Cine ne mai influențează

Luna aceasta sînt 21 de ani de cînd am venit în București. Era tot un iulie canicular. Sau așa mi s-a părut mie, dat fiind că, în acele vremuri, în Ardeal, în august, era deja un aer serios de toamnă. Începusem să merg în TVR să văd cum se lucrează, era ca un fel de practică, abia în toamnă m-am angajat. Mi-am dorit televiziune, după terminarea Jurnalismului, pentru că mi se părea un mediu complet, unde poți și să scrii, și să te auzi, și să te vezi. Vorbim despre o perioadă în care nu numai că nu aveam Internet acasă, dar nici calculatorul nu mi-l adusesem de la Cluj. Convorbirile pe telefonul mobil erau scumpe și majoritatea lucrurilor necesare pentru emisiuni se stabileau la telefonul fix, la care trebuia să stai la coadă.

Derulînd pe repede-înainte două decenii, acum fiecare poate avea propriul canal TV pe YouTube, Instagram sau TikTok. Văd acolo oameni care fac prezentări și montează mici materiale de unii singuri, pe telefon, care nouă ne-ar fi luat altădată o zi să le facem în televiziune. Ca să poți exersa o prezentare sau să vezi cum dai la cadru, aveam nevoie de operator, cameră și VHS. Am făcut asta, în patru ani de facultate, o singură dată. Deși nu mai lucrez în televiziune de multă vreme, încă mi se pare că sînt în video cînd fac interviuri sau mai sînt invitată la radio sau în podcast-uri. Ceea ce înseamnă că știi întrebările pe dinafară și le poți adapta pe loc, că nu te bîlbîi, că privești interlocutorul în ochi. Nu mai e nevoie de asta acum, dar m-aș simți prost să citesc de pe foaie, cînd teoretic ar fi trebuit să pregătesc subiectul atît de bine încît să intuiesc pînă și răspunsurile.

Am avut ocazia să particip la multe evenimente culturale unde, pe lîngă jurnaliști de la diferite publicații și instituții media, au fost invitați și așa-numiții „influencer-i”. Între ei, foști jurnaliști, persoane care sînt specializate într-un domeniu anume (istorie, arhitectură, fotografie, film, modă etc.) sau unele care, fiind active în mediul acesta online și avînd mereu un discurs nuanțat, au ajuns să fie urmărite pe rețelele sociale de zeci de mii de oameni. Pînă să-mi adun eu informațiile și să mă gîndesc la întrebări pe care să le învăț pe dinafară, acești oameni acoperiseră deja, cu text, foto și video, subiectul respectiv. Nu știu dacă e o problemă de vîrstă (ajunsă la ceea ce, teoretic, ar fi jumătatea drumului), de învățarea unui jurnalism care nu mai există, de firea mea precaută și introvertită (lucruri aproape incompatibile cu meseria asta), dar m-am simțit de multe ori rămasă în urmă. Așa că am făcut ce fac întotdeauna în astfel de situații: am învățat de la ei. Rapiditate, exprimare scurtă, cum să prelucrez cît mai bine imaginile.

Lucrez la una dintre cele mai vechi publicații culturale și de opinie din România, care încă mai apare în print săptămînal, joia. Textele noastre și ale colaboratorilor sînt strînse în avans și trebuie să ajungă la corectură și la tehnoredactare, iar revista merge la tipar, de acolo la distribuție și abia apoi ajunge la public. O sumă de pași de care cititorul din vremurile noastre, familiarizat cu live-urile și cu fotografiile din timpul unui eveniment, nu mai este obișnuit să țină cont. Avantajul este acela de a răsfoi o revistă, pentru nostalgicii care aleg încă să citească în acest mod, de a afla pe larg despre subiecte, de a parcurge analize aprofundate. Dezavantajul este că revista noastră nu poate avea rapiditatea unui site care se actualizează permanent.

Cred că organizatorii și promotorii de evenimente culturale care implică atît jurnaliști, cît și influencer-i au numai de cîștigat, ba chiar aș îndrăzni să afirm că aceasta este rețeta potrivită pentru a atrage publicul. Articolele lungi și documentate și interviurile cu întrebări elaborate nu exclud informațiile de la fața locului, în orice manieră ar fi transmise, atîta timp cît sînt formulate corect și concret. Influencer-ii au nișele lor și oamenii îi urmăresc pentru că sînt preocupați de un domeniu anume. În timp, dintre cei mulți, foarte mulți, care încearcă așa ceva captează interesul consumatorilor de cultură – care nu pot fi păcăliți și își mută atenția rapid – doar cîțiva.

Mereu am preferat comunicarea în scris și am fost om de online – datorez acestui mediu multe, inclusiv angajarea la Dilema. Cred că partea de autopromovare, după ce scrii un articol sau o carte, de interacțiune cu potențialii cititori și de a extrage ceva util din critici este la fel de importantă precum actul de creație în sine. Chiar dacă e cronofagă, uneori obositoare, și mulți se feresc de ea. Au trecut mai bine două decenii de cînd am ajuns în televiziune și, într-un fel, mi-aș fi dorit să mă nasc mai tîrziu și să prind Internetul așa cum este el astăzi, cu posibilitate de postare și preluare instantanee. Mai mult ca sigur că acesta este singurul viitor și că jurnaliștii de toate vîrstele nu vor avea altă soluție decît să se adapteze la el.