Ancora de familie

Chiar în momentul în care scriu acest text, un geamantan plin de cărți așteaptă să fie deschis. Geamantanul se află într-o casă din apropierea unei plaje din Sithonia și este al familiei noastre. Conține cărțile pentru vacanță. Cu un asemenea bagaj, noțiunea de carte de vacanță ar putea fi un pic mai ușor de explicat.

Desigur că, înainte de deschide acest document Word, mi-am verificat mesajele din Inbox și am vizitat în fugă paginile de social media pe unde mai am conturi – mici ritualuri liniștitoare din viața oricărui anxios digital...

În toate aceste spații virtuale mă aștepta o serie de propuneri „la temă”: un e-mail de la o editură autohtonă respectabilă care îmi propunea cinci recomandări de lectură pentru începutul de august („cărți de vacanță”) și două postări pe aceeași temă, pe Facebook. Firește, coincidența aceasta nu m-a mirat, nu este ca și cum aș scrie despre crocodili, iar la trecerea de pietoni m-aș întîlni deodată cu doi crocodili voioși: vara a fost dintotdeauna pretextul pentru astfel de împachetări de marketing, deci șansele să dau de astfel de anunțuri erau destul de crescute.

Sintagma „cartea de vacanță” este refrenul favorit al strategiilor de comunicare-marketing-vînzări din perioada estivală, sora de marketing mai bogată a „cărții de pus sub brad”. Spre deosebire de pretextul de marketing din iarnă, cartea de vacanță are și o istorie. Și pentru că îmi place să caut și să spun mai departe povești din lumea publishing-ului de carte, vă invit să coborîm împreună în istoria conceptului de „carte de vacanță”, cu toate derivatele sale: „cartea de plajă”, „lecturile estivale” ș.a. Va fi o istorie schematică, o lectură de vară, vorba refrenului.

„Cartea de vacanță”, deopotrivă produs, strategie de marketing, dar și o practică culturală, s-a născut în secolul al XIX-lea. Istoria ei este strîns legată de dezvoltarea segmentului de divertisment estival și de creșterea tirajelor și a numărului de titluri noi. În plus, „cartea de vacanță” trebuie pusă în legătură cu instalarea hegemoniei romanului în regatul genurilor literare. Dar, mai presus de toate, are legătură cu dezvoltarea clasei de mijloc. Cartea de vacanță i-a oferit acestei clase de mijloc, mai ales reprezentantelor ei de sex feminin, un element identitar distinctiv, obiectul divertismentului estival dezirabil și biletul de acces către o comunitate imaginară din care acestea erau bucuroase să facă parte.

Lumea presei scrise a pus și ea umărul în mod serios la dezvoltarea acestui segment de piață și, în definitiv, la dezvoltarea publicului cititor: au apărut recomandările, copertele revistelor au împrumutat adesea în iulie și august din vizualul specific cărții de vacanță și au apărut chiar și suplimentele dedicate acestui segment editorial. Și, pentru că această practică socială avea nevoie și de un context, în ajutorul cărții de vacanță a venit turismul: pentru că există anumite cadre în care este bine să fii văzut citind – cartea de vacanță, ca parte a unui stil de viață. Anii de dezvoltare ai acestui segment de piață sînt și anii în care cartea a cucerit noi spații de distribuție, dezvoltate în strînsă legătură cu creșterea turismului.

S-a spus despre aceste cărți colorate și vesele că au durata vieții cît cea a sezonului căruia îi slujesc, ceea ce este adevărat. Cu toate acestea, „cartea de vacanță” este un gen care a rezistat pînă astăzi, îmbogățit de-a lungul anilor cu instrumente din arealul Popular Culture, povești care astăzi circulă transmediatic și cuceresc plaje largi de cititori deodată. Momentul dezvoltării acestui segment de piață este unul dintre intervalele cînd s-a format ceea ce numim clasa de mijloc a lumii cititorilor. Or, se știe, publicul larg susține industria.

Aici anxiosul digital care sînt a făcut încă o mică pauză. Am verificat din nou e-mail-ul, ocazie cu care am citit cu atenție recomandările din lista de „cărți de vacanță” propuse de editura serioasă despre care pomeneam în debutul acestui text. Toate cele cinci titluri sînt cărți din sfera literary fiction, romane pentru un public sofisticat. Și-atunci m-am întrebat de ce avem nevoie să atașăm această „bandă” roșie de marketing numită „cartea de vacanță” peste mai toate cărțile. Nu am un răspuns convenabil... Eu mi-am imaginat dintotdeauna cititorul înaintea vacanței de vară ca pe un călător care își stabilește singur și riguros tot traseul „aventurilor” livrești estivale, acest timp bun pentru citit.

Îmi place să urmăresc cititorii la Bookfest și în librării, să încerc să le ghicesc profilurile, dar mai ales să pariez singură în cap care dintre cărțile cumpărate vor ajunge în valiza de cărți de luat în vacanță. Și de aici, mai departe, aș putea să-mi imaginez împărțirea acestor cărți pe baza a diverse ritualuri: lecturi numai bune pentru plajă, cărți de luat la munte, cărți care pot fi citite doar dimineața și seara, așezat, la locul de cazare, pentru că formatul nu ne permite să le luăm cu noi în nisip și nici în drumeții, cărți pentru zile cu o dispoziție melancolică, cărți de citit înainte de culcare și așa mai departe.

Pentru mine, cartea-reper din vacanțe rămîne volumul 1 din În căutarea timpului pierdut, în traducerea inegalabilă a lui Radu Cioculescu. Este cartea pe care soțul meu o pune în bagaj în absolut toate vacanțele de vară, doar în cele de vară, indiferent de configurația politică a lumii, indiferent de unde și cum călătorim. Este cartea mea favorită în plan afectiv, o carte purtată cu noi de-a lungul a optsprezece ani neîntrerupți, vara, ca un soi de ancoră de familie secretă strecurată în geamantanul cărților de vacanță.

Oana Boca Stănescu este manager cultural și consultantă în comunicare, fondatoarea Headsome Communication.

Foto: wikimedia commons.