Salvarea dlui Banks

Mereu era dat afară și trebuia s-o ia de la început, spre disperarea soției sale, care la un moment dat (în film) încearcă să se sinucidă chiar.

Reluîndu-l pe dl Banks din Mary Poppins de unde l-am lăsat în articolul precedent, pot spune că sentimentul predominant pe care am ajuns să-l am față de el este mila. Milă pentru opacitatea lui în fața miraculosului, fie el și micul miraculos. La care se adaugă o doză de duioșie.

Odată pentru că personajul dlui Banks e conceput tocmai înzestrat cu această opacitate, care pare a fi trăsătura lui caracteristică. Și apoi și fiindcă poate fi inspirat de tatăl lui P.L. Travers (Helen Goff) din viața reală, Travers Robert Goff (interpretat de Colin Farrell în Saving Mr Banks), un personaj tragic: fermecător, dar și alcoolic, din păcate incurabil. Care a murit de tuberculoză cînd Helen avea șapte ani.

Travers Goff a lucrat la mai multe bănci din Australia, unde P.L. Travers și-a petrecut copilăria. Dar, spre deosebire de dl Banks, acesta nu s-a adaptat deloc: nu-i plăcea mediul steril și auster de acolo și, ca atare, o dădea mereu în bară. Mereu era dat afară și trebuia s-o ia de la început, spre disperarea soției sale, care la un moment dat (în film) încearcă să se sinucidă chiar.

Travers Goff e, în schimb, în largul lui în lumea imaginației, cea a poveștilor pe care i le spune fetei lui Helen (Ginty). Cei doi sînt foarte apropiați și împărtășesc o lume utopică împreună. Doar că dependența de băutură îl face pe Travers inconsecvent și irascibil, iar Ginty devine destul de mare încît să observe asta. Iar la un moment dat tatăl ei chiar moare. Atunci vine să aibă grijă de familia lor sora mamei, care se pare că a slujit drept model pentru Mary Poppins.

În carte, dl Banks, așa cum am scris, e aproape incurabil și se situează în afara fascinantei lumi a lui Mary Poppins. Dar în filmul Mary Poppins (1964, Robert Stevenson), dl Banks e reabilitat. Se pare că Disney (cel puțin acela din film, jucat de Tom Hanks) a avut ideea asta. Sfîrșitul filmului îi este dedicat chiar dlui Banks: dat afară de la bancă, el vine acasă, într-o stare de exaltare, și le propune copiilor să înalțe un zmeu împreună. Ultima melodie din film e Let’s Go Fly a Kite“.

Iar ultima scenă e cea în care familia Banks chiar face asta: ies cu toții în parc să înalțe un zmeu. Cu toții, vine vorba: căci sînt prezenți la această „ceremonie” domnul Banks, doamna Banks, Jane, Michael. Ba chiar și șeful de la bancă al dlui Banks, care îi spune că nu mai e concediat, ci ridicat la rangul de partener, pentru că asta a fost ultima dorință a tatălui său, pe care dl Banks a reușit să-l facă să moară de rîs. Să mai fie o dată fericit... Toți în afară de Mary Poppins, care pleacă, așa cum a venit, cu umbrela ei, dusă, de astă dată, de Vîntul de apus.

Happy end-ul, pe care P.L. Travers (alias Helen Goff) nu l-a putut avea în viața reală, Disney i l-a oferit în film: tatăl e salvat, chiar dacă invers decît s-ar fi putut întîmpla cu cel din realitate. Dl Banks e reînvățat să fie fericit, să se bucure de lucruri, să înalțe un zmeu. Travers Goff știa foarte bine să facă asta – partea cealaltă, cea cu adaptarea la lumea severă și anostă a adulților, nu o stăpînea.

Într-un fel, tatăl lui P.L. Travers îmi amintește de tatăl meu. Poate și fiindcă și el s-a stins înainte de vreme. Nu pentru că ar fi avut vreo problemă cu băutura. Ci fiindcă mi se părea, uneori, că și lui îi era greu de dus lumea reală, cea nu doar severă și anostă, ci și a dictaturii comuniste. În care toate erau mai puțin posibile, mai îngroșate, creația era îngrădită, cenzurată. Era greu să te miști liber și să faci ce ți-ai fi dorit cu adevărat.

Tatăl meu, însă, nu a dezertat nici de la această lume horror, ci a făcut maximum posibil în condițiile date. Iar în paralel a construit acea lume imaginară pe care și Travers Goff a creat-o pentru Ginty a lui. O lume în care, de altfel, Mary Poppins s-a potrivit mănușă. A fost chiar vedeta ei, cartea preferată a copilăriei mele.

Și a rămas, de altfel, una dintre cărțile mele de căpătîi pînă-n ziua de azi.

 

Share