Note, stări, zile

18 august 2024

În ce domeniu, în ce instituție, în ce țară, în ce perioadă nu se fac greșeli, unele comune, altele severe, altele fatale?... Efortul de a le identifica, de a le analiza riguros, juridic și tehnic, este esențial, vital, pentru buna funcționare a mecanismului comunitar. Trebuie, firește, evitate judecățile neprofesioniste, „strategiile” interesate, conotațiile private sau politice. Trebuie diminuate maximal pofta de breaking news, stimularea panicii sociale, conotația catastrofei ireversibile, ireparabile, a serviciilor publice incriminate. Eroarea nu trebuie, firește, trecută cu vederea, neamendată, diluată într-o vinovăție difuză sau, dimpotrivă, amplificată pînă la cutremur apocaliptic.

Dezbaterea curentă cu privire la trista neregulă de la Spitalul „Sf. Pantelimon” e un bun (și dramatic) exemplu de bezmeticie analitică. Oricine își poate da cu părerea, oricine poate fi vinovat sau „victimă inocentă”: de la medicul stagiar la ministrul Sănătății, de la asasinul deghizat în halat alb la aparatura de cabinet, de la diagnostician la îngrijitoarea de salon. Dacă tot ce citim în ziare, tot ce ni se spune la TV, toată „disputa” dintre specialiști, victime și comentatori are un sens, atunci concluzia episodului riscă să fie un apel disperat către întreaga populație a țării: „Atențiune! Dacă sînteți bolnavi, dacă vă e rău, dacă vă doare ceva, nu care cumva să vă duceți la spital. Acolo puteți păți orice! Chiar dacă alarma a fost falsă, chiar dacă ajungeți la reanimare, chiar dacă dați peste «specialiști» nespecializați, s-ar putea să depindeți de vreun buton atins din greșeală sau să ajungeți la mîna vreunui Jack Spintecătorul deghizat în «doctoriță». Așa că mergeți mai bine direct la Procuratură, la Ministerul Sănătății, la președinte sau la prim-ministru!“. O idee ar fi și fabrica de noradrenalină. E curios că nu s-a gîndit încă nimeni că acolo ar putea fi marea greșeală: vreo picătură de țuică scăpată din neatenție în rezervorul distribuit spitalelor...

Nu vreau în nici un caz să minimalizez drama de la „Sf. Pantelimon” la care, vrînd-nevrînd, am fost părtași în ultima vreme. Vreau doar să spun că o anchetă de specialitate nu trebuie să devină spectacol de circ cotidian, prilej de răfuieli personale, politice, instituționale, astfel încît concluzia omului necăjit să fie: „Evită cu orice preț spitalele! Vei fi răpus cu premeditare! De ce? Nu e clar! De cine? Nu se poate stabili cu precizie! Așa că stai acasă, roagă-te sau apelează la tehnicile salvatoare recomandate de Baba Vanga!“.

15 septembrie 1986

Lecturi. Nietzsche, Wille zur Macht, panseul 39, despre marea derivă (Abirrung) a judecății de valoare acordată animalului „Om”. Sîntem „somato-schizoizi”: reducem trupul la accepțiunea de „organism”. Cînd e vorba de alții, acordăm somaticului valoare identitară: ei sînt așa cum arată. Cînd e vorba de noi înșine, gîndim diferit: corpul e doar aparența noastră. Un simplu instrument de folosință curentă. Ceea ce însă, cu referință la noi, e o simplă anexă funcțională, cu referință la ceilalți e limbaj. În ce mă privește, am ochi „ca să văd”. Dar privindu-i pe alții, „le citim în ochi sufletul”. Privirea, expresia mimică, ținuta erau, pentru greci, omul însuși. În ele se exprima cultura lor. Non-gestul poate fi o procedură retorică (cf. Pericle, care își ține discursul nemișcat...). Tema relativizării trupului (prin ignorare, supunere etc.) va fi noua perspectivă a creștinismului...

Fără dată

Vorbă mare a Sf. Ambrozie (secolul IV): Socotiți-vă o roată! Să atingi pămîntul cît mai ușor... Dar să-l atingi: dacă nu-l mai atingi deloc, nu te mai poți roti...

12 octombrie 1969

Condiția umană e precară, în măsura în care nu putem concepe fericirea decît ca totalitate. Ni se pare că aspirăm la eliminarea tuturor relelor cînd, de fapt, mulțumirea vine mai curînd atunci cînd relele sînt prezente mereu, provocator, în preajma celor bune. Plăcerea ochiului pentru subtile disimetrii, a trupului pentru derapaje impure, a sufletului pentru ambiguitate negociabilă se integrează, toate, acestei dramatice tensiuni spre Tot. Pentru ca duhul nostru să se împlinească rodnic e nevoie de extaz, dar și de rătăcire, de asceză, dar și de risipă, de viață, dar și de subversiunea misterioasă a morții...