o casetă cu Metallica. Imediat au început să facă pogo, ca orice rockeri care se respectă, s-au împins prin clasă, au căzut peste bănci, peste fursecuri și peste sucuri. Apoi, o fată a pus Depeche Mode, vorbim despre războiul anilor ’90 dintre rockeri și depechari, fetele și-au suflecat fustele și au început să danseze în stilul Depeche. Băieții s-au enervat și au scris pe tablă Metallica, fetele au șters rapid și au scris Depeche Mode. Diriga a început să ne împartă la toți cataloage în cap și să urle „Măi, măi, măi, potoliți-vă!”. Cam așa s-a terminat banchetul nostru de la absolvirea școlii gimnaziale.

Anul acesta, băiatul unui prietene a terminat clasa a VIII-a. Banchetul a avut loc la un restaurant de lux din Cluj, au făcut rezervare cu multe luni înainte, căci mai erau și alte banchete pe ordinea de zi. Băiatul prietenei mele și-a închirat – fiți atenți! – smoking, primul lui smoking la 14 ani. Părinții unei fete mai bogate au închiriat și o limuzină ca să o aducă la banchet, într-o rochiță de voal ca pe o prințesă. Au avut un meniu fix, dezbătut de părinți cu multe luni înainte. Nu știu ce au făcut acolo vreo patru-cinci ore, că n-am fost de față, eu am văzut doar pozele pe net – am văzut un cîrd de fete care arătau extrem de mature, machiate și coafate la salon, toate aveau rochii despicate și purtau tocuri înalte. Desigur, erau mai înalte decît băieții pentru că la vîrsta asta fetele cresc mai repede, toate arătau în jur de 18 ani. Băieții, în schimb, niște puștani, arătau caraghioși în smokinguri, dar încercau la rîndul lor să-și dea importanță. Băiatul prietenei mele se pozase cu o mină melancolică, cu un pahar care conținea un lichid de o culoare incertă, într-o poziție în care să i se vadă și ceasul de la mînă, destul de scump, bănuiesc. Îi mai lipsea un trabuc și era perfect. El spune că i-a plăcut și că a fost o amintire de neuitat.     

De banchetul de la absolvirea liceului mi-e jenă să-mi amintesc. De data asta, pentru că era și un liceu cu tradiție bla-bla-bla, am decis cu toții să-l facem la mare, la Neptun. Am rezervat camere la hotel și, desigur, un local pentru marea serbare, fetele de la mine din clasă și-au comandat rochii la croitor cu vreo două luni înainte. De ce mi-e jenă? Pentru că eu eram chiar în mijlocul perioadei mele de revoltă hippie și toată burghezia aia conformistă și de doi lei mi se părea un mare bullshit. În plus, l-am adus la banchet pe iubitul meu hippiot de atunci, deci am adus un blatist și, din momentul în care am urcat în tren și pînă la final, ne-am alcoolizat non-stop, ceea ce pentru colegii mei decenți care voiau să dea pe la Medicină și pe la ASE era de-a dreptul șocant, copii cuminți, asta e! Mi-e jenă și pentru faptul că, tot din spirit de frondă, în seara cea mare am apărut îmbrăcată într-un costum popular de pe la bunică-mea, ceea ce n-a apreciat decît proful de română, care era naționalist și cam bețiv. În fine, seara s-a desfășurat normal, nimeni n-a făcut vreun pogo pe acolo, s-a organizat și tombolă, s-au dat și premii ad-hoc – eu am cîștigat un premiu pentru nonconformism. A trecut. Ne-am întors acasă și ne-am văzut de admiterile pe la diferite facultăți. O altă amică mi-a povestit că nu prea știa ce să facă – fata ei termina clasa a douășpea, iar diriga lor, profă de franceză, insista să se facă banchetul la Paris. Și că va costa o căruță de bani, normal că profei îi convine, căci își scoate gratis toată excursia (copiii, de regulă, plătesc și pentru profi), și de unde să scot eu acum 800 de euro? Dar nu pot să n-o trimit, n-ar înțelege, plus că ar face notă discordantă dacă nu s-ar duce, mai sînt doar vreo trei părinți care se opun și li se pare o extravaganță inutilă, ceilalți părinți sînt de-a dreptul încîntați, oricum copiii lor vor merge la facultăți în străinătate. Și de data asta am văzut mai tîrziu doar pozele pe Facebook, multe poze – copiii la Turnul Eiffel, în Montmartre și pe Champs-Élysées, de acolo i-au cumpărat și dirigăi un parfum scump, că așa se face. Alt amic îmi zice că clasa băiatului lui s-a organizat impecabil, au închiriat „un chalet” prin Apuseni, au de toate acolo în creierii munților, au și ciubăr, îmi și imaginez 25 de adolescenți înghesuindu-se și hlizindu-se într-un ciubăr.

Cînd am terminat facultatea, n-am purtat togă, n-am aruncat nici o pălărie în sus, am terminat-o pur și simplu, întrebîndu-mă ce naiba o să fac eu în viață cu regie de film. Acum sînt ceremonii peste ceremonii, începînd de la grădiniță se poartă togă, am văzut o postare pe Facebook cu copii de 5 ani purtînd veștmintele astea lungi cu seriozitate, iar educatoarea care scria „Felicitări, Albinuțelor, pentru absolvirea grădiniței, o etapă importantă în viața voastră!”. Mă gîndesc că a luat-o lumea razna cu atîtea banchete, serbări și ceremonii. Formă fără fond, mofturi ale părinților, de multe ori, care vor să-și vadă copilul recompensat doar pentru faptul că face parte dintr-un sistem, mofturi ale profesorilor care profită de slăbiciunea părinților ca să se plimbe un pic sau să bea un cocktail la un restaurant de fițe. La terminarea facultății, eu am fost bucuroasă doar că am scăpat de sistem și atît. De calvarul unor ore și materii inutile din care nu m-am ales cu nimic, de profi imbecili cu excepția cîtorva pe care într-adevăr i-am iubit, de multă rutină. Am încercat să-mi fac viața mai frumoasă și mai creativă de atunci, nu știu în ce măsură am reușit. Totuși, am nostalgii legate de școală, ca oricine, am nostalgii după o școală netrăită, de fapt, în care lucrurile chiar funcționează, nu trebuie doar sărbătorită atunci cînd se sfîrșesc etapele ei. Mi-amintesc de o vacanță la Porto la început de an universitar, cînd tot orașul era plin de studenți și de „frății”, în lungi procesiuni, tineri veseli și costumați care urcau scările orașului terasat, în căutarea unor cîrciumi ieftine unde să bea vin și să fraternizeze. Mi-ar fi plăcut să fac parte din așa ceva, dar nu s-a întîmplat. Noi mergem la Paris, la chalet, închiriem smokinguri pentru copii de paișpe ani și sărbătorim grădinița!